Secretarul general adjunct al Guvernului, Costel Barbu, deschide lista PNL pentru deputați la Teleorman, deşi a fost condamnat pentru ultraj și declarat incompatibil când era primar.
”Mulţumesc colegilor din Biroul Politic Naţional pentru votul din această seară! Mulţumesc preşedintelui Ludovic Orban pentru ȋncrederea pe care mi-a acordat-o când a decis să deschid lista candidaţilor pentru Camera Deputaţilor ȋn judeţul Teleorman! Mulţumesc ȋncă o dată teleormănenilor pentru ȋncrederea şi votul acordate la alegerile locale din 27 septembrie!
Mai avem un hop şi după aceea putem să lucrăm timp de 4 ani, fără alegeri, la dezvoltarea judeţului nostru. Încrederea voastră mă onorează şi mă responsabilizează!”, a scris el pe Facebook.
A fost condamnat pentru ultraj
În 2014, Costel Barbu a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii publice.
Totul după ce a organizat o răscoală împotriva unui om de afaceri care concesionase o baltă în Teleorman, potrivit Adevărul.
Mai exact, în 2009, un om de afaceri din zonă, Eduard Dinu, a concesionat o baltă de peşte de la marginea comunei Suhaia şi le-a interzis localnicilor să mai pescuiască acolo.
Costel Barbu, pe atunci primar al comunei, le-a pus la dispoziţie localnicilor maşini, tractoare şi buldozere şi, împreună, au luat cu asalt casa afaceristului. A fost deschis penal, iar Barbu a fost găsit vinovat pentru ultraj și condamnat.
A fost declarat incompatibil ca primar
În 2013, Costel Barbu, aflat la al doilea mandat de primar al comunei Suhaia, a fost găsit incompatibil de ANI. Doi ani mai târziu, după ce sentinţa a rămas definitivă, prefectul de atunci din Teleorman, Carmen Dan, l-a demis din funcţie.
Costel Barbu a rămas însă în primărie pe funcţia de city manager. Ulterior, la alegerile locale din 2016, a candidat soţia sa, Polexia, care a câștigat.
Citește și: