Naţionala de fotbal a României a adunat, până în prezent, cinci participări la turneele finale ale Campionatelor Europene de fotbal, prin calificările obţinute la ediţiile din Franţa 1984, Anglia 1996, Belgia şi Ţările de Jos 2000, Austria şi Elveţia 2008 şi, iarăşi, Franţa 2016. Cel mai bun rezultat al României la Campionatul European a fost calificarea în sferturile de finală la ediţia din anul 2000.
La prima ediţie a Campionatului European disputată în Franţa în 1960, România a avut un parcurs extrem de dificil, ratând calificarea în detrimentul puternicei naţionale a Cehoslovaciei, cea care avea să obţină medaliile de bronz.
Deşi a eliminat în mod surprinzător Turcia după o dublă manşă (3-0 la Bucureşti şi 0-2 la Istanbul), România n-a putut ţine piept redutabilei echipe pregătite la acea vreme de Rudolf Vytlacil.
Cehoslovacia a câştigat la Bucureşti cu 2-0 şi s-a impus şi în returul de la Bratislava cu 3-0. România era antrenată în acea perioadă de Augustin Botescu, care a fost înlocuit după partida retur cu Cehoslovacia.
La ediţia a doua a Campionatului European, Spania 1964, naţionala nu a reuşit să treacă de prima fază preliminară. România a avut ghinion la tragerea la sorţi, care i-a hărăzit ca adversară în turul I Spania, una dintre cele mai valoroase echipe ale continentului. Ibericii au surclasat naţionala pregătită de Titi Teaşcă la Madrid cu scorul de 6-0. În retur, România, condusă de pe margine de fostul internaţional Gică Popescu I, şi-a luat o revanşă meritată, cu scorul de 3-1, după un meci excelent făcut de Tătaru şi Gheorghe Constantin. Spania, care a organizat în cele din urmă turneul final al competiţiei, a luat titlul continental, după o finală câştigată cu 2-1 în faţa URSS, campioana primei ediţii.
La ediţia a treia a Campionatului European, în 1968, a apărut sistemul de calificări cu grupe, România fiind repartizată în grupa a şasea alături de Italia, Elveţia şi Cipru. Deşi a contat pe liderii generaţiei din acea vreme, Virgil Dridea, Mircea Lucescu, Nicolae Dobrin sau Ion Ionescu, România n-a avut constanţa necesară pentru o campanie perfectă. România a ratat din nou calificarea la un turneu final, cel găzduit de Italia, adversara din grupă, şi echipa care avea să câştige competiţia. Era a doua ediţie consecutivă la care România avea adversară formaţia ce avea să cucerească laurii continentali. Naţionala noastră a ocupat locul secund în grupă, după Italia, dar înaintea Elveţiei şi a Ciprului. Comportarea tricolorilor a fost una relativ bună, cu excepţia unui singur meci, cel de la Zürich, pe Hardturm Stadion, când românii au fost surclasaţi cu 7-1 de elveţieni. În aceste preliminarii, România a fost antrenată de Ilie Oană, cu excepţia ultimului meci, când selecţioner a fost Angelo Niculescu.
În 1972, România a fost foarte aproape de calificarea la turneul final al Campionatului European din Belgia, după ce a câştigat grupa preliminară, dar a fost eliminată de Ungaria, după trei meciuri de baraj. De această dată, generaţia lui Dobrin, Dembroschi, Iordănescu sau Lupescu, având experienţa ''Mundial-ului mexican'' în spate (1970), a reuşit să câştige grupa preliminară în faţa Ţării Galilor, Finlandei şi Cehoslovaciei. Cu un golaveraj mai bun decât Cehoslovacia (pe care a învins-o la Bucureşti cu 2-1 după ce pierduse meciul tur cu 0-1), selecţionata noastră a făcut pasul spre faza următoare, eliminatorie. Aici, tricolorii au fost "blocaţi" de Ungaria. A fost nevoie însă de o rejucare, după ce primele două meciuri se terminaseră nedecis (1-1 la Budapesta şi 2-2 la Bucureşti). Pe teren neutru, la Belgrad, în faţa unui public care a susţinut România, golul lui Szöke din minutul 90 a eliminat selecţionata română din cursa pentru turneul final din Belgia.
România nu s-a calificat nici la turneul final al Campionatului European de fotbal din 1976, din Iugoslavia, chiar dacă a terminat neînvinsă grupa preliminară cu Spania, Danemarca şi Scoţia. Tricolorii, pregătiţi de Valentin Stănescu în aceste preliminarii (cu excepţia ultimei partide, cu Scoţia, când responsabil a fost Cornel Drăguşin), au reuşit însă o singură victorie, 6-1 cu Danemarca, şi cinci remize, fiind devansaţi de Spania. În confruntările cu ibericii s-au înregistrat două remize, 1-1 la Madrid şi 2-2 la Bucureşti.
Sorţii au fost din nou defavorabili României la ediţia din 1980 a preliminariilor Campionatului European, cu Spania, fostă campioană continentală, Iugoslavia, gazda ediţiei precedente, şi Cipru. Spania a câştigat grupa, ca şi la ediţia precedentă, şi s-a calificat la turneul final din Italia, în timp ce România a ocupat doar locul trei. Dacă în duelurile cu Spania (un egal şi un eşec) şi Iugoslavia (o victorie şi o înfrângere) tricolorii s-au comportat cât de cât onorabil, nu acelaşi lucru se poate spune despre confruntarea din deplasare cu Cipru, terminată la egalitate, 1-1. S-a remarcat şi o instabilitate la nivelul băncii tehnice, cu Ştefan Kovacs la primele trei meciuri, Florin Halagian la cel cu Cipru, Constantin Cernăianu la ultimele două. România rata astfel calificarea la turneul final pentru a şasea oară consecutiv, dar într-o perioadă de reconstrucţie a reprezentativei.
Naţionala de fotbal a României a reuşit prima sa calificare la un turneu final al Campionatului European cu prilejul EURO 1984, găzduit de Franţa, după ce a câştigat o grupă deosebit de grea, cu Italia, campioana mondială "en titre", Suedia şi Cehoslovacia, medaliată cu bronz la ediţia precedentă a competiţiei continentale. Cu un antrenor tânăr, Mircea Lucescu, şi o echipă remaniată, care cuprindea fotbalişti ca Iorgulescu, Bölöni, Ştefănescu, Cămătaru, Coraş sau Romulus Gabor, România a avut un parcurs foarte bun în preliminarii şi a reuşit să ocupe primul loc. ''Tricolorii'' nu au pierdut niciuna din înfruntările cu Italia, reuşind o remiză la Florenţa (0-0) şi o victorie de senzaţie la Bucureşti (1-0), au învins de două ori Suedia şi Cipru, făcând un singur pas greşit, 0-1 acasă, cu Cehoslovacia. Calificarea a fost obţinută în deplasare, la Bratislava, unde echipa lui Mircea Lucescu a reuşit o remiză de ''aur'', 1-1, graţie golului marcat de Geolgău. La turneul final, România a debutat cu dreptul, egal cu Spania (1-1), echipă ce avea să joace apoi finala. Continuarea nu a mai fost pe măsură, cu eşecuri la limită în faţa unor formaţii deosebit de puternice, R.F. Germania (vicecampioană mondială peste doi ani) şi Portugalia, dar comportarea a fost una onorabilă, în ciuda ultimului loc.