David Popovici: "Încă nu am terminat ce aveam de făcut aici!"

David Popovici: "Încă nu am terminat ce aveam de făcut aici!"

David Popovici (19 ani) a reacționat, marți seara, după calificarea în finala probei de 100 de metri liber.

Popovici a terminat semifinala pe locul doi, cu timpul de 47.66, și a intrat în finala probei „regină” cu al cincilea timp.

După calificare, Popovici a oferit prima reacție și a spus, printre altele, că "încă nu am terminat ce aveam de făcut aici".

”Da, sunt mulţumit de timpul pe care l-am obţinut. În primul rând, sunt mulţumit că m-am calificat. Asta era tot ce conta. Mâine e o nouă zi, o nouă cursă, cu aceeaşi mentalitate pe care am avut-o şi pentru 200 (n.r. de metri liber), care mi-a priit.

ADVERTISING

Am făcut tot posibilul (n.r. să lase deoparte succesul de la aurul la 200 m liber). Cred că mă descurc destul de bine, dar, deşi încerc să nu mă gândesc la asta, e greu de ignorat, inclusiv în capul meu. Cred că încă nu am terminat ce aveam de făcut aici.

Abia mâine, după ce termin şi cursa de 100 de metri, indiferent de rezultat, mă voi putea bucura un pic de tot ceea ce am reuşit”, a declarat Popovici, potrivit TVR Sport, după calificarea în finală.

Semifinala a fost câştigată de chinezul Zhanle Pan (47.21), care va intra cu primul timp în finală.

ADVERTISING

Deja campion olimpic în proba de 200 de metri liber la JO 2024 Paris, David Popovici va concura pentru medalii în finala de la 100 de metri liber, miercuri, 31 iulie, în jurul orei 23:30, ora României.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇