Plan roșu de intervenție și răsturnare de situație, la Spitalul Penitenciar Poarta Albă

Plan roșu de intervenție și răsturnare de situație, la Spitalul Penitenciar Poarta Albă
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un incendiu a izbucnit, marţi, la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. 34 de persoane au fost evacuate, acestea fiind duse în curtea de plimbare.

Autorităţile au activat planul roşu la ora 13.16.

”Din primele informaţii, este vorba despre o victimă care s-a autoincendiat. Incendiul a fost lichidat la 13.32. Se procedează la ventilarea spaţiilor. Au fost evacuate 34 de persoane, relocate în curtea de plimbare”, au anunţat iniţial reprezentanţii ISU Dobrogea.

ADVERTISING

Reprezentanţii spitalului de la Poarta Albă au menţionat însă că incendiul nu s-a manifestat cu foc, dar a fost fum. Şi respectivul pacient a dat foc doar la o saltea.

”Este vorba despre o persoană privată de libertate care a incendiat o saltea din camera de deţinere în care a fost cazată. Incendiul nu s-a manifestat cu foc, dar a produs fum.

Incidentul a fost descoperit şi stins până la sosirea echipajelor de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, de către formaţiunea de primă intervenţie a Penitenciarului Spital Constanţa Poarta Albă, cu sprijinul colegilor din cadrul Penitenciarului Poarta Albă”, au afirmat reprezentanţii spitalului.  

ADVERTISING

Pacienţii au fost evaluaţi medical şi nu au fost înregistrate afecţiuni produse de fum.

Nu au fost înregistrate victime în urma acestui incident.

Şi poliţiştii din Constanţa au confirmat că incendiul a fost provocat de un bărbat care a dat foc unei saltele. 

”Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 62 de ani, care a primit îngrijiri medicale la faţa locului, fără ca acesta să fi suferit arsuri”, au anunţat reprezentanţii IPJ Constanţa.   

ADVERTISING

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru distrugere.  

La ora 13.45 planul roşu de intervenţie a fost dezactivat, după doar jumătate de oră. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇