Autorităţile din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, au declarat stare de alertă, din cauza deşeurilor menajere care nu au mai fost ridicate de luni de zile de pe străzile oraşului. Administraţia locală a rămas fără furnizor de servicii de salubrizare încă din iunie. Băbeni este al doilea oraş care declară starea de alertă din cauza unei crize a deşeurilor, primul fiind municipiul Drăgăşani.
Starea de alertă în Băbeni a fost aprobată de Prefectura Vâlcea pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, informează instituția, într-un comunicat.
În continuare, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Băbeni va lua măsurile necesare pentru „creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc”, se mai arată în comunicat.
Primăria Băbeni a solicitat, în 19 septembrie, prefectului judeţului Vâlcea acordul în vederea declarării stării de alertă „în scopul preîntâmpinării periclitării sănătăţii populaţiei şi al asigurării continuităţii serviciului public de salubrizare”.
Primăria a informat că, începând cu luna iunie 2024, în Băbeni nu au mai fost colectate deşeurile municipale, ca urmare a expirării contractului încheiat cu operatorul de salubrizare.
Această situaţie a determinat acumularea unor cantităţi semnificative în punctele de colectare, cu implicaţii negative asupra sănătăţii populaţiei şi asupra factorilor de mediu din apropierea acestora (sol, apă etc).
Băbeni este al doilea oraş care declară starea de alertă din cauza unei crize a deşeurilor, municipiul Drăgăşani confruntându-se, în această perioadă, cu aceeaşi problemă. Prefectul de Vâlcea şi-a dat acordul, săptămâna aceasta, joi, pentru declararea stării de alertă și la Drăgăşani.