Sâmbătă, 17 octombrie 2020, am aflat ceea ce „pe surse” se știa de ceva timp: Cîțu, Cîmpeanu și Anisie sunt primii trei candidați propuși de PNL București pentru Senat. Această informație este relevantă în contextul în care putem să înțelegem valorile pe care Ludovic Orban le promovează.
Confirmarea faptului că premierul Orban consideră meritele politice ale lui Sorin Cîmpeanu, campion al traseismului politic (patru partide în primul său mandat de deputat – PC, ALDE, ProRomânia, PNL, la care adăugăm o consistentă colaborare cu PSD-ul lui Liviu Dragnea), mai importante decât ale ministrului Monica Anisie, membru de partid din 1998, nu poate să treacă neobservată. Întotdeauna există o explicație și, de cele mai multe ori, adevărul iese la suprafață, mai devreme sau mai târziu.
În cazul de față, adevărul este deja (semi)public. Trebuie numai să punem piesele cap la cap.
Să recapitulăm:
- În urmă cu un an, Guvernul Orban 1 aduna numărul necesar de voturi pentru a fi validat de Parlament cu ajutorul trădării lui Sorin Cîmpeanu și a mini-grupului său de „răzvrătiți” din Pro România.
- Imediat a venit și răsplata: Ministerul Educației și Cercetării, deși oficial era condus de Monica Anisie, rămânea sub influența lui Sorin Cîmpeanu, în special pe componenta de învățământ superior, atât prin păstrarea unor demnitari și înalți funcționari publici pe poziții cheie (numele lor sunt bine cunoscute în sistem), cât și prin controlul strict al actelor normative promovate de MEC, al finanțărilor și cifrelor de școlarizare alocate fiecărei universități;
- În ianuarie 2020, Sorin Cîmpeanu trecea oficial la PNL și i se acordau, din prima zi, și funcții de conducere în partid. Reacția publică de respingere a acestui gest a fost dură, așa că statutul lui (promis inițial) de vicepreședinte PNL nu a mai fost invocat cu voce tare;
- În momentul în care ministrul Anisie „a pus piciorul în prag” în raport cu intervențiile directe – mă întreb dacă și legale – făcute de Sorin Cîmpeanu în minister, acesta a reacționat virulent (a se vedea cazul numirilor în CNATDCU) și a trecut la atacuri explicite la adresa ministrului. De asemenea, a invocat în mod repetat, în cercuri informale, dreptul său „legitim” de a decide, conform „înțelegerii politice” din octombrie 2019;
- Ministerul Educației și Cercetării, condus de Monica Anisie, NU a primit acordul politic de la premierul Orban să trateze, conform legii, problema rectorilor-politicieni, care se situează în afara normelor prevăzute de Constituție, de Legea educației nr.1/2011 și de Legea finanțelor publice (rectorul este ordonator terțiar de credite, subordonat ordonatorului principal de credite, adică ministrului educației, și operează cu bani publici, ceea ce un parlamentar NU poate face, cu excepția situației explicit prevăzute de Constituție, respectiv cea de membru al Guvernului);
- Cazul „Barangă”, conducătorul de doctorat cu 10 clase, situat la intersecția dintre interesele politico-guvernamentale PNL Orban-Cîțu, cei care au semnat documentele de numire a acestuia în fruntea „spălării banilor”, și cele ale imposturii academice, cu 19 diplome și certificate academice anulate de către instanțele de judecată, va releva, cu siguranță, un cerc mai larg al celor care folosesc Ministerul Educației și Cercetării pentru a bloca aplicarea legii. În acest mod, este posibil să descoperim că nu Cîțu este prietenul lui Barangă.
Elementele prezentate până acum sunt informații publice sau aproape publice. Sunt, însă, acestea suficiente pentru a explica „greutatea” lui Cîmpeanu în PNL?
Este vorba despre plata unor „datorii politice” sau adevărata miză este plasată în viitor, nu în trecut?
Evaluările cele mai realiste ne arată că, după alegerile parlamentare, Ludovic Orban nu-și va putea păstra poziția de premier al României strict în baza mandatelor pe care le va obține PNL, fără să existe o susținere puternică din partea altor partide parlamentare, cu ajutorul cărora să ajungă la 233 de voturi, pragul necesar pentru a învesti un guvern.
Această susținere, însă, nu este certă și, chiar și în cazul confirmării ei, pare că nu este suficientă pentru a garanta 233 de voturi. În aceste condiții, orice „augmentare” a scorului PNL în Parlament va fi binevenită, iar trădarea unor noi parlamentari va fi „de aur”.
În acest context, utilizarea măiestriei lui Sorin Cîmpeanu în jocuri politice – adică trădări și traseism –, expertiză confirmată deja la învestirea Guvernului Orban 1, ar putea să fie decisivă.
Pentru a închide cercul, mai avem nevoie de câteva date:
- Recenta și ciudata reuniune a Consiliului Național al Rectorilor (CNR) de la Brașov a fost organizată fizic, timp de trei zile, chiar în plină pandemie, iar numărul politicienilor participanți este impresionant;
- Vicepremierul Raluca Turcan a confirmat participarea la CNR-ul de la Brașov înaintea ministrului Anisie și în pofida controverselor legate de caracterul nestatutar al adunării;
- Pauzele de cafea ale acestei reuniuni au fost folosite intensiv, de către anumiți participanți, pentru discuții informale privind situația politică din România și „dinamica ei”;
- După întâlnirea de la Brașov, numărul rectorilor care au interacționat cu partidele politice, altele decât PNL, pentru a-și negocia o posibilă candidatură pentru Parlament, indiferent de partid, a crescut.
Toate aceste lucruri, puse cap la cap, par mai degrabă o pregătire a unei noi sesiuni de traseism politico-academic, sesiune care ar putea să aibă loc imediat după alegerile parlamentare și care, cel mai probabil, va fi catalizată de viitorii rectori-parlamentari, alții decât cei intrați pe listele PNL.
De exemplu, credeți că ar fi exclus ca Mihnea Costoiu, un personaj „de poveste”, semnatar al unui angajament cu Securitatea la numai 16 ani (document oficial CNSAS), sigurul rector fără doctorat din istoria României și Europei civilizate, (re)intrat în Parlament pe listele PSD, să treacă la PNL? Evident, consolidarea unei majorități parlamentare în jurul lui Ludovic Orban va fi prezentată public ca o expresie a preocupării noilor traseiști pentru interesul țării.
Este adevărat, derularea acestui plan a întâmpinat câteva dificultăți: ar fi trebuit să se desfășoare în liniște, departe de lumina reflectoarelor, însă repetatele intervenții publice pe tema rectorilor-politicieni au redus semnificativ din amploarea operațiunii. O să vedem în luna decembrie ce o să mai rămână din această „proiecție politico-academică”, care contravine oricăror norme constituționale, legale și de bun simț.
În concluzie, iată că Ludovic Orban are și el valorile sale, respectul fiind una dintre ele. Nu, NU respectul față de Constituție, NU respectul față de Legea educației, care interzice școlilor, universităților și conducătorilor lor (directori, inspectori, rectori) să facă politică, NU respectul față de membrii vechi de partid, ci respectul față de trădare și trădători.
Din păcate, până la acest punct, nu avem nimic nou. Istoria ne oferă, pe acest subiect, sute de exemple de conducători care au apelat la trădare și la trădători pentru a obține ceea ce nu au reușit prin luptă dreaptă. În același timp, tot istoria ne spune că „factura trădării” este mare, iar „scadența” nu întârzie niciodată.
* * *
Am fost întrebat de un foarte bun prieten, profesor de engleză și fin cunoscător al politicii românești, de ce-mi irosesc timpul cu impostorii. Răspunsul este simplu și are, în principal, două componente: familia și ideea de normalitate.
Dar, să încep cu familia. Sunt tatăl a doi copii:
- Ștefan, 23 de ani, laureat al Premiului Nobel Junior în economie (2019), azi doctorand în domeniul larg al inteligenței artificiale (AI), cercetare desfășurată la Universitatea Manchester, în parteneriat cu IBM, și finanțată de Guvernul Britanic,
și
- Maia, 17 ani, care urmează să petreacă ultimul an de liceu în Statele Unite, fiind câștigătoarea unei burse FLEX (aproape 4.000 de candidați pe 25 locuri, cu evaluare realizată integral de experți americani).
Ca orice părinte, îmi doresc ca ei să revină acasă, după terminarea studiilor, și să aprecieze faptul că trăiesc în România. Dacă vom lăsa, însă, această țară să băltească în mâinile unor impostori, atunci visul meu de părinte – și al altor sute de mii de părinți – de a avea copiii aproape nu se va realiza.
Iar această dorință de părinte face parte din NORMALITATEA pe care avem dreptul să o trăim. Am afirmat aceste lucruri, public, și în perioada Dragnea, în timp ce alții se ascundeau în spatele beneficiilor politice, acordate chiar de „dictator”.
Ludovic Orban, cândva un fel de apărător al statului de drept și combatant al „regimului odios Dragnea” (am spus „un fel de” pentru că nu sunt convins că așa au stat lucrurile), ne pune azi să alegem între „rectorii-politicieni răi ai lui Dragnea” și „rectorii-politicieni buni ai lui Orban”, între „parlamentarii șoferi” ai lui Dragnea și „parlamentarii frizeri” ai lui Orban, între „absolvenții întârziați de bacalaureat ai lui Dragnea” și „posesorii de diplome false, dar băieți buni, ai lui Orban”, între „abuzurile constituționale ale lui Dragnea” și „corecțiile constituționale ale lui Orban”.
Sunt acestea semne de normalitate democratică sau sunt dovezile faptului că Orban, până acum, nu a reușit să fie altceva decât un Dragnea mai mic? Evident, are timp să crească, dacă nu reacționăm, dacă nu „irosim” toți ceva timp, stând cu ochii pe el și pe unii din echipa lui.
Iată de ce voi continua să-mi „pierd timpul” cu impostorii și cu micii dictatori, iar în felul acesta voi contribui și eu la o Românie Normală – pentru care am votat, cu optimism, în 2019.