Horoscop zilnic: 2 septembrie

Horoscop zilnic: 2 septembrie

Berbec

Multă activitate se conturează astăzi fie că ești la serviciu, fie că ești acasă. Probabil că ai treburi restante care acum se cer rapid rezolvate, astfel că vei fi nevoit să muncești continuu. Pe de altă parte, dozează-ți eforturile, deoarece sănătatea este vulnerabilă pe segmentele picioarelor. Este bine să-ți reorganizezi programul cotidian.

Taur

Creativitatea este accentuată, astfel că bine ar fi să-ți notezi ideile de astăzi și chiar să-i antrenezi și pe cei dragi în planurile tale. Cu toate că persoana iubită te poate necăji prin pretențiile pe care le are față de tine este bine să ții cont de spusele sale și în limita disponibilităților tale sufletești să îmbunătățești lucrurile.

ADVERTISING

Gemeni

Este momentul să lămurești chestiuni familiale cu membrii familiei. Poate fi vorba despre moșteniri sau despre concepții, idei, planuri trasate undeva, cândva pentru segmentul domestic și care acum se dovedesc total perimate. Tu ești artizanul a tot ce se petrece sau ce se poate petrece în acest segment, astfel că nu ezita să rezolvi lucrurile corect.

Atmosfera astrală a lunii SEPTEMBRIE 2024: O Toamnă de neuitat!

Rac

Se întrezăresc discuții aprinse cu persoanele din anturajul apropiat. Fii prudent, controlează-ți reacțiile și vorbele, pentru că sunt șanse mari de a se destrăma relații și situații bune. Ești mânat de la spate, de o mână nevăzută, care te îndeamnă să faci lucruri negândite, mirându-te la rândul tău cum de ești capabil de așa ceva.

ADVERTISING

Leu

Cheltuielile pe care intenționezi să le faci vor atrage oprobiul celor dragi și critica prietenilor. Restricțiile financiare evidente din această perioadă pare că le ignori sau nu le înțelegi. Ascultă sfaturile și îndemnurile celorlalți și cheltuiește strictul necesar. Cineva apropiat va încerca să profite de pe urma agoniselilor tale materiale, cerându-ți bani cu titlul de împrumut.

Fecioara

O zi tensionată, pentru că tendința de a te raporta la alții, de a privi numai în ograda lor este mare. Se pare că nemulțumirile tale pornesc de la situația din segmentul profesional sau de la faptul că unii și-au format o părere nepotrivită despre tine. Gândește-te bine la situațiile în care ești implicat!

E timpul pentru idei mărețe: Mercur revine în mers direct în Leu (29 august - 9 septembrie 2024)

ADVERTISING

Balanta

Ar fi bine să te odihnești și să te ocupi numai de activități ușoare. Sănătatea este vulnerabilă pe segmentele picioarelor, astfel că îți poate fi dificil să relaționezi cu alții sau să te implici în treburi diverse. Evită consultațiile, analizele medicale și intervențiile chirurgicale, întrucât sunt șanse de a se produce erori de diagnostic și tratament.

Scorpion

Revin în atenție relațiile cu prietenii și proiectele comune cu aceștia. Este posibil ca datorită cheltuielilor comune cu aceste persoane să fii nevoit să renunți la unele colaborări. Vorbele și gesturile unora, în care până nu demult aveai încredere, te pot necăji profund. Traversăm o perioadă care evidențiază tensiuni și nemulțumiri majore între semeni.

Sagetator

Ești foarte solicitat în plan profesional, mai ales de către șefi sau de reprezentanți ai unor instituții oficiale. Se recomandă prudență, întrucât imaginea ta publică, poziția din cadrul unui grup de lucru se pot deteriora pe neașteptate. Partenerul de viață sau colaborările în care ești implicat au un rol foarte important în situația ta socioprofesională actuală.

Oracolscop 02 - 08 Septembrie 2024

Capricorn

Ești tentat să iei decizii majore în ceea ce privește activitatea profesională. Este bine să nu dai crezare primului impuls sau primului gând, pentru că subiectivismul este accentuat și sunt șanse mari de a judeca greșit atât oamenii, cât și faptele. Chiar dacă unii te provoacă la discuții aprinse, tu evită să răspunzi la fel.

Varsator

Se conturează cheltuieli majore pentru alții. Pe de o parte ai de achitat facturi sau taxe restante, însă pe de altă parte, cineva din anturajul apropiat sau o rudă va apela la sprijinul tău financiar. Foarte ușor pot apărea discuții aprinse cu persoana iubită sau copiii din cauza banilor și investițiilor. Pune-ți banii și bunurile la adăpost!

Armonie și echilibru în relații: Venus în Balanță (29 August - 22 Septembrie 2024)

Pesti

Relațiile parteneriale aduc surprize deosebite astăzi. Dialogurile cu partenerul de viață și cu partenerii profesionali sunt tensionate, astfel încât fii prudent și nu escalada conflicte gratuite. Pentru că în plan domestic se petrec schimbări importante este posibil să acorzi prea puțină atenție și prea puține eforturi îndatoririlor matrimoniale sau celor profesionale.

Vrei să afli ce-ți dezvăluie astrograma, care sunt energiile momentului și cum le poți folosi pentru a naviga cu ușurință în viață? Participă la evenimentele AstroCafe


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇