Horațiu Moldovan, portarul titular al echipei naționale a României, și-a exprimat în mod public dorința de a pleca de la Atletico de Madrid, acolo unde este veșnic rezervă a lui Jan Oblak, vedeta slovenă.
Imediat cum a aflat de această informație, gruparea spaniolă, antrenată de celebrul Diego Simeone, a luat decizia de a ochi un alt goal-keeper, în condițiile în care românul ar pleca până la urmă.
Astfel, rivala lui Real Madrid din capitala Spaniei vrea să îl achiziţioneze pe David Soria (31 de ani), portarul titular al celor de la Getafe, după cum anunță cei de la Atletico Madrid News.
Soria are o clauză de reziliere de 14 milioane de euro: ”Portarul este pe placul clubului și ar putea fi înlocuitorul perfect al unui Horațiu Moldovan, portarul care este nemulțumit”, a transmis sursa mai sus citată.
Portarul României a fost adus de Atletico pentru suma de 800.000 de euro, având o cotă de piață de 2,5 milioane. De asemenea, presa a mai scris că Moldovan ar fi dorit și de campioana Scoției Celtic Glasgow, care îi mai are pe listă și pe Martin Dubravka (Newcastle) şi Peter Jensen (Sparta Praga).
D.A.