Noi alerte meteo: Nu scăpăm de codul roșu de caniculă. Unde vor fi furtuni (Hărți)

Noi alerte meteo: Nu scăpăm de codul roșu de caniculă. Unde vor fi furtuni (Hărți)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Meteorologii au prelungit codul de roșu de caniculă și au emis totodată un cod galben de furtuni.

Astfel, sâmbătă, între 12.00 și 21.00, este în vigoare un cod galben de vreme rea.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a zonei montane, în nord-vestul Moldovei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei, precum și în sud-vestul și în sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50…70 km/h), descărcări electrice și izolat vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

ADVERTISING

Meteorologii mai precizează că astfel de fenomene vor fi prezente pe arii restrânse și în restul teritoriului.

De asemenea, sâmbătă mai sunt în vigoare și avertizări meteo de caniculă. Valul de căldură se menține în cea mai mare parte a țării. În centrul și nordul Crișanei, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Moldovei și a Munteniei, precum și sud-vestul Dobrogei, este în vigoare un cod galben de caniculă. În aceste zone, temperaturile maxime vor fi de 33...37 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Local minimele vor fi de 18...20 de grade.

ADVERTISING

Un cod portocaliu vizează sud-vestul Transilvaniei, sudul Crișanei, nordul Olteniei, vestul și centrul Munteniei, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 37…38 de grade, iar minimele, de 20…22 de grade, vor caracteriza o noapte tropicală.

Codul roșu de caniculă este valabil în județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman valul de căldură va fi persistent. Temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade și izolat de 40 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele se vor situa în jurul a 23 de grade (noapte tropicală), izolat de până la 26 de grade în Dealurile de Vest.

Codul roșu de caniculă a fost prelungit până duminică

Și duminică vom avea parte de caniculă, avertizările meteo fiind prelungite astfel până la final de weekend.

ADVERTISING

Valul de căldură, disconfortul termic ridicat și canicula vor persista în cea mai mare parte a țării, iar temperaturile maxime vor fi în general, duminică, de 33...37 de grade, iar minimele de 17...21 de grade, un cod galben fiind valabil pentru majoritatea țării.

Mai mult, un cod portocaliu este valabil, duminică, în sudul Banatului și al Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi în general de 37...38 de grade. Minimele, de 19...25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală.

Codul roșu de caniculă a fost prelungit, fiind valabil duminică pentru județul Timiș, unde temperaturile maxime vor fi de 38...39 de grade. Va fi caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele, de 19...25 de grade, local vor caracteriza o noapte tropicală.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇