Reacția Anei Bărbosu după ce a câștigat la TAS medalia de bronz

Reacția Anei Bărbosu după ce a câștigat la TAS medalia de bronz

Ana Maria Bărbosu a oferit prima reacție după ce a câștigat la TAS medalia de bronz în finala de la sol de la Jocurile Olimpice.

Sportiva noastră s-a arătat uimită când a aflat că a câștigat și le-a mulțumit tuturor celor ce i-au fost alături.

„Wow! Nici nu ştiu ce să zic. M-aţi luat atât de repede. Ce pot să spun e că le mulţumesc din suflet antrenorilor, celor din Federaţie pentru că au fost alături de mine şi pentru că au continuat această luptă la nivelul TAS. Sunt foarte fericită. Le mulţumesc părinţilor mei, prietenilor mei şi tuturor apropiaţilor.

ADVERTISING

Eu n-am făcut nimic altceva la acest concurs decât să-mi fac cât mai bine treaba şi pot spune că abia aştept să intru în posesia medaliei!”, a declarat Ana Maria Bărbosu, pentru Orange Sport.

Federația Română de Gimnastică a anunțat că Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz la sol deoarece contestația formulată de americanca Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut regulamentar.

Astfel, scorul americancei a fost scăzut la 13.666, motiv pentru care Ana Maria Bărbosu urcă pe locul 3, iar Sabrina Voinea pe locul 4.

ADVERTISING

Pe de altă parte, cererea făcută de Sabrina Voinea a fost respinsă. Sportiva a invocat că a fost depunctată pe baza unor imagini false, dar TAS i-a respins cererea.

Ce urmează acum? Pentru că decizia TAS nu este executorie, Federația Internațională de Gimnastică trebuie să ia acum act de ea și să o aplice. Abia după ce Federația Internațională de Gimnastică va ratifica decizia, Ana va primi medalia de bronz. Este, totuși, o simplă formalitate, potrivit FRG.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇