Ucraina îl strânge cu ușa pe Orban. Se anunță o criză de energie și combustibil în Ungaria

Ucraina îl strânge cu ușa pe Orban. Se anunță o criză de energie și combustibil în Ungaria

Ungaria luptă contra cronometru ca să evite întreruperile de curent și penuria de combustibil, după ce Ucraina a impus o interdicție parțială la trecerea petrolului rusesc pe teritoriul său.

Kievul a impus luna trecută sancțiuni care blochează tranzitul țițeiului vândut de cea mai mare companie petrolieră privată a Moscovei, Lukoil, către Europa Centrală.

Lukoil este una dintre numeroasele companii rusești care furnizează petrol Ungariei și Slovaciei, prin partea de sud a conductei Drujba din Ucraina. Pe 18 iulie, tranzitul s-a oprit.

Decizia anulează o scutire anterioară de la sancțiunile instituite de UE, menită să acorde timp statelor care depind de petrolul Rusiei pentru a renunța la această sursă de aprovizionare.

ADVERTISING

Scopul Ucrainei este de a limita o sursă cheie de venituri pentru maşinăria de război a Kremlinului.

Dar măsura aceasta stârnește temeri la Budapesta, care se bazează pe Rusia pentru 70% din importurile sale de petrol, iar Lukoil furnizează jumătate din acestea.

„Măsurile ucrainene ar putea crea o situație gravă”, a spus Ilona Gizińska, cercetător și expert în Ungaria la Centrul pentru Studii Orientale, pentru Politico.

Maghiarii s-ar putea confrunta cu prețuri foarte mari la energie și cu o penurie de electricitate în doar câteva săptămâni, dacă nu se găsește o soluție.

Potrivit Centrului de cercetare pentru energie și aer curat, Ungaria a cheltuit aproape un sfert de miliard de euro pe țiței și gaze rusești doar în aprilie anul acesta.

ADVERTISING

Vineri, ministrul de Externe maghiar, Péter Szijjártó, a declarat că decizia Ucrainei ar putea amenința securitatea energetică pe termen lung a Ungariei, criticând Kievul pentru această mișcare.

La o întâlnire cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, de la începutul săptămânii, Szijjártó a susținut că țara sa discută cu Moscova pentru a găsi surse alternative de petrol rusesc.

„Acum există o nouă situație juridică în Ucraina, pe baza căreia Lukoil nu face în prezent livrări în Ungaria. Lucrăm la o soluție legală... deoarece petrolul rusesc este important din perspectiva securității noastre energetice”, spunea el.

ADVERTISING

Vineri, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat Ucraina că a luat o „decizie politică” și a susținut că situația este „critică” pentru cei care încă cumpără petrol rusesc.

Interdicția pentru tranzitul de petrol al Lukoil vine în contextul în care relațiile dintre Kiev și Budapesta sunt din ce în ce mai tensionate. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a criticat pe premierul ungar Viktor Orbán, pentru că s-a întâlnit cu liderul rus Vladimir Putin, în cadrul unei „misiuni de pace” autodeclarate.

În plus, Budapesta a oprit în mod constant livrările de arme ale UE către Kiev.

Aşa încât un obiectiv secundar al interdicției ar putea fi să răstoarne opoziția Ungariei față de livrările de arme către Ucraina și aderarea Kievului la UE.

Însă nu este doar Ungaria prinsă în plasă: principala rafinărie din Slovacia, Slovnaft, cumpără țiței de la Lukoil. Dar un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei spune că firma a găsit surse alternative și, până acum, „furnizarea de petrol rusesc către Slovacia nu a fost oprită”.

Interdicţia aplicată de Ucraina nu vizează până acum alte companii petroliere rusești care continuă să livreze țiței prin Ucraina, inclusiv Rosneft și Tatneft. Acest lucru se datorează în parte faptului că aceeaşi conducta continuă să livreze petrol din Kazahstan în Germania, a declarat Olena Lapenko, expert ucrainean în securitate energetică la think tank-ul DiXi Group.

Ungaria trebuie acum să acționeze rapid pentru a găsi alte opțiuni. Budapesta ar putea negocia mai multe importuri de la Rosneft sau să sporească livrările din Croația prin conducta Adria.

Ungaria ar putea elibera, de asemenea, unele dintre rezervele sale strategice de urgență, care conţin însă petrol doar pentru 90 de zile.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇