Cum se irosesc banii: Autoritățile construiesc școli unde nu sunt copii. Apoi, le închid

Cum se irosesc banii: Autoritățile construiesc școli unde nu sunt copii. Apoi, le închid

Autoritățile locale construiesc sau modernizează școli în sate, investind milioane de euro din finanțări europene sau programe guvernamentale, deși numărul elevilor este în continuă scădere.

Cele mai multe astfel de situații sunt în nordul Moldovei, potrivit TVR Info.

Numai în județul Botoșani sunt 22 de școli nou construite sau modernizate și închise după câțiva ani, din lipsă de elevi. Iar multe altele ar putea avea aceeași soartă în viitorul apropiat.

De exemplu, în satul Bătrâneşti din județul Botoșani au fost construite în ultimii ani două școli. Amândouă sunt închise.

ADVERTISING

În satul vecin, Socrujeni, școala modernizată cu bani de la Banca Mondială și din Programul național de dezvoltare locală e aproape goală.

Doar două clase de elevi și o grupă de grădiniță mai învață acolo, iar autoritățile locale nu cred că școala va mai putea fi ținută deschisă mult timp.

”Sunt unități școlare care se îndreaptă spre închidere, nu mai sunt copii. Ideea e ca investițiile să fie făcute în școlile de centru”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector şcolar general la ISJ Botoşani.

ADVERTISING

Iar în timp ce școli nou construite sau modernizate se închid, elevi din 900 de unități de învățământ sunt nevoiți să învețe în alte spații, pentru că lucrările de reabilitare de la școlile lor nu s-au încheiat.

Totodată, în 19 școli, mai ales din București și Ilfov, elevii se înghesuie și în acest an școlar în trei schimburi.

Prin noua lege a învățământului preuniversitar, acest lucru va fi ilegal începând din anul școlar 2025-2026.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇