Mai multe drone au perturbat traficul aerian în Stockholm. Autoritățile au deschis o anchetă pentru sabotaj

Mai multe drone au perturbat traficul aerian în Stockholm. Autoritățile au deschis o anchetă pentru sabotaj

Traficul pe aeroportul internaţional Stockholm-Arlanda din Suedia a fost întrerupt timp de aproape două ore în noaptea de duminică spre luni din cauza a patru drone aflate în spaţiul său aerian, a anunţat luni poliţia, care suspectează un act de sabotaj.

Între orele locale 01:00 şi 02:00 dimineaţa, poliţia a semnalat existenţa acestor drone controlorilor de trafic aerian ai aeroportului, potrivit autorităţii aviaţiei civile (Luftfartsverket), relatează AFP.

„Am decis atunci că nu putem garanta siguranţa aviaţiei şi am decis să restricţionăm spaţiul aerian”, a declarat Daniel Ackermann, ofiţer de presă al Luftfartsverket.

ADVERTISING

Aterizările şi decolările au fost întrerupte între orele 2.00 şi 3.40 pe aeroportul Arlanda. Cinci aeronave au fost afectate de această întrerupere, a declarat Swedavia, operatorul aeroporturilor din Suedia.

Trei dintre acestea au avut întârzieri, iar două au aterizat pe alte două aeroporturi, unul, operat de Norwegian, la Helsinki, în Finlanda, şi celălalt, operat de SAS, la Landvetter (Göteborg).

O anchetă pentru „sabotaj împotriva unui aeroport” a fost deschisă de poliţie.

„Bănuim că a fost vorba de un act deliberat, dar nu pot spune care a fost scopul. Din cauza caracterului secret al anchetei, nu putem preciza ce tip de dronă a fost”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei, Daniel Wikdahl.

ADVERTISING

Suedia este cea mai nouă ţară membră a NATO, intrând în organizaţia miliară în martie anul acesta, după ce a renunţat la 200 de ani de neutralitate, în urma invaziei ruse din Ucraina.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇