EURO 2024: Reacțiile lui Luis de la Fuente și Didier Deschamps după Spania - Franța 2-1

EURO 2024: Reacțiile lui Luis de la Fuente și Didier Deschamps după Spania - Franța 2-1

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, s-a declarat încântat de performanţa echipei sale, care s-a calificat în finala EURO 2024 după o evoluţie entuziasmantă în faţa Franţei (scor 2-1), marţi seara la Berlin, lăudându-l în special pe tânărul atacant Lamine Yamal, pe care îl consideră un „geniu”.

„Am văzut un geniu. El poate fi mai bun în fiecare zi şi continuă să crească, cu această atitudine, această maturitate şi profesionalism de care dă dovadă. Ceea ce mă bucură este că joacă alături de noi, că este spaniol şi că ne putem bucura de el încă mulţi ani”, a declarat selecţionerul spaniol.

ADVERTISING

Lamine Yamal, un produs al academiei clubului FC Barcelona, La Masia, a devenit marţi cel mai tânăr marcator din istoria Campionatului European de fotbal, la 16 ani şi 362 de zile.

"Sunt mândru de drumul pe care l-am parcurs până la această finală, de meciurile foarte complicate le care le-am avut de jucat. Nu există succes fără suferinţă, iar acest jucători sunt tineri, dar sunt pregătiţi să sufere şi să muncească", a adăugat de la Fuente.

"Ideea noastră despre fotbal se bazează pe încrederea noastră în sine. Asta este ceea ce vrem să jucăm, vrem să mizăm pe punctele noastre forte. Ştim că suntem capabili să jucăm fotbal, am văzut asta pe tot parcursul turneului. Individual, jucătorii mei sunt fantastici, dar oferă beneficii colective prin calităţile lor individuale, lucrează întotdeauna pentru binele comun, pentru efortul colectiv", a mai spus selecţionerul iberic.

ADVERTISING

Naţionala Spaniei, care a etalat cel mai spectaculos fotbal de la debutul EURO 2024, s-a impus cu 2-1 în faţa Franţei, prin golurile marcate de Lamine Yamal (21) şi Dani Olmo (25), după ce Les Bleus au deschis scorul prin Randal Kolo Muani (9).

La Roja va înfrunta pe 14 iulie, în finala competiţiei, câştigătoarea partidei dintre Anglia şi Olanda, programată miercuri seară la Dortmund (22:00).

Reacția lui Didier Deschamps

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, şi-a asumat răspunderea pentru eliminarea Les Bleus în semifinalele EURO 2024, după înfrângerea la limită suferită în faţa Spaniei (scor 1-2), marţi seara, la Munchen.

ADVERTISING

"Responsabilitatea este a mea", a spus tehnicianul la conferinţa de presă de după meci, ca răspuns la o întrebare despre turneul foarte dezamăgitor al celor doi lideri ai săi, Kylian Mbappe şi Antoine Griezmann.

"În faţa unei echipe spaniole de această calitate, trebuie să fii cel mai bun. Nu o să caut scuze, dar când am început nu l-am avut pe Aurelien Tchouameni, Adrien Rabiot a fost accidentat, Upamecano a ajuns în condiţii grele. Ne-am ocupat de cele mai stringente nevoi, fiind cât se poate de eficienţi, în ciuda tuturor lucrurilor. Nivelul era ceva mai sus, chiar dacă am avut norocul să deschidem scorul", a explicat Deschamps.

"În joc, această echipă spaniolă are foarte mult control. Am fost mai puţin eficienţi în orientarea jocului. Ne-a lipsit verticalitatea, chiar dacă am forţat până la capăt. Nu îi voi învinovăţi pe jucători, pentru că au dat tot ceea ce au avut. Nu au fost toţi 100% pentru această competiţie din diferite motive', a continuat el.

Întrebat despre criticile la adresa stilului de joc nespectaculos al Les Blues şi a lipsei de eficienţă ofensivă, Deschamps a răspuns că nu a negat ''niciodată'' această situaţie, dar, potrivit lui, echipa sa nu a fost "la 100% din potenţial".

Selecţionerul a avut un cuvânt şi pentru Olivier Giroud, golgheterul istoric al naţionalei Franţei (57 de goluri) care a disputat ultimul său meci alături de Les Bleus, intrând pe teren în finalul duelului cu Spania.

"Este dezamăgit ca toţi jucătorii. A fost acolo de la început, e ultimul rămas de la primul meci împotriva Uruguayului de la Le Havre (prima întâlnire din era Deschamps, în 2012 - n.red.). A avut momente grele şi a ajuns să fie cel mai bun marcator. Este un exemplu de longevitate, seriozitate şi profesionalism. Chiar dacă a avut mai puţin timp de joc la EURO, a fost pe deplin implicat în grup. A fost unul dintre lideri, chiar dacă nu era pe teren. Sunt bucuros să-i spun 'Bravo' şi să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut", a precizat Deschamps.

Franţa a deschis scorul la Munchen prin Randal Kolo Muani (9), însă Spania a egalat printr-o execuţie senzaţională a tânărului Lamine Yamal (21), iar apoi a marcat golul victoriei prin Dani Olmo, al cărui şut a fost deviat în propria poartă de Jules Kounde (25).

Spania va înfrunta în finala EURO 2024 câştigătoarea partidei dintre Anglia şi Olanda, programată miercuri la Dortmund.

PROGRAM ȘI REZULTATE

FAZA GRUPELOR

14 iunie

15 iunie

16 iunie

17 iunie

18 iunie

19 iunie

20 iunie

21 iunie

22 iunie

23 iunie

24 iunie

25 iunie

26 iunie

OPTIMI DE FINALĂ

29 iunie

30 iunie

1 iulie

2 iulie

SFERTURI DE FINALĂ

5 iulie

6 iulie

SEMIFINALE

9 iulie

10 iulie

Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie

FINALA EURO 2024

14 iulie


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!