Exporturile germane de mașini în Kârgâzstan au crescut cu 5.100% de la începerea războiului din Ucraina. Sunt și alte moduri prin care Rusia obține tehnologie și produse de lux, în ciuda sancțiunilor occidentale care i-au fost impuse.
De la începerea invaziei lui Vladimir Putin, Occidentul a impus zeci de restricții Rusiei, transformând-o în cea mai sancționată țară de pe planetă.
Țintind aproape "tot ce mișcă", de la finanțele unor personaje importante la sectoarele importante ale economiei, sancțiunile au avut ca obiectiv să-i izoleze pe consumatorii ruși, iar brandurile majore, precum Apple și McDonald și-au închis operațiunile în această țară.
Și, totuși, după doi ani, economia Rusiei dă dovadă de o rezistență surprinzătoare, iar previziunile arată că va depăși creșterea economiilor avansate, deși experții spun că această tendință nu este sustenabilă pe termen lung.
Statele Unite au anunțat marți că la summit-ul G7 din Italia, din această săptămână, vor prezenta o serie de noi sancțiuni "de impact" și controale la export. Trezoreria americană va viza instituții financiare care au legătură cu transferul de importuri pentru efortul de război al Rusiei, ceea ce înseamnă că vor fi luate în vizor băncile din țările cărora nu li s-au impus sancțiuni și care facilitează aprovizionarea Rusiei cu bunuri și servicii.
Economia Rusiei a fost susținută parțial de astfel de importuri, relatează The Guardian.
Importuri anormale de mașini germane în Kârgâzstan
Date interne ale agenției vamale a Rusiei arată că importurile revin aproape de nivelurile de dinainte de război, spun analiștii, deși la prețuri considerabil mai mari. Aceste importuri au contribuit la susținerea industriilor vulnerabile, cum ar fi aviația și industria auto.
Orice, de la semiconductori la piese de avioane la iPhone-uri, poate fi redirecționat și exportat în Rusia prin firme din țări terțe precum China, Turcia sau Emiratele Arabe Unite, ori prin Armenia, Kazahstan și alte foste republici sovietice.
Aceste importuri realizate pe căi oculte includ bunuri prețioase, precum microcipurile necesare efortului de război al Rusiei (inclusiv cipuri realizate de producători americani precum Xilinx și Texas Instruments) sau procesoare Intel.
Tehnologia este de multe ori achiziționată de companii din Hong Kong sau China și reexportată în Rusia, arată datele citate de ziarul britanic.
"Invazia Rusiei în Ucraina a arătat că există o criză de guvernare în UE. UE a devenit un agent al războiului", a spus Robin Brooks, membru al Brookings Institution, la o dezbatere despre ocolirea sancțiunilor occidentale.
Brooks, care a analizat eficiența controalelor la export, a dat ca exemple exporturile germane de mașini către Kârgâzstan, în creștere cu 5.100% de la începutul războiului. "Asta nu pentru că oamenii din Bișkek (capitala Kârgâzstanului - n. red.) au decis că le place Mercedes. Sunt mașini care ajung în Rusia. Astfel de lucruri nici măcar nu ajung în Kârgâzstan. Kârgâzstan apare doar pe factură", a explicat expertul.
Datele de export arată că această tendință se repetă în fiecare țară europeană. "Sistemul a compensat aproximativ jumătate din scăderea exporturilor directe către Rusia", a mai spus Brooks.
Analizele au arătat că armata rusă a exploatat aceste lacune pentru a obține tehnologie militară occidentală critică. Potrivit unui raport al organizației de apărare Royal United Services Institute (RUSI), peste 450 de componente de fabricație străină au fost identificate în armele rusești descoperite în Ucraina.
SUA și UE și-au intensificat recent eforturile împotriva companiilor și băncilor din țările terţe care fac tranzacții cu Rusia, dar unele dintre partenerii vitali pentru eforturile Rusiei de ocolire a sancțiunilor rezistă presiunii occidentale.
Într-un interviu recent pentru Financial Times, Hamad Buamim, președintele Dubai Multi Commodities Centre, principalul centru comercial al statului petrolier, a declarat că sancțiunile împotriva Rusiei nu au niciun impact în afara Occidentului, iar încercările de a opri fluxul de afaceri nu a făcut decât să-l redirecționeze în altă parte.
"Faptul că economia nu este controlată exclusiv de o parte a lumii face ca aceste sancțiuni să fie mai puțin eficiente. Comerțul continuă să curgă, pur și simplu, curge într-un mod diferit", a spus Buamim.
"Flota întunecată" care transportă petrolul rusesc
Continuarea importurilor în Rusia și susținerea economiei sale ar fi imposibilă fără veniturile substanțiale generate din resursele sale energetice - iar aici Moscova s-a bazat pe actori externi dispuși să sfideze sancțiunile Occidentului.
În decembrie 2022, Regatul Unit, alături de țările G7, Australia și Uniunea Europeană, au impus un plafon de preț de 60 de dolari pe barilul de petrol pentru a opri companiile occidentale să transporte sau să intermedieze țițeiul rusesc pentru a submina comerțul cu petrol al Rusiei, care se bazează în mare măsură pe petrolierele deținute și asigurate de Occident.
Ce s-a întâmplat mai departe? Pentru a transporta țiței în străinătate și pentru a face rost de valuta străină atât de necesară, Rusia a apelat la o "flotă întunecată" de petroliere mai vechi, cu o proprietate neclară.
Magnații greci din transportul maritim, care dețin un rol uriaș în comerțul mondial cu petrol, au intervenit și au vândut Rusiei sute de nave vechi într-un fenomen numit "Marea vânzare de petroliere grecești".
Potrivit publicației comerciale TradeWinds, armatorii greci au vândut cel puțin 125 de transportoare maritime de țiței și nave în valoare de peste patru miliarde de dolari, pentru a consolida "flota întunecată" a Rusiei.
Ce se poate face pentru a gâtui importurile ascunse ale Rusiei
Acum liderii G7 care se întâlnesc în Italia sunt în mare măsură de acord că impactul sancțiunilor impuse Rusiei a fost mai lent decât se așteptau.
"Până acum am eșuat în ceea ce privește obiectivul principal, să scoatem Rusia din Ucraina", a spus Brooks.
Potrivit acestuia, cheia pentru a lovi Moscova rămâne țintirea profiturilor sale energetice. Măsurile propuse de Brooks și de alți experți în sancțiuni includ reducerea plafonului de petrol la 20 de dolari pe baril și interzicerea vânzării petrolierelor occidentale către cumpărători neidentificați.
"Dacă Europa este dornică să ia măsuri decisive, vom asista la o criză financiară în Rusia", a spus Brooks.
T.D.