Șeful Casei de Pensii a explicat ce se întâmplă dacă la recalculare rezultă o pensie mai mică

Șeful Casei de Pensii a explicat ce se întâmplă dacă la recalculare rezultă o pensie mai mică
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a explicat ce se va întâmpla în cazul în care, în urma recalculării din septembrie, pensia rezultată va fi mai mică decât cea actuală. Această situație este prevăzută în lege.

Șeful Casei Naționale de Pensii a explicat că beneficiarul va rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată.

"Da, lucrul acesta este prevăzut clar în lege, noi respectăm exact legea, vorbim de legea 360. Dacă în această formulă de calcul există un cuantum al pensiei mai mic decât cel aflat în plată în prezent, lucrurile sunt foarte clare, pensionarul rămâne cu pensia cea mai avantajoasă în plată", a declarat Daniel Baciu, la Digi24.

ADVERTISING

El a prezentat și documentul de recalculare a pensiei pe care îl vor primi pensionarii în scurt timp.

Decizia de recalculare a pensiei va fi trimisă în plic, prin Poșta Română, fiecărui pensionar, pentru ca procesul de recalculare să se poată finaliza până în luna septembrie, a mai spus președintele CNPP.

În cazul în care un pensionar nu este găsit la domiciliu de poștaș, plicul cu decizia va fi păstrat câteva zile la oficiul poștal.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇