Ziua 832 Rachetele au rănit un bebeluș de o lună, iar ucrainenii au capturat un slovac rătăcit. Italia trimite MAMBA la Kiev, NATO are 3 ani înainte de o confruntare cu Rusia

<span style="color:#990000;">Ziua 832</span> Rachetele au rănit un bebeluș de o lună, iar ucrainenii au capturat un slovac rătăcit. Italia trimite MAMBA la Kiev, NATO are 3 ani înainte de o confruntare cu Rusia

În ziua 832 de război, bombele Rusiei au rănit un bebeluş de doar o lună, după ce Moscova a atacat cu rachete și drone regiunea Dnipropetrovsk.

În următoarele ore, rușii au făcut mai multe victime în regiunile Sumî, Dnipropetrovsk și Herson, unde au bombardat mai multe sate. Două persoane și-au pierdut viața, iar cinci au fost rănite în urma bombardamentelor.

Un cetățean slovac din armata rusă a fost capturat pe front în apropierea orașului Lîman, din regiunea Donețk. Acesta a susținut că era medic și s-a rătăcit încercând să ajungă la pozițiile ruse. El a mai spus că era singurul cetățean UE din unitatea sa, din care mai făceau parte indieni, nepalezi și mongoli, și că nu a participat la lupte.

Apărarea aeriană rusă a interceptat 20 de drone ucrainene în regiunea sudică Kursk. Și în regiunea învecinată Belgorod au fost doborâte "mai multe ținte aeriene", iar resturile acestora au avariat acoperișurile unor clădiri.

Forţele ucrainene anunţă că au lovit cu succes un sistem de rachete ruseşti S-300, pe teritoriul Rusiei, folosind arme furnizate de Occident. Însă cancelarul german Olaf Scholz consideră că nu există vreun pericol de escaladare după acordarea permisiunii Kievului să utilizeze arme livrate de Germania pentru a lovi teritoriul Rusiei.

Italia sare și ea în ajutor și se pregăteşte să îi furnizeze Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană SAMP/T. Sistemul, cunoscut şi sub numele de MAMBA, este o baterie franco-italiană care poate urmări zeci de ţinte şi intercepta 10 deodată.

Cât despre viitor, şeful forțelor armate norvegiene a declarat că NATO are o fereastră de doi până la trei ani ca să se pregătească pentru o confruntare militară cu Rusia.

ADVERTISING

În Rusia, în ziua în care Alexei Navalnîi ar fi împlinit 48 de ani, oamenii s-au strâns la mormântul lui pentru a depune flori și lumânări.

Iar autoritățile de la Kiev nu au autorizat din motive de securitate desfășurarea unui marș al comunității LGBTQ+, deși reprezentanții săi au cerut ca evenimentul din acest an să se desfășoare la metrou.

Situația pe front

  • Bebeluş rănit în Dnipro - Un atac rusesc cu rachete a provocat noaptea trecută șapte răniți în orașul Dnipro. Printre aceștia se numără un bebeluș de o lună și un băiat de 17 ani, relatează Kyiv Independent. Rusia a atacat regiunea Dnipropetrovsk cu două rachete de croazieră Iskander-K și patru drone. Au fost toate interceptate de apărarea aeriană, însă resturile au provocat daune infrastructurii civile, iar 15 mașini au fost avariate. Potrivit șefului administrației militare, Serhii Lîsak, forțele ruse au atacat și orașul Nikopol cu drone kamikaze, fără a se înregistra victime. Alerta aeriană a fost declanșată în timpul nopții în regiunile Dnipropetrovsk, Herson, Zaporojie, Donețk și Lugansk.
  • Victime în Sumî, Dnipropetrovsk și Herson - Un bărbat de 70 de ani a fost ucis în timpul unui bombardament al trupelor ruse asupra unui sat din regiunea Sumî. În regiunea Dnipropetrovsk un bărbat de 69 de ani a fost rănit, iar o casă a fost distrusă de un atac cu rachetă, a anunțat guvernatorul Serhii Lîsak. Rușii au făcut victime civile și în două sate din regiunea Herson, la nord de delta fluviului Nipru, pe care le-a bombardat dimineață și după-amiază. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite.
  • Un slovac, luat prizonier de ucraineni - Un cetățean slovac din armata rusă a fost capturat pe front în apropierea orașului Lîman, din regiunea Donețk. Ceilalți membri ai unității sale au fost uciși, iar el s-a rătăcit și în încercarea de a se întoarce la pozițiile ruse a ajuns în tranșeele ucrainenilor. Nu se cunoaște când a ajuns slovacul pe front. Acesta a susținut într-un interviu pentru publicația Aktuality că era medic şi că anterior s-a aflat în zona ocupată a regiunii Lugansk, unde a ajutat la încărcarea camioanelor ruse. El a mai spus că era singurul cetățean UE din unitatea sa, din care mai făceau parte indieni, nepalezi și mongoli, și că nu a participat la lupte. Prizonierul nu vrea să se întoarcă în Rusia, preferând să-și execute pedeapsa. În Slovacia înrolarea neautorizată se pedepsește cu închisoare de la doi la opt ani.
  • Spion arestat - Un ucrainean despre recrutat de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a fost arestat în timp ce complota un atac terorist împotriva ofițerilor dintr-un birou de înrolare militară din regiunea Zaporojie, a declarat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU). Bărbatul ar fi lucrat ca agent de securitate pentru o companie locală de energie, dar a fost recrutat de FSB în aprilie, prin intermediul fiicei sale, care locuiește la Moscova. Suspectul a fost reținut în timp ce supraveghea potențiale ținte pentru un atac. Pe telefonul lui au fost apoi găsite fotografii cu alte posibile ținte, inclusiv infrastructura energetică.
ADVERTISING

Ce se întâmplă în Rusia

  • Ucrainenii au dat lovitura în Rusia - Forţele ucrainene susţin că au lovit cu succes un sistem de rachete ruseşti S-300, pe teritoriul Rusiei, folosind arme furnizate de Occident, a anunțat pe Facebook vicepremierul Irina Vereşciuk. Detalii AICI.
  • Atac cu drone în Kursk și Belgorod - Apărarea aeriană a interceptat 20 de drone ucrainene în regiunea sudică Kursk, care se învecinează cu Ucraina, a anunțat guvernatorul regional Alexei Smirnov. Forțele ucrainene au vizat patru sate. Nu s-au înregistrat victime. În regiunea învecinată Belgorod, apărarea aeriană a doborât "mai multe ținte aeriene", iar resturile acestora au avariat acoperișurile unor clădiri, a anunțat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov.
  • Biserică ortodoxă incendiată- O persoană necunoscută a aruncat cocktailuri Molotov la intrarea într-o biserică ortodoxă din orașul Tiumen, situat în regiunea rusă cu același nume, la nord de Kazahstan. Focul a fost stins înainte de sosirea pompierilor. Atacatorul a plecat liniștit pe bicicletă, după ce a aruncat sticlele incendiare, relatează Nexta. Autoritățile au deschis o anchetă pentru vandalism.
  • Flori de ziua lui Navalnîi - Oamenii au venit marți la mormântul lui Alexei Navalnîi pentru a depune flori și lumânări, în ziua în care opozantul rus ar fi împlinit 48 de ani. Navalnîi, care a murit în februarie într-un penitenciar din Rusia, a petrecut peste 1.120 de zile în spatele gratiilor, din care 308 în izolare.

Alte informații relevante

  • Italia oferă un sistem antiaerian - Ucraina a anunţat că Italia se pregăteşte să îi furnizeze un nou sistem de apărare antiaeriană. "Ministrul italian de Externe Antonio Tajani a confirmat că ţara sa va furniza Ucrainei un al doilea sistem de apărare antiaeriană SAMP/T", a declarat Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene. Sistemul, cunoscut şi sub numele de MAMBA, este o baterie franco-italiană care poate urmări zeci de ţinte şi intercepta 10 deodată. Este singurul sistem fabricat în Europa care poate intercepta rachete balistice. Tajani a declarat că SAMP/T va face parte dintr-un al nouălea pachet italian aflat în pregătire, dar nu a oferit un termen pentru livrare.
  • Rusia nu exclude atacarea instructorilor francezi - Kremlinul nu a exclus posibilitatea ca forţele ruse să lovească instructorii francezi care vor fi trimişi în Ucraina. "Niciun instructor implicat în instruirea militarilor ucraineni nu are imunitate la atacuri. Nu contează dacă aceştia sunt francezi sau nu", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
  • Scholz nu vede un pericol de escaladare - Cancelarul german Olaf Scholz consideră că nu există vreun pericol legat de cel mai recent viraj al politicii sale privind Ucraina, în sensul de a permite Kievului să utilizeze arme livrate de Germania pentru a lovi teritoriul rus. "Suntem siguri că aceasta nu va contribui la o escaladare, deoarece - aşa cum a explicat şi preşedintele SUA - înseamnă doar a putea apăra un oraş important ca Harkovul, de exemplu", a declarat Scholz. Decizia a fost luată "atent" împreună cu "prietenii şi aliaţii" Germaniei. Cancelarul a subliniat că este nevoie de prudenţă "şi cetăţenii Germaniei se pot baza pe asta. Nu voi permite nicio presiune ca să mă convingă să iau o decizie care nu este bună şi oportună".
  • NATO are 3 ani să se pregătească - Șeful forțelor armate norvegiene, generalul Eirik Kristoffersen, crede că NATO are o fereastră de doi până la trei ani ca să se pregătească pentru o confruntare militară cu Rusia. "La un moment dat, cineva a spus că va dura 10 ani, dar eu cred că va fi în mai puțin de 10 ani, din cauza bazei industriale care funcționează acum în Rusia. Va dura ceva, ceea ce ne dă o fereastră pentru următorii doi sau trei ani să ne refacem forțele, stocurile și în același timp să susținem Ucraina", a spus generalul, într-un interviu pentru Bloomberg. Acesta a menționat că pozițiile Rusiei în apropierea Norvegiei nu s-au schimbat semnificativ în ultimul an, iar acest lucru îi permite țării sale să-și îndeplinească obligațiile în cadrul NATO.
  • Rusia atacă cu AI Olimpiada de la Paris - Rusia şi-a intensificat campania de dezinformare care vizează Jocurile Olimpice de la Paris, urmărind în special să stârnească frica legată de violenţe în timpul evenimentului, pentru a descuraja spectatorii să asiste la competiţii, indică un centru de supraveghere al Microsoft. Centrul de analiză a ameninţărilor (MTAC) condus de gigantul american al tehnologiei citează două grupuri de influenţă ruseşti, Storm-1679 şi Storm-1099, care combină "tactici vechi cu inteligenţa artificială (AI) pentru a desfăşura activităţi dăunătoare". Conţinutul difuzat vizează, printre altele, defăimarea Franţei, a preşedintelui său Emmanuel Macron şi a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
  • Kiev Pride nu a primit autorizație - Autoritățile de la Kiev nu au autorizat desfășurarea unui marș al comunității LGBTQ+. Reprezentanții comunității au cerut ca evenimentul din acest an să se desfășoare în metroul capitalei ucrainene. Organizatorii intenționau să adune 500 de persoane pe 16 iunie. „Pentru a nu pune în pericol participanții și pasagerii și pentru a evita posibile provocări, autoritățile orașului nu pot permite ca Marșul Egalității să aibă loc în metrou”, a transmis Primăria Kievului. Kievul nu a găzduit niciun eveniment Pride din 2022 de când a început războiul. Evenimentul de anul trecut s-a desfășurat la Liverpool.
  • Varșovia acuză Belarus și Rusia - Polonia susține că autoritățile din Belarus și Rusia sunt în spatele creșterii recente a migranților ilegali care încearcă să ajungă în UE. Numărul încercărilor de trecere ilegală a frontierei din Belarus în Polonia a crescut în ultimele luni de la doar câteva la aproape 400 pe zi, spun oficialii polonezi. În plus, polițiștii de frontieră din Polonia se confruntă cu un comportament din ce în ce mai agresiv al unor migranți de pe partea belarusă a graniței. Aceștia îi atacă pe grăniceri cu cuțite, bețe și pietre. Câțiva militari și polițiști au fost răniți în timpul incidentelor și au ajuns la spital. Guvernul de la Varșovia crede că, prin încurajarea migranților, Rusia și Belarus încearcă să destabilizeze Polonia și să alimenteze curentele naționaliste și extremiste din UE înainte de alegerile europarlamentare.
ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇