Risc de escaladare: Israelul a bombardat Beirutul. Liderul unității de elită a Hezbollah a fost ucis (Foto & Video)

Risc de escaladare: Israelul a bombardat Beirutul. Liderul unității de elită a Hezbollah a fost ucis (Foto & Video)

O explozie puternică s-a auzit vineri la Beirut, iar un nor gros de fum a acoperit capitala Libanului. Armata israeliană a anunțat că a efectuat o „lovitură direcționată” ca răspuns la atacul cu zeci de rachete lansat vineri de Hezbollah. Vizat a fost liderul unității de elită a Hezbollah, Ibrahim Aqil, care a și fost ucis în atac.

Potrivit primelor informații difuzate de Ministerul Sănătății din Liban, lovitura israeliană s-a soldat cu trei morți și 17 răniți, relatează BBC. Agenția națională libaneză de știri NNA citată de The Guardian a anunțat însă că cel puțin cinci copii au fost uciși.

Armata israeliană a confirmat uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu alți aproximativ 10 comandanți de rang înalt ai Hezbollah, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

„Sub coordonarea precisă a Direcţiei de Informaţii, avioane de luptă ale forţelor aeriene au atacat zona din Beirut şi l-au ucis pe Ibrahim Aqil, şeful pentru operaţiuni al organizaţiei teroriste Hezbollah", se arată într-un comunicat al armatei israeliene.

ADVERTISING

Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah. El era căutat de Statele Unite pentru implicarea în două atacuri: bombardarea ambasadei americane din Liban în 1983, când au murit 63 de persoane și unul vizând puşcaşi marini americani, în octombrie 1983, soldat cu moartea a 241 de militari.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a amânat cu o zi plecarea la New York pentru participarea la Adunarea Generală a ONU, programată pentru 24 septembrie, din cauza deteriorării situaţiei de securitate în nordul Israelului, a declarat un oficial din cadrul biroului său pentru AFP.

Unde a lovit Israelul

Locuitorii din suburbiile de sud ale Beirutului au anunțat că au auzit o explozie puternică, potrivit agenției Reuters citată de Mediafax. Un nor gros de fum se ridică deasupra capitalei libaneze.

ADVERTISING

Patru rachete au lovit o clădire dintr-zonă foarte populată, cunoscută sub numele de Dahiyeh, a informat Al-Mayadeen TV din Beirut. Atacul a avut loc la o oră de vârf, cu trafic ridicat.

Mai multe blocuri de locuințe din zonă au fost avariate, iar numeroase echipe de paramedici intervin la fața locului.

https://x.com/EyeonPalestine/status/1837121785138978945

Reacția SUA

Purtătorul de cuvânt pentru chestiuni de securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat că nu are cunoştinţă despre vreo notificare transmisă de Israel către SUA înaintea raidului aerian efectuat vineri la Beirut, relatează Reuters.

Întrebat de presă, el a refuzat să comenteze asupra acestui raid, reafirmând doar că Administraţia preşedintelui american Joe Biden doreşte să prevină o escaladare a tensiunilor în regiune.

Pe de altă parte, John Kirby a precizat că Washingtonul îndeamnă cetăţenii americani să nu călătorească în Liban, iar aceia care sunt acolo să părăsească această ţară.

ADVERTISING

Totuși, comentează presa internațională, având în vedere că Ibrahim Aqil era căutat de către Statele Unite pentru cele două atentate sângeroase, cu sute de morți, americanilor le va fi dificil să-şi critice aliatul israelian.

Răspuns la atacul de vineri al Hezbollah

Armata israeliană a declarat că a efectuat o „lovitură direcționată” după ce Hezbollah a lansat vineri la prânz 140 de rachete către nordul Israelului.

„Aproximativ 140 de rachete au fost lansate din Liban într-un interval de o oră, începând cu ora 13:02 (10:02 GMT)", a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene pentru AFP, citată de News.ro.

Salva de rachete lansate de Hezbollah survine după ce armata israeliană a lovit sute de lansatoare de rachete ale acestei grupări ce erau pregătite să fie folosite pentru a trage proiectile spre Israel în timpul nopţii.

De partea sa, Hezbollah a revendicat vineri lansarea unor rachete asupra a şase baze ale armatei israeliene, ca represalii pentru raidurile aeriene israeliene asupra sudului Libanului, pe fondul tensiunilor în creştere după explozia a mii de pagere şi aparate walkie-talkie folosite de această grupare, un sabotaj atribuit Israelului şi care a provocat cel puţin 37 de morţi, dintre care doi copii, şi peste 3.500 de răniţi.

Hezbollah a difuzat vineri mai multe comunicate în care afirmă că a tras „salve de rachete Katiuşa" către şase "cartiere generale" şi baze ale armatei israeliene, inclusiv o "bază importantă de apărare aeriană".

De la lansarea războiului dintre gruparea islamistă Hamas şi armata israeliană în Fâşia Gaza, mişcarea Hezbollah are aproape zilnic schimburi de focuri cu armata israeliană la graniţa israeliano-libaneză.

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a ameninţat joi Israelul cu "o pedeapsă teribilă şi dreaptă, acolo unde se aşteaptă şi unde nu se aşteaptă", după operaţiunea în care mii de aparate de comunicaţii ale grupării pro-iraniene au explodat. "Răspunsul nostru, în numele martirilor şi celor răniţi, este că frontul din Liban nu se va opri atât timp cât agresiunea împotriva Fâşiei Gaza nu se va opri, indiferent de sacrificii", a mai ameninţat Nasrallah, care a admis că gruparea sa a suferit o lovitură majoră.

În timpul primului discurs al liderului Hezbollah, după explozia pagerelor, avioane de luptă israeliene au survolat Beirutul (Video)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇