Prognoză specială pentru București: Temperaturile scad până la 9 grade

Prognoză specială pentru București: Temperaturile scad până la 9 grade
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vremea se va răci semnificativ şi va deveni instabilă, cu averse torenţiale şi descărcări electrice, iar vântul va sufla slab şi moderat, potrivit prognozei speciale pentru Bucureşti, emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit sursei citate, pentru intervalul duminică, 29 septembrie, ora 10:00 – luni, 30 septembrie ora 10:00, cerul va fi mai mult noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi averse torenţiale şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp şi prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 40-70 l/mp şi posibil de peste 80 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 50-55 km/h.

ADVERTISING

Temperatura maximă va fi de 24-25 de grade, iar cea minimă de 10-11 grade.

Totodată, în intervalul luni, 30 septembrie, ora 10:00 - marți, 1 octombrie, ora 10:00, vremea va fi închisă, rece, iar ziua temporar va ploua (10-15 l/mp).

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 9-11 grade, iar vântul va sufla slab şi moderat.

De duminică, în întreaga țară, se fac simțite efectele furtunii care tranzitează pentru două zile România. Mai multe alerte ANM sunt în vigoare în acest moment, de furtună şi ploi abundente, valabile până luni. A fost emis și primul cod roșu, pentru județul Galați, unde cantitățile de apă pot ajunge și la 100 l/mp. ANM anunță că va actualiza alertele de-a lungul zilei.

ADVERTISING

De asemenea, în toată țara, temperaturile se vor reduce brusc și accentuat, scăzând și cu 15 grade față de valorile înregistrate sâmbătă. Astfel, de la maxime de 33-34 de grade Celsius, vom avea o prăbuşire a regimului de temperaturi, la cel mult 15 grade în regiunile intracarpatice și 20 de grade în partea de sud-est a ţării.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇