Atacantul brazilian Endrick a fost prezentat oficial de clubul de fotbal Real Madrid, sâmbătă la prânz, în faţa a câteva mii de suporteri, pe stadionul Santiago Bernabeu, informează agenţia EFE.
Ceremonia a avut loc după ce fotbalistul sud-american a efectuat vizita medicală şi a semnat un contract pe şase sezoane cu campioana en titre a Spaniei.
"Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt pentru că întotdeauna mi-am dorit să fiu aici. Am vrut să joc la Real Madrid, a fost visul meu şi astăzi s-a împlinit. Vă mulţumesc tuturor", le-a spus brazilianul suporterilor madrileni, cu ocazia prezentării sale.
Endrick, care a împlinit 18 ani duminica trecută, a fost recrutat de Real Madrid încă de la vârsta de 16 ani, de la formaţia braziliană Palmeiras, însă a fost lăsat să joace la clubul său formator în ultimele două sezoane.
Tânărul internaţional brazilian (10 selecţii, 3 goluri), va purta tricoul cu numărul 16 la Real Madrid.