Zborul de 7 ore către „ţara de nicăieri”: Soluția creativă găsită de o companie aeriană ca să-și mai diminueze din pierderi

Zborul de 7 ore către „ţara de nicăieri”: Soluția creativă găsită de o companie aeriană ca să-și mai diminueze din pierderi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania aeriană Qantas a fost nevoită să găsească o soluție creativă pentru a mai diminua din pierderile generate de criză – aşa a apărut ideea „zborului către nicăieri”, transmite Bloomberg.

Pentru zborul „către nicăieri” 150 de pasageri au plătit între 572 şi 2.754 de dolari americani să zboare, sâmbătă, deasupra principalelor atracţii turistice ale Australiei.

Aceştia au revenit apoi pe aeroportul din Sydney, de unde au decolat. Asta, după şapte ore de călătorie.

Compania aeriană Qantas a vândut în numai 10 minute toate locurile.

ADVERTISING

Şi obiectele care în mod normal sunt făcute cadou celor care zboară la business class au fost scoase la vânzare: 10.000 seturi de pijamale, care s-au vândut în câteva ore.

Pentru 25 dolari în plus, pasagerii de la business puteau primi cremă de mâini, pliculeţe de ceai şi biscuiţi.

Avionul care a operat zborul a fost denumit „Emily”.

„Cred că ceea ce am văzut astăzi, nu puteai avea şansa să vezi asta înainte chiar aşa. Mă simţeam atât de aproape de multe locuri. E pur şi simplu briliant”, povesteşte un pasager.

ADVERTISING

„ Wow, ce experienţă grozavă a fost astăzi! Totul a ieşit aşa cum a fost plănuit. A mers perfect, presiunea aerului a fost bună, aşa că totul a ieşit aşa cum am vrut noi”, spune şi pilotul.

Qantas a anunţat în iunie reducerea a circa 6.000 de posturi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇