Uraganul Debby a ucis cel puțin șase persoane și a adus la țărm cocaină de un milion de dolari

Uraganul Debby a ucis cel puțin șase persoane și a adus la țărm cocaină de un milion de dolari
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin şase persoane au fost ucise după ce uraganul Debby a lovit Florida, înainte de a-şi slăbi intensitatea şi de a se transforma într-o furtună tropicală.

Însă Debby este de aşteptat să aducă inundaţii puternice în unele părţi ale Georgiei şi Carolinei de Sud în următoarele zile.

Centrul Naţional pentru Uragane a avertizat cu privire la pericolul de inundaţii "care pun în pericol viaţa", deoarece "furtuna cu mişcare lentă" provoacă "ploi torenţiale" ce pot dura şi o săptămână. 

Viteza redusă a furtunii ar putea provoca "inundaţii catastrofale", a declarat Jamie Rhome, directorul adjunct al Centrului pentru Uragane, citat de Reuters și BBC.

Debby a atins pământul luni dimineaţa ca uragan de categoria 1 în regiunea Big Bend de pe coasta Golfului Florida şi a ucis cel puţin şase persoane.

ADVERTISING

Înainte ca furtuna să atingă ţărmul, guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a declarat stare de urgenţă pentru 61 din cele 67 de comitate ale statului american.

Autorităţile au declarat că printre morţi se numără o fată de 12 ani şi un băiat de 13 ani, care au fost ucişi de căderea unor copaci în localitatea Levy County, situată în apropiere de Gainesville.

În Hillsborough County - în jurul oraşului Tampa - un camion cu 18 roţi a intrat într-un canal în timpul furtunii. Şoferul a fost găsit mort.

ADVERTISING

În Dixie County, la vest de Gainesville, autorităţile au raportat că o femeie şi un copil de 12 ani au murit în urma unui accident de maşină produs duminică seară.

În sudul Georgiei, un alt deces - un tânăr de 19 ani - a fost raportat după ce un copac mare a căzut pe veranda unei case din Moultrie.

Pe de altă parte, valurile şi vânturile puternice aduse de Debby au ajutat la aruncarea a 25 de pachete de cocaină, în valoare de peste 1 milion de dolari, pe ţărmul din Florida Keys, potrivit poliţiei de frontieră americane. 

ADVERTISING

Furtuna a adus rafale de vânt cu viteza de viteza de 130 km/h, când a lovit în regiunea Big Bend.

În Florida, aproximativ 240.000 de clienţi, locuinţe şi firme, erau fără curent luni seara, potrivit PowerOutage.com. Alţi 36 000 de locuitori din Georgia şi Carolina de Sud se confruntau cu pene de curent. Sute de zboruri cu originea şi destinaţia pe aeroporturile din Florida au fost anulate luni.

Centrul pentru uragane a declarat că Debby va traversa Georgia şi se va deplasa în largul Oceanului Atlantic până marţi seară, apoi se va întări din nou şi va atinge a doua oară ţărmul, probabil în Carolina de Sud, lângă Charleston.

Meteorologii se aşteaptă la numeroase uragane atlantice în sezonul 2024, care a început la 1 iunie, adică între patru şi şapte uragane majore. Acest număr ar depăşi recordul sezonului 2005, care a generat uraganele devastatoare Katrina şi Rita.

Doar un alt uragan, Beryl, s-a format în Atlantic în acest an. Cea mai timpurie furtună de categoria 5 înregistrată vreodată a lovit Caraibele şi peninsula Yucatan din Mexic înainte de a ajunge pe coasta Golfului din Texas ca o furtună de categoria 1, cu vânturi susţinute de până la 130 de km/h.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇