Disputa Slovaciei și Ungariei cu Ucraina pe tema Lukoil continuă. Brastislava susține că a oferit o soluție pentru restabilirea fluxurilor de petrol rusesc

Disputa Slovaciei și Ungariei cu Ucraina pe tema Lukoil continuă. Brastislava susține că a oferit o soluție pentru restabilirea fluxurilor de petrol rusesc

Slovacia a declarat vineri că a oferit o soluţie tehnică Ucrainei pentru a restabili livrările de petrol rusesc către rafinăriile slovace şi maghiare, după ce avertizase că o întrerupere parţială ar putea duce la penurii de combustibil chiar din luna septembrie.

Slovacia şi Ungaria au fost afectate de oprirea fluxurilor de petrol pe care le primeau la grupul rus Lukoil prin conducta Drujba, care traversează Ucraina, după ce Kievul a impus sancţiuni companiei, ceea ce a pus presiune pe rafinăriile ungare şi slovace care sunt deţinute de grupul ungar MOL, relatează Reuters.

Disputa a arătat modul în care unele ţări din UE încă depind de energia rusească, la mai bine de doi ani de la decizia blocului european de a opri importurile de petrol ca urmare a invaziei Moscovei în Ucraina.

ADVERTISING

Guvernele de la Bratislava şi Budapesta, care se opun sancţiunilor împotriva Moscovei şi trimiterii de ajutor militar Kievului, au criticat Ucraina pentru oprirea livrărilor de la Lukoil şi solicită medierea UE în această dispută.

Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, a declarat vineri că decizia Ucrainei este un şantaj în răspuns la poziţiile Ungariei şi Slovaciei privind războiul Rusiei în Ucraina.

Biroul guvernamental al Slovaciei a declarat că premierul Robert Fico a vorbit vineri cu omologul său ucrainean Denîs Şmîhal. "Fico a propus partenerilor ucraineni o soluţie tehnică la care ar trebui să participe mai multe state, inclusiv Slovacia", a declarat biroul, fără a oferi mai multe detalii.

Biroul a declarat că sursele alternative de aprovizionare sunt mai scumpe şi ar putea să nu fie adecvate din punct de vedere tehnologic pentru rafinăria Slovnaft din Slovacia.

ADVERTISING

Slovacia spune că este ostatica Ucrainei şi a UE

Negocierile intense vor avea loc la cel mai înalt nivel în următoarele ore şi zile, a adăugat acesta.

Livrările de petrol de la alţi furnizori ruşi nu au fost întrerupte. În disputa pe tema Lukoil, cele două ţări doresc ca Bruxelles-ul să invoce acordul de asociere cu Ucraina, în baza căruia, spun ele, Kievul nu poate bloca tranzitul de petrol.

Slovacia, care spune că este ostatica Ucrainei şi a UE în această dispută, a cerut joi Comisiei să nu întârzie medierea.

Oficialii maghiari au îndemnat, de asemenea, la acţiune, vineri.

"Dacă situaţia nu este rezolvată, va exista o penurie de combustibil, trebuie găsită o soluţie până în septembrie", a declarat Gulyas la o conferinţă de presă. "Ucraina şantajează cele două ţări care susţin pacea şi încetarea focului", a acuzat el.

ADVERTISING

Consilierul prezidenţial ucrainean Mikhailo Podoliak a respins acuzaţiile Budapestei, afirmând că decizia Ucrainei de a suspenda tranzitul de petrol rusesc către Ungaria şi Slovacia nu are nimic de-a face cu şantajul.

UE a impus sancţiuni asupra petrolului rusesc în 2022, deşi Slovacia, Ungaria şi Republica Cehă au obţinut scutiri din cauza dependenţei lor de acesta. Rafinăriile cehe, deţinute de compania poloneză Orlen, nu au Lukoil ca furnizor, deci nu au fost afectate direct de dispută.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇