Nu toate momentele petrecute de Edi Iordănescu au fost frumoase pe banca tehnică a naționalei de fotbal a României, așa cum se întâmplă acum, când tricolorii sunt calificați în optimile de la EURO 2024.
Marți urmează să jucăm cu Olanda, iar acest meci poate duce într-o calificare în sferturi, prima după o pauză de 24 de ani pentru fotbalul românesc.
Privind însă în negura timpului puțin, a existat un moment în care selecționerul actual și-a promis sieși și celor apropiați că va pleca de la naționala României. E vorba de un moment din 2022, după un România – Muntenegru 0-3, pe Giuleşti, când fanii i-au cerut demisia vehement: „În 2022, la finalul unui meci li se striga demisia lui și celor de la FRF. Suporterii erau la foc automat, România retrograda în Liga C. După acel meci, familia lui a pus presiune pe el să renunțe. I-a cerut, după acel moment, să renunțe la națională. Au fost niște momente, nu-mi permit eu să vorbesc, cu aproape toți membrii familiei Iordănescu… Nu doar cu oameni din fotbal, ci și restul lumii, inclusiv copiii lor la școală.
Au fost întâlniri lunile acestea cu federația, n-a luat nicio decizie. Avea un cuvânt dat față de familia lui, că nu va mai continua. Ce s-a întâmplat la EURO, nebunia asta, susținerea pe care a avut-o, pe bună dreptate, cu siguranță i-a schimbat lucrurile în mintea lui. Dar rămâne acea problemă! A amânat decizia până când Romania va ieși de la EURO. A stabilit o relație extraordinară cu jucătorii. Eu zic că e un moment important, s-au întâmplat niște lucruri foarte ciudate la finalul lui 2022″, a dezvăluit Daniel Stanciu, fostul manager general de la Astra, Dinamo sau ASA Târgu Mureș, la televiziunea DigiSport.
România va înfrunta Olanda în optimi marți seara de la 19, într-un meci LIVE, fază cu fază, pe SpotMedia.ro.
D.A.
FAZA GRUPELOR
14 iunie
- Grupa A: Germania – Scoția 5-1 – cronica meciului
15 iunie
- Grupa A: Ungaria – Elveția 1-3 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Croația 3-0 – cronica meciului
- Grupa B: Italia – Albania 2-1 – cronica meciului
16 iunie
- Grupa D: Polonia – Olanda 1-2 – cronica meciului
- Grupa C: Slovenia – Danemarca 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Serbia – Anglia 0-1 – cronica meciului
17 iunie
- Grupa E: România – Ucraina 3-0 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – Slovacia 0-1 – cronica meciului
- Grupa D: Austria – Franța 0-1 – cronica meciului
18 iunie
- Grupa F: Turcia – Georgia 3-1 – cronica meciului
- Grupa F: Portugalia – Cehia 2-1 – cronica meciului
19 iunie
- Grupa B: Croația – Albania 2-2 – cronica meciului
- Grupa A: Germania – Ungaria 2-0 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Elveția 1-1 – cronica meciului
20 iunie
- Grupa C: Slovenia – Serbia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Anglia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Spania – Italia 1-0 – cronica meciului
21 iunie
- Grupa E: Slovacia – Ucraina 1-2 – cronica meciului
- Grupa D: Polonia – Austria 1-3 – cronica meciului
- Grupa D: Olanda – Franța 0-0 – cronica meciului
22 iunie
- Grupa F: Georgia – Cehia 1-1 – cronica meciului
- Grupa F: Turcia – Portugalia 0-3 – cronica meciului
- Grupa E: Belgia – România 2-0 – cronica meciului
23 iunie
- Grupa A: Elveția – Germania 1-1 – cronica meciului
- Grupa A: Scoția – Ungaria 0-1 – cronica meciului
24 iunie
- Grupa B: Croația – Italia 1-1 – cronica meciului
- Grupa B: Albania – Spania 0-1 – cronica meciului
25 iunie
- Grupa D: Țările de Jos – Austria 2-3 – cronica meciului
- Grupa D: Franța – Polonia 1-1 – cronica meciului
- Grupa C: Anglia – Slovenia 0-0 – cronica meciului
- Grupa C: Danemarca – Serbia 0-0 – cronica meciului
26 iunie
- Grupa E: Slovacia – România 1-1 – cronica meciului
- Grupa E: Ucraina – Belgia 0-0 – cronica meciului
- Grupa F: Cehia – Turcia 1-2 – cronica meciului
- Grupa F: Georgia – Portugalia 2-0 – cronica meciului
OPTIMI DE FINALĂ
29 iunie
- Meci 38 Elveția – Italia 2-0 – cronica meciului
- Meci 37 Germania – Danemarca 2-0 – cronica meciului
30 iunie
- Meci 40 Anglia – Slovacia 2-1 – cronica meciului
- Meci 39 Spania – Georgia 4-1 – cronica meciului
1 iulie
- Meci 42 Franța – Belgia 1-0 – cronica meciului
- Meci 41 Portugalia – Slovenia 0-0 (3-0 după penaltiuri) – cronica meciului
2 iulie
- Meci 43 România – Olanda 0-3 – cronica meciului
- Meci 44 Austria – Turcia 1-2 – cronica meciului
SFERTURI DE FINALĂ
5 iulie
- Meci 45 Spania – Germania 1-1 (2-1 după prelungiri) – cronica meciului
- Meci 46 Franța – Portugalia 0-0 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
6 iulie
- Meci 48 Anglia – Elveția 1-1 (5-3 după penalty-uri) – cronica meciului
- Meci 47 Olanda – Turcia (Berlin, 22:00)
SEMIFINALE
9 iulie
- Meci 49 Spania – Franța (Munchen, 22:00)
10 iulie
- Meci 50 Câștigătoare meci 47 – Câștigătoare meci 48 (Dortmund, 22:00)
Zile de pauză pe 11, 12 și 13 iulie
FINALA EURO 2024
14 iulie
- Câștigătoare meci 49 – Câștigătoare meci 50 (Berlin, 22:00)