Jocurile Olimpice 2024: Rezultatele sportivilor români de pe 31 iulie. Bronz pentru David Popovici și prestații excelente la canotaj

Jocurile Olimpice 2024: Rezultatele sportivilor români de pe 31 iulie. Bronz pentru David Popovici și prestații excelente la canotaj

Miercuri, 31 iulie, România a obținut a doua medalie la Jocurile Olimpice 2024, prin David Popovici. Sportivul nostru a câștigat bronzul la 100 metri liber, după o finală dramatică.

A fost o zi excelentă la canotaj, unde am obținut calificarea în trei finale, cu timpi extraordinari, după cum urmează:

  • Florin Arteni și Florin Lehaci la dublu rame masculin - cu cel mai bun timp (finala e vineri după ora 12:30)
  • Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin - cu cel mai bun timp (finala e vineri după ora 13:02)
  • Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel la dublu rame feminin - cu al treilea timp.

Vești bune am primit și de la tir cu arcul, unde Mădălina Amăistroaie a obținut două victorii superbe cu Mikaella Moshe și Chiara Rebagliati și s-a calificat în optimile de finală, individual feminin. O va întâlni pe sud-coreeanca Nam Suhyeon, pe 3 august, de la 11:01.

Nu toate lucrurile au mers așa cum ne-am dorit. Bernadette Szőcs a pierdut cu 4-0 în optimile probei individuale de la tenis de masă feminin, cu Sofia Polcanova. La judo, Alex Creț s-a oprit în optimile probei de 90 kg de Rafael Macedo, în timp ce triatlonistul român de origine franceză Felix Duchampt a terminat pe locul 50 cursa de la Jocurile Olimpice.

ADVERTISING

Desfășurarea evenimentelor:

23:47 - S-a încheiat o zi bună pentru sportivii români, cu rezultatele de la canotaj si medalia lui Popovici.

23:44 - David Popovici termină cursa pe locul 3 și câștigă medalia de bronz! Sportivul nostru a terminat pe locul 3, cu timpul 47.49, după chinezul Pan Zhanle (46.40) și australianul Kyle Chalmers (47.48). Pan Zhanle și-a îmbunătățit recordul mondial în această seară.

23:44 - David Popovici întoarce al 7-lea la 50 de metri.

23:43 - A început cursa!

23:39 - Gata! Sportivii se pregătesc să intre în arenă. David Popovici concurează pe culoarul 2.

23:35 - Mai sunt câteva minute și David Popovici va concura pentru aur.

23:00 - Emoțiile sunt tot mai mari, ne apropiem de finala lui David Popovici.

16:54 - Mai avem un singur eveniment astăzi, finala lui David Popovici la 100 metri liber, de la ora 23:39.

16:39 - Bernadette Szocs a fost eliminată în optimile probei de simplu de la tenis de masă după ce a fost invinsă de Sofia Polcanova cu 4-0 la seturi.

16:30 - Bernadette Szocs este condusă cu 3-0 la seturi de Sofia Polcanova.

16:19 - Bernadette Szocs este condusă cu 2-0 la seturi în optimile probei individuale de la tenis de masă de Sofia Polcanova.

ADVERTISING

15:45 - Mădălina Amăistroaie se califică în optimi la tir cu arcul, individual feminin, după ce a învins-o pe italianca Chiara Rebagliati. Ea va juca pe 3 august cu învingătoarea dintre Marie Horackova - Nam Suhyeon.

15:15 - Mădălina Amăistroaie s-a calificat în turul 2 la tir cu arcul, individual feminin, după ce a învins-o pe Mikaella Moshe din Israel, scor 7-1. În turul 2 va juca contra italiencei Chiara Rebagliati. Meciul va avea loc tot miercuri, la o oră ce urmează a fi stabilită.

14:17 - Triatlonistul român de origine franceză Felix Duchampt a terminat pe locul 50 cursa de la Jocurile Olimpice. El a încheiat cu timpul de o ora și 56 de minute. Pentru a termina cursa, Felix a înotat 1.500 de metri, a mers cu bicicleta 40 de kilometrisi a alergat 10 kilometri. Medalia de aur a fost câștigată de britanicul Alex Yee (1:43.33). El a fost urmat de neo-zeelandezul Hayden Wilde (1:43:39) și de francezul Leo Bergere (1:43:43).

13:26 - Rafael Macedo câștigă prin ippon și îl elimină pe Alex Creț în optimile probei de 90 kg de la judo.

13:21 - România termină pe primul loc finala B de la canotaj, patru vâsle feminin. Echipajul format din Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş a terminat cu timpul 6:29.64 și a depășit Australia și SUA.

ADVERTISING

13:14 - Alex Creț intră pe tatami pentru meciul din optimile de la judo (categoria 90 kg) contra brazilianului Rafael Macedo.

13:09 - România termină pe locul 3 (din 3) Finala B la canotaj, patru vâsle masculin. Echipajul format din Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu a condus o bună parte din cursă, dar a cedat pe final.

12:51 - A opta finală de la canotaj! Gianina van Groningen și Ionela Cozmiuc câștigă semifinala și se califică în finala A de la dublu vâsle feminin! Fetele noastre au terminat cu timpul 6:56.65 și au obținut cel mai bun timp de calificare din ambele semifinale! Avem mari speranțe la aur! Finala e programată vineri, 2 august, de la 13:02.

12:46 - România e pe primul loc dupa primii 500 de metri.

12:44 - Începe semifinala de la canotaj - dublu vâsle feminin, categorie uşoară - (A/B): Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc.

12:02 - Încă o finală la canotaj, a șaptea! Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel se califică în finala de la dublu rame feminin, după ce au terminat pe locul 2 în semifinala lor, în spatele Olandei! Fetele noastre au terminat cu timpul 7:14.53, în timp ce Olanda a încheiat cu timpul 7:10.16. Per total, România are al treilea timp, cu tot cu cele din semifinala 2. Finala va avea loc vineri, 2 august, după ora 12:30.

11:59 - România urcă pe locul 2 după 1500 de metri. Avem șanse mari la o finală și aici.

11:57 - România este pe locul 3 după 1000 de metri la dublu rame feminin. Locul 3 e ultimul care duce în finala A.

11:54 - A început și semifinala de la canotaj, dublu rame feminin (A/B): Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel.

11:50 - Echipajul României, format din Florin Arteni și Florin Lehaci, se califică în finala A de la canotaj la dublu rame masculin după ce a câștigat semifinala! Avem 6 echipaje românești în finalele A de la canotaj!

Sportivii noștri au câștigat seria cu 6:29.86 de sutimi, cel mai bun din cele două semifinale. Avem astfel șanse mari la o medalie și aici! Croația și Marea Britanie au obținut următorii timpi. Finala va avea loc vineri, 2 august, după ora 12:30.

11:49 - La 1.500 de metri, echipajul nostru este tot pe primul loc. Suntem tot mai aproape de finală!

11:47 - La dublu rame masculin (canotaj), Florin Arteni și Florin Lehaci sunt pe primul loc după 1000 de metri în semifinala a doua.

11:44 - Alex Creț se califică in turul următor la categoria 90 kg (judo) după ce l-a invins prin decizie pe Krisztian Toth. Va juca tot astăzi în optimi cu Rafael Macedo, după ora 13:00.

11:44 - Încep emoțiile la canotaj, unde avem cursa de dublu rame masculin - semifinale (A/B): Florin Arteni, Florin Lehaci.

11:33 - Alex Creț intră în Golden Score în partida cu Krisztian Toth.

11:33 - Alex Creț se pregătește să intre pe tatami.

11:04 - A început sesiunea la judo. Meciul lui Alex Creț este al șaselea din această sesiune.

Programul sportivilor români de la Jocurile Olimpice de miercuri, 31 iulie, este următorul:

Canotaj

11:44, dublu rame masculin - semifinale (A/B): Florin Arteni, Florin Lehaci
11:54, dublu rame feminin - semifinale (A/B): Ioana Vrînceanu, Roxana Anghel
12:44, dublu vâsle feminin, categorie uşoară - semifinale (A/B): Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc
13:02, patru vâsle masculin - Finala B: Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu
13:14, patru vâsle feminin - Finala B: Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş

Înot

23:39, 100 m liber masculin - finala: David Popovici

Judo

11:00, 90 kg masculin - primul tur: Alex Creţ - Krisztian Toth (Ungaria)
17:00, 90 kg masculin - recalificări şi meciuri pentru medalii: Alex Creţ (dacă se califică)

Tenis de masă

16:00, simplu feminin - optimi: Bernadette Szocs - Sofia Polcanova (Austria)

Tir cu arcul

14:57, individual feminin - primul tur: Mădălina Amăistroaie - Mikaella Moshe (Israel)

Triatlon

11:45, Individual masculin (finala): Felix Duchampt


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇