Bogdan Petric, antreprenorul care vrea să ducă fiecare român într-o croazieră, măcar o dată-n viață

Bogdan Petric, antreprenorul care vrea să ducă fiecare român într-o croazieră, măcar o dată-n viață
Foto: Facebook/Dream Experiences
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Vacanțele sunt acele momente în care inspirația vine mai ușor, adesea se nasc idei de afaceri, planuri mărețe. Uneori, chiar vacanța în sine poate fi o idee de business, mai ales dacă ești pasionat de tot ce înseamnă planificarea și împlinirea oricărui vis de vacanță.

Bogdan Petric este un astfel de antreprenor care și-a construit viața și businessul urmându-și pasiunile. „Avem o singură viață și atât. E păcat să facem lucruri care nu ne împlinesc, lucruri care nu ne fac sufletul să vibreze”, spune antreprenorul care și-a propus să convingă fiecare român să meargă măcar o dată în viață într-o croazieră.

Deși iubește călătoriile în toate formele, Bogdan a identificat și o nișă cu mare potențial de creștere: navele de croazieră.

„În primul rând, în șapte zile vezi patru-cinci destinații diferite și, în al doilea rând, este valoarea pe care o primești pentru banii pe care îi plătești. Sunt atracții la fiecare pas, în fiecare minut, muzică live, show-uri la fel ca pe Broadway, lecții de dans, concursuri, patinoar la 34 de grade afară, teatre, teatru acvatic, terenuri de sport, minigolf, tiroliană, parc de aventură, simulator de surf, simulator de zbor. E incredibil ce poți să beneficiezi de banii pe care îi plătești pentru o croazieră”, povestește Bogdan Petric, fondatorul Dream Experiences, într-un interviu acordat spotmedia.ro.

Ce te-a atras spre antreprenoriat și cum s-a născut ideea de a duce oamenii în croaziere?

Provin dintr-o familie de antreprenori. Părinții mei au construit o farmacie în 1994 și am mers și eu pe această cale. Am făcut facultatea de farmacie, m-am întors acasă la Cugir ca manager al farmaciei și din această poziție am reușit să dau înapoi comunității foarte mult. Acum avem două farmacii dar eu am avut o viziune, să fim alegerea numărul unu pentru localnici dar să ne facem observați și la nivel internațional, pentru că întotdeauna am țintit cât mai sus.

După vreo zece ani în această funcție am fost ales Consilier Național al Farmaciilor Independente Alphega, o comunitate a farmaciilor independente din Europa, și am fost dați drept exemplu la nivel internațional. Astfel am simțit cumva că misiunea mea în acest loc a luat sfârșit și am vrut să mă îndrept spre spre una dintre cele mai mari pasiuni, spre călătorii, tot din dorința de a ajuta oamenii, pentru că și înainte călătoream peste o sută de zile pe an și mergeam în locații, le descopeream, scriam despre ele și le povesteam prietenilor. 

La un moment dat, eram în luna de miere, pe o plajă în Caraibe și am zis „de ce să nu facem ceva prin care să încercăm să ajutăm lumea să călătorească mai mult? Dar nu oricum. Să călătorească memorabil”. Pentru că toți călătorim, fiecare își ia câte o vacanță și atunci, dacă tot luăm vacanța aia, de ce să nu o facem documentat? De ce să nu alegem niște locuri superbe, indiferent de bugetul pe care îl avem, să luăm ceva extraordinar care să ne umple sufletul și mintea cu amintiri. Pentru că mereu am considerat că sunt mai importante momentele acestea unice, mai mult decât orice alt lucru financiar.

431246810_903676484884266_6952396659779384601_n
Foto: Facebook/Dream Experiences

Așa a apărut blogul Dream Experiences, în 2018, odată cu lansarea celui mai mare vas de croaziere din lume de atunci, Symphony of the Seas, și ne-a prins „microbul” croazierelor. Iubim croazierele, avem 14 la număr până acum și ușor, ușor, am văzut că este o piață care nu este exploatată foarte mult în România. Noi, românii, încă nu suntem obișnuiți să mergem pe croazieră, nici măcar europenii. Statisticile arată că la americani, sunt 16,9 milioane care călătoresc anual pe nave de croazieră. Pe locul întâi în Europa sunt nemții, 2,5 milioane de călători în 2023. 

WhatsApp-Image-2024-08-09-at-1.26.42-PM

Sunt diferențe destul de mari și atunci am zis „hai să încercăm să scriem despre industria croazierelor, despre vasele de croazieră” și așa am atras atenția companiilor de croazieră care au venit înspre noi și au zis „hai să facem croaziere de grup”. Așa a început practic și monetizarea acestui blog și firma prin care noi organizăm croaziere de grup și mergem cu turiștii, îi însoțim și ne ocupăm de tot ceea ce ține partea de organizare, de planificare a croazierei.

431116861_903693158215932_4011492610881880400_n
Foto: Facebook/Dream Experiences

Peste 90% din oameni erau la prima croazieră și aveau foarte multe întrebări și noi ne ocupam de tot: toate informațiile pe partea de check-in, de fiecare pas pe care ei trebuie să-l facă, de documentare, facem planul vasului, le arătăm unde sunt atracțiile, tot, astfel încât singura lor „grijă” să fie să se distreze și să se bucure la maxim de timpul pe care-l au, pentru că un vas de croazieră poate să-ți ofere enorm de multe lucruri. 

Țin minte și acum, am fost pe Symphony of the Seas, cum spuneam, era ziua trei și n-am ajuns efectiv în unele părți ale vasului, așa de multe lucruri sunt pe un vas de croazieră.

Cum e piața pe care ați intrat?

Există concurență pe domeniul croazierelor în România. Există o concurență enormă din punctul meu de vedere pentru că ești la un click distanță de orice, practic, azi și dacă ești în România poți să-ți iei croaziera din America poți să-ți iei croaziera de oriunde, sunt atâtea site-uri.

Noi am venit cu o abordare mai personală și fapt prin faptul că însoțim oamenii pe vasul de croazieră. Noi suntem acolo 24 din 24 alături de ei, orice problemă ar avea încercăm să o rezolvăm, în plus, la orice croazieră încerc să vin cu ceva în plus. Tot timpul mi-a plăcut să promit ceva și să ofer mai mult decât am promis și atunci încercăm să venim cu câteva surprize, surprize care nu pot fi cumpărate cu bani. Spre exemplu, am avut croazieră de Paște, era Paștele nostru nu și Paștele americanilor, și am vorbit pentru toți pasagerii care ne-au însoțit pe noi să ne facă ouă roșii, cozonac și am putut să ciocnim ouă roșii și să mâncăm un cozonac. Sunt niște lucruri care eu cred că reprezintă un plus pentru pentru pasageri, dincolo de „biletul perfect”.

419862584_874857267766188_1484430225781813630_n
Foto: Facebook/Dream Experiences

Care a fost investiția în acest business?

Singurele investiții, pe lângă un aparat foto performant și un site, au fost croazierele în care am mers și locurile pe care le am vizitat. Așa am pornit: am zis că indiferent dacă o să iasă sau nu o să iasă acest business, eu rămân cu ceva. Că lucrurile astea din suflet nu mi le scoate nimeni și atunci era un win-win situation.

Câte cereri de croaziere ați avut când ați început?

Eu am mers din aproape în aproape. Am mers prima dată cu prietenii așa și plecat business-ul pentru că prietenii îmi tot ziceau „hai organizează-ne tu ceva”, „hai să mergem împreună”, „când mergi în vacanță spune ne și nouă că vrem să venim cu tine”, pentru că sunt foarte meticulos și le dădeam și lor toată documentația când mergeam cu ei în vacanță. La fiecare vacanță aveau câte zece – doisprezece pagini despre următoarea vacanță despre porturile pe care le vizităm, ce să vizităm, ce atracții sunt, tot. Și atunci lor le plăcea că nu aveau nimic de făcut decât să distreze și să se relaxeze. Am lansat ideea între prieteni, ei au recomandat altor prieteni și tot așa. Am avut croaziere pe care nici n-am apucat să pun pe Facebook și croaziera era deja sold out în două zile.

Din păcate, timpul nu-mi permite să fac mai multe croaziere de grup, pentru că eu sunt și manager la o echipă de fotbal, că am și pasiunea asta a fotbalului.

După ce am terminat cu farmacia am zis că vreau să merg pe fotbal, pentru că era și asta o pasiune. De când eram mic am stat între fotbaliști profesioniști, am stat între sportivi de mare performanță și am zis „am încheiat partea asta cu farmacia hai să să dăm ceva și în fotbal și să pun în suflet aici ce îmi place”. Am fost manager general la FC Brașov și sunt acum te manager la Unirea Alba Iulia, am fost peste șapte ani la Metalurgistul Cugir, o echipă pe care am dus-o din liga a cincea până în liga a treia și acolo am avut toate funcțiile de la delegat la manager general.

N-am putut să fac niciodată ceva ce nu era în sufletul meu, ca pasiune pentru mine și, de asemenea, când fac ceva vreau ca atenția și energia mea să fie sută la sută acolo. Și atunci de asta nu le „amestec” și în perioadele de pauză, practic, organizez „full” croaziere. Între timp dau și croaziere individuale, adică ajut oamenii să identifice o croazieră exact pe sufletul și dorințele lor. Primesc de multe ori întrebări de tipul „vreau să merg și eu, te rog frumos recomandă-mi o croazieră”, exact așa sună mesajul, și zic, stai puțin, îmi trebuie buget, îmi trebuie să știu ce-ți place, ce anume te face pe tine să vibrezi când mergi într-o vacanță – vrei să vizitezi, vrei să mergi la mare, dacă povestim despre o croazieră stăm poate și o oră să identific o croazieră. Vreau știu că atunci când mergi acolo, mă suni și îmi spui „deja vreau să programez următoarea croazieră”. E foarte simplu să-ți dau o croazieră, să intru să văd care e mai ieftină și după aia zici „croazierele nu-s pentru mine”.

439973398_942127281039186_8761170121347819898_n
Foto: Facebook/Dream Experiences

Care sunt costurile pentru o astfel de croazieră?

Sunt foarte multe lucruri de care depinde costul. În primul rând depinde compania cu care călătorești. Un preț este, spre exemplu, la Royal Caribbean, alt preț este la MSC Cruises. Chiar am văzut pe propria piele diferențele, sunt poate diferențe de o mie de euro de persoană dar această mie de euro se reflectă foarte bine în serviciile pe care le primești. Eu zic că o croazieră foarte frumoasă, una memorabilă, te duce la 2.500 euro de cabină cu taxe incluse. Desigur poți să vezi oferte tot timpul, cu 349 de euro de persoană, dar nu sunt taxele acolo incluse și nu e bacșișul care e obligatoriu și atunci prețul mai crește, este pe un vas mai micuț și mai vechi, sunt foarte multe lucruri.

O croaziera pe Symphony of the Seas, pe cel mai mare vas din lume, pornește de la 2.850 de euro pe cabină interioară de două persoane. Ce trebuie să știe lumea, și mie tot timpul mi-a plăcut să fiu transparent față de ei, niciodată nu puneam oferte de genul 499 euro croaziera și după aia îți dai seama că taxele nu-s incluse, bacșișul nu e inclus, trebuie să știi că te costă să mai ajungi la port de unde te îmbarci, asta e foarte important. 

Apoi, când cobori, în fiecare port mai există costuri în funcție de fiecare ce vrea să cheltuiască sau să ajungă la o plajă sau să meargă undeva și un alt cost dacă se consumă băuturi alcoolice sau alte servicii extra pe vas. Lumea trebuie să vadă întreg pachetul ca să facă o alegere conștientă pentru că după aceea te trezești că tu ai vrut să iei ceva la un preț și, de fapt, mai ai multe de plătit.

419770053_874857301099518_7101895540024218276_n
Foto: Facebook/Dream Experiences

Cum arată piața croazierelor în România și care sunt tendințele pe care le observați?

Am văzut un trend foarte pozitiv și cererile sunt din ce în ce mai multe. Dorința de a călători este din ce în ce mai mare. Spre exemplu, anul trecut am avut cincizeci de persoane și toate cincizeci s-au întors pe un vas de croazieră, deci asta înseamnă că le a plăcut. Statistic, 82% din persoanele care călătoresc pe un vas de croazieră revin, pentru că oamenii văd valoarea care poate să ți-o dea o croazieră.

447232626_962045799047334_72867453940767599_n
Foto: Facebook/Dream Experiences

Se prevede o creștere a cererii pentru astfel de excursii de croaziere. Chiar mă uitam pe o statistică, față de 2019, care a fost un an de referință pentru că după a venit criza COVID, am avut 29,7 milioane de pasageri și acum în 2023 au fost 31,7 milioane, deci o creștere de 6,8% per total industrie și asta în condițiile în care pasagerii din Asia au scăzut cu 37,7% pentru că s-a prelungit criza Covid acolo.

Ce v-ați propus prin Dream Experiences?

Eu aș vrea să aduc cât mai multe informații oamenilor despre industria croazierelor, despre vasele de croazieră, despre ce înseamnă o croazieră, astfel încât tot mai multă lume să afle despre această posibilitate minunată de a explora lumea și astfel să-i determin să vină într-o croazieră. Mi-aș dori ca fiecare român să poată să meargă cel puțin o dată în viață pe o croazieră.

Ce i-ai spune cuiva care ar vrea să-ți calce pe urme în domeniu?

Cel mai important e să-și urmeze visul. Avem o singură viață și atât. E păcat să facem lucruri care nu ne împlinesc, lucruri care nu ne fac sufletul să vibreze, doar ca să le bifăm, doar ca să avem ceva să punem pe masă sau să ne putem permite o vacanță și să fim prinși într-o alergare continuă. Banii vin oricum. Vrei să intri în industria croazierelor și nu ai bani să faci un business din prima? Poți să te angajezi la o firmă consacrată, la o agenție care face asta, să începi să dobândești experiență, să poți să spui niște bani deoparte să începi să călătorești. Pentru croaziere o să fie suficiente ocazii să scrii despre ele și atunci ușor, ușor, poți să poți să ajungi să faci asta.

Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇