Curtea Constituţională motivează în decizia de resipingere a sesizării preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Executivului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare şi nu Guvernul, că „stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului Parlamentului, prin lege ordinară”.
Hotărârea Guvernului care stabileşte data alegerilor pe 6 decembrie, deşi a fost emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă, îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a actului normativ criticat şi anume legea care spune că Parlamentul decide data alegerilor generale şi nu Executivul, mai arată judecătorii CCR în motivare. A existat şi o opinie separată la decizia CCR, cea a judecătorului Curţii Daniel Morar care a considerat că sesizările lui Klaus Iohannis şi ale Guvernului trebuie admise.
Redăm mai jos principalele argumente ale deciziei CCR din motivare:
„- Curtea constată că stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului Parlamentului, prin lege ordinară. Astfel, dacă Parlamentul opta ca data stabiliri alegerilor parlamentare să fie hotărâtă prin lege ordinară, aceasta însemna că data antereferită trebuia să se plaseze în interiorul duratei de 4 ani a mandatului Camerelor, însă, prin art.1 alin.(1) din legea criticată, Parlamentul a optat pentru adoptarea unei legi organice de stabilire a datei alegerilor, ceea ce înseamnă că alegerile parlamentare vor avea loc peste termen, aşadar, într-un termen de cel mult 3 luni de la expirarea mandatului de 4 ani a Camerelor.
- Hotărârea Guvernului nr.744/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.816 din 4 septembrie 2020, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă [art.6 alin.(2) din Legea nr.208/2015], îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a legii criticate.
- Nicio autoritate publică îndrituită să sesizeze Curtea Constituţională nu îşi poate fundamenta o critică de neconstituţionalitate pe presupuse atitudini/ conduite/ fapte/ acte eventuale ce s-ar petrece în viitor. Astfel de cereri cu caracter imaginar nu pot forma obiectul unei jurisdicţii, neputând fi deduse nici judecăţii instanţelor judecătoreşti, nici a Curţii Constituţionale. Prin urmare, o normă juridică nu poate fi neconstituţională numai pentru faptul că ar exista posibilitatea ca o autoritate publică desemnată prin aceasta să nu adopte un act sau să acţioneze împotriva Constituţiei.
- Curtea observă că îngrijorarea autorilor sesizării constă în faptul că, în eventualitatea instituirii stării de urgenţă, data alegerilor stabilită prin lege să cadă, prin forţa lucrurilor, exact în această perioadă. Însă adoptarea unei legi sau hotărâri a Guvernului de stabilire a datei alegerilor comportă aceeaşi problemă în relaţia cu textul constituţional antereferit. Astfel, dacă se instituie starea de urgenţă, indiferent că legea sau hotărârea Guvernului este cea care stabileşte data alegerilor, mandatul Camerelor se prelungeşte de drept, Parlamentului sau Guvernului, după caz, revenindu-le sarcina de a stabili data alegerilor într-un interval de 3 luni de la data încetării prelungirii de drept a mandatului Camerelor. Astfel, nu există nicio incompatibilitate între instituirea stării de urgenţă, prin decret al Preşedintelui României, şi stabilirea datei alegerilor prin lege sau hotărâre a Guvernului.
- Curtea reţine că pe perioada prelungirii de drept a mandatului Camerelor, în ipoteza art.63 alin.(1) din Constituţie, Parlamentul are competenţa de a adopta legi organice, cu alte cuvinte, poate răspunde în mod corespunzător unei asemenea situaţii neprevăzute. 114. Faptul că procedura de adoptare a unei legi este mai anevoioasă decât a unei hotărâri a Guvernului nu este un aspect de constituţionalitate, ci unul factual. Prin urmare, un asemenea argument, corelat cu art.1 alin.(5) din Constituţie, nu poate fi susţinut, rigiditatea/ lentoarea inerentă a procedurii parlamentare neputând duce în sine la încălcarea textului constituţional antereferit.
- Legile adoptate de Parlament sunt deopotrivă obligatorii pentru însăşi instituţia Parlamentului, astfel că obligaţia stabilită în legea criticată de adoptare a unei legi organice pentru stabilirea datei alegerilor nu are în vedere vreun aspect legat de mandatul imperativ, ci este expresia art.1 alin.(5) din Constituţie în componenta sa referitoare la principiul legalităţii şi la starea de constituţionalitate care trebuie să caracterizeze sistemul de drept. Parlamentul acţionează pentru asigurarea conformităţii cu Constituţia a modului în care se stabileşte data alegerilor în considerarea art.1 alin.(3), art.2 şi art.63 din Legea fundamentală. 123. Astfel, faptul că Parlamentul şi-a impus să voteze o asemenea lege cu cel puţin 60 de zile înainte de data alegerilor denotă înalta responsabilitate pe care şi-a asumat-o faţă de popor; mai mult, chiar art.69 alin.(1) din Constituţie prevede că, în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Beneficiind de legitimarea textului constituţional menţionat, aceştia trebuie să dea dovadă de aplecare spre discutarea, dezbaterea şi rezolvarea problemelor comunităţii şi nicidecum să le ignore.
- De asemenea, nicio autoritate sau instituţie publică nu poate limita sau nega acest principiu, senatorii şi deputaţii exercitându-şi mandatul în conformitate cu interesul superior al comunităţii şi cu respectarea competenţelor strict determinate prin Constituţie. Aşadar, parlamentarii şi-au stabilit o obligaţie de a vota o astfel de lege, şi nu alegătorii au impus un astfel de mandat. Este o manifestare a independenţei şi a libertăţii de voinţă a acestora în exercitarea mandatului, ce nu are nicio tangenţă cu mandatul imperativ.
- Pentru a determina data la care pot fi organizate alegeri parlamentare, Curtea reţine intervenţiile membrilor Comisiei de redactare a Constituţiei care au avut loc cu prilejul lucrărilor Adunării Constituante. Astfel, se constată că actualul art.63 alin.(2) din Constituţie a fost conceput în sensul ca data alegerilor să fie stabilită în termenul de 3 luni de la expirarea mandatului Parlamentului, indiferent că este vorba de mandatul de 4 ani sau mandatul prelungit de drept. Cu alte cuvinte, nu s-a avut în vedere ca data alegerilor să fie fixată în interiorul mandatului, o atare posibilitate fiind exclusă. Astfel, data alegerilor, în concepţia redactorilor tezelor şi proiectului Constituţiei, trebuia să aibă loc, pentru asigurarea egalităţii de şanse a partidelor politice, după expirarea mandatului, şi anume în cele 3 luni ulterioare acestuia, perioadă în care Parlamentul nu s-ar întruni în plen pentru a evita situaţia în care acesta ar adopta legi populiste care să garanteze succesul partidului de guvernământ.
- Curtea constată că, în urma adoptării Legii nr.373/2004, s-a valorificat interpretarea textualistă a art.63 alin.(2) din Constituţie şi s-a instituit o nouă regulă, şi anume ca data alegerilor să fie stabilită în interiorul mandatului, sens în care a fost împuternicit şi Guvernul. Astfel, excepţia de la această regulă a devenit stabilirea datei alegerilor în afara mandatului, în termen de cel mult 3 luni de la expirarea acestuia. Or, derogarea de la regula stabilită prin Legea nr.373/2004 şi preluată de legile succesive, şi anume Legea nr.35/2008 şi Legea nr.208/2015, se poate face numai prin lege organică, Guvernul neavând competenţa să deroge, prin hotărâre, de la mandatul legal încredinţat de Parlament de a stabili data alegerilor conform practicii instituite iniţial prin Legea nr.373/2004 şi menţinute prin legile succesive referitoare la alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului.
- Rezultă că asumarea voinţei politice de a organiza alegeri peste termen – după expirarea duratei mandatului Parlamentului – nu poate fi realizată de Guvern, ci numai de Parlament. Decizia politică de organizare a alegerilor parlamentare după expirarea duratei mandatului Camerelor, cu consecinţa prelungirii de drept a mandatului acestora, ţine în mod intrinsec de rolul Parlamentului prevăzut în Constituţie, Guvernul reţinând, în speţă, doar competenţele sale pur administrative referitoare la organizarea executării legilor (şi anume aspectele referitoare la organizarea propriu-zisă a alegerilor, cu referire, spre exemplu, la stabilirea calendarului acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale). Numai autoritatea reprezentativă care exercită suveranitatea naţională poate decide o asemenea măsură, pentru că decizia stabilirii datei alegerilor peste termen se află în legătură directă cu suveranitatea naţională”.