Alpha Bank și Vista Bank sunt alte două bănci care au câştigat în primă instanţă procesul cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Băncile au dat în judecată ANPC, pentru că le-a amendat pe motiv că și-ar fi înșelat clienții când au acordat credite în anuități.
În războiul din instanţe între bănci şi ANPC, scorul a ajuns la 9 la 1 pentru bănci, conform datelor Profit.ro.
Una dintre bănci, First Bank, a obţinut de curând şi prima decizie definitivă.
Să revenim însă la hotărârea de acum. Judecătoria Sectorului 1 este cea care a admis două plângeri contravenționale ale băncilor Alpha Bank și Vista Bank împotriva ANPC. Instanța a anulat procesul verbal de contravenție și constatare emis de ANPC în mai 2023.
La acel moment, ANPC a amendat 19 bănci, cele mai mari după active, pentru că ar fi utilizat practici comerciale înșelătoare atunci când au acordat împrumuturi amortizate în anuități – rate egale. Acest sistem, larg utilizat în lume, presupune plata unor cote mai mari de dobândă la începutul perioadei de creditare și a unora mai mici de capital.
Autoritatea a considerat că băncile au emis grafice de rambursare formate „preponderent din cifre”, pe care consumatorii nu le-au putut înțelege și că astfel au contractat credite pe care nu le-ar fi contractat în alte circumstanțe.
Încă de anul trecut băncile au explicat că au respectat legea.
"Băncile din România respectă legislația națională privind modalitatea de calcul a ratelor în conformitate cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și/sau OUG 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile. În fapt, vorbim de o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul a rambursării creditului folosită în întreaga lume", scriau reprezentanţii băncilor în comunicatul remis SpotMedia.ro.