A doua zi din ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” a fost în mare parte offline. Nu pentru că ar fi existat o regulă să închidă toată lumea telefonul, ci pentru că în zonele izolate în care am ajuns ghidați de vorbele Via Transilvanica nu există semnal GSM. Atunci când este Internet, epoca dial-up pare că aducea viteză stelară.
Aceste lipsuri fac însă loc unui alt gen de experiențe. Unele în care simți cum câștigi timp, sănătate și experiențe chiar de milioane. Realizezi că trăiești în România, dar nu ți-a spus nimeni că România are asemenea locuri și mai ales că ele sunt accesibile atât de ușor.
Ponoarele. Comuna care are în fiecare an în luna mai ”Sărbătoarea Liliacului”, dar și locul unde există ”Podul lui Dumnezeu”. Aici a fost ”centrul de comandă” Cronicari Digitali pentru primele două zile de explorări.
Poate și pentru că aici am descoperit antreprenori locali care au înțeles că, dacă fac lucrurile așa cum trebuie, vor ajuta turismul din zonă. Au construit într-o comună din județul Mehedinți una dintre cele mai frumoase pensiuni cu poveste atașată. Una în care călătorești prin toate regiunile țării din cameră în cameră – după numele primite și amenajările specifice.
De exemplu, eu scriu din apartamentul ”Vatra Dornei”. Deschid geamul și sunt din nou în Ponoarele, județul Mehedinți. Una în care se mănâncă bine, se doarme bine și mai ales una unde se poate vedea un model de bune practici antreprenoriale, unul care poate contribui la dezvoltarea întregii comunități.
Conacu’ Boierului este între ”Podul lui Dumnezeu” și Cheile Băluței, locul unde, în anul 1967, s-au filmat secvențe pentru filmul românesc ”Dacii”.
Aici este locul unde s-a născut una dintre cele mai fascinante legende din această parte de Via Transilvanica. Podul lui Dumnezeu se spune că este chiar opera Celui de Sus. În practică, s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii.
În legende, se spune că exista o gaură în munte unde, la întuneric, stătea Dracul. El făcea numai rele oamenilor din zonă. Astfel oamenii s-au rugat lui Dumnezeu, iar acesta i-a ajutat şi a vrut să-l alunge pe Drac. A coborât pe pământ şi Dracul a intrat în peşteră. Dumnezeu a lovit puternic tavanul peşterii ca să-l prindă pe Drac, doar că el a scăpat. Supărat că a fost alungat din Pogoanele, Necuratul a zgâriat toate pietrele din partea cealaltă a versantului şi a format două câmpuri de lapiezuri, pe care le puteți vedea în primul jurnal spotmedia.ro din ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”.
Din acest punct am pornit cu semnal maxim la telefon spre Peștera Topolnița. Câțiva kilometri mai târziu, pierdeam semnalul, dar începeam să câștigăm timp. Timp pentru a respira aer curat, a observa frumosul și a descoperi un loc despre care s-a scris sau vorbit prea puțin. Unul pe care doar ”cunoscătorii” știu să-l găsească.
A doua peșteră ca lungime în România, pe locul 17 în lume, se află în partea centrală a podișului Mehedinți, între localitățile Marga și Cireșu, la 30 km distanță de Drobeta Turnu-Severin. Astăzi ea poate fi vizitată doar pe apă, cu bărci pneumatice, însoțiți de rangerii parcului, urmând traseul Via Transilvanica.
Peştera are o lungime de aproape 11.000 de metri și oferă o priveliște care nu pare din România. Nici măcar din această lume. Dacă la început se poate pătrunde și naviga prin ea sub lumina zilei, după câțiva metri e nevoie de o lumină frontal puternică.
În apa cristalină se văd peștii înotând lângă tine și se oglindesc pietrele aflate la o adâncime considerabilă. În Peştera Topolniţa s-au descoperit urme umane încă din neolitic. Din punct de vedere carstic, aici sunt conservate formaţiuni fosiliere unice în lume.
”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”, proiectul pornit de Cronicari Digitali, platforma culturală Zaga Brand și HUMART, a adăugat imaginile din Peștera Topolnița în colecția experiențelor de împărtășit și încercat.
Am filmat pe traseu folosind action camera Go Pro, care s-au descurcat impecabil scufundate și în apa rece, dar și la impactul cu stâncile, atunci când era nevoie de mai multă atenție la vâsle, decât la monopiedul folosit pentru a ține camerele. Rezultatul filmărilor spectaculoase cu Go Pro din a doua peșteră ca lungime în România se va vedea și la TV în această toamnă, în documentarul ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”. Imaginile vor intra și în expoziția pregătită în București la Muzeul Țăranului Român pe 9, 10 și 11 septembrie.
Până atunci, câteva dintre ele sunt pe spotmedia.ro și pe #CronicariDigitali, acolo unde participanții la toate aceste descoperiri își țin jurnalul în stories și postări zilnice.
Drumul către Peștera Topolnița se poate face parțial cu mașina, iar o bună bucată de drum este un trasu de dificultate medie prin pădure, coborând pe munte o vale abruptă. Dacă la coborâre este greu, urcarea este și mai și.
Efortul este însă pe deplin răsplătit de frumusețea explorării intrării în peșteră, pe apă, cu ajutorul bărcii ghidate de un profesionist de la Administrația Geoparcului Mehedinți. Sediul lor verde este important pentru că este și locul de unde vă puteți lua o nouă ștampilă în Carnetul de Călător Via Transilvanica.
În toată valea lipsește semnalul GSM, iar atunci când îl prindeți este slab, iar Internetul are o viteză depășită și de mișcările unui Leneș. Cel puțin în cazul a trei rețele mobile testate.
Lipsa de semnal este însă bună pentru a forța ridicarea ochilor din telefon și a-i orienta spre minunile create de natură în jur.
După această experiență, creatorii de conținut și jurnaliștii care adună cât mai multe lucruri de împărtășit în ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica” s-au împărțit în două grupe, pentru a putea mapa mai bine regiunea.
Una dintre echipe a căutat povestea unei femei devenite Tezaur Uman – Domnica Trop, "Muma cântecului popular mehedințean”. Cea de-a doua echipă, în care am intrat și eu, a pornit într-o aventură preț de aproximativ patru ore față de punctul unde o terminase pe precedenta.
Am urcat către unul dintre cele mai izolate locuri din România. Calea de acces către el este semnalizată printr-un panou în drumul care duce către Băile Herculane, loc din care se coboară câțiva pași către un pod șubred din scânduri vechi și mișcătoare.
Văzut doar în documentare și puține reportaje de televiziune, Ineleţ, de pe Valea Cernei, are multe povești ascunse. Asta pentru că oamenii care aleg să trăiască în vârf de munte, în case aflate la o distanță mare una față de cealaltă, preferă să aibă mai mult timp pentru ei, pentru a se bucura de natură și de pasiunile lor.
Există un singur operator de telefonie care mai dă șansa unor liniuțe timide de semnal. Nu a fost printre cei testați de noi pentru că mă pregătisem fix cu ceilalți trei. Amănuntul ăsta este important pentru că arată că nu sunt chiar rupți de lume și de știri.
Aici trăiesc câțiva programatori, dar și străini care au străbătut lumea și s-au îndrăgostit de acest colț de Rai. Într-una dintre casele izolate stă un norvegian, care și-a găsit dragostea cu o româncă și care se bucură de o viață libertină. Cam în jur de 100 de localnici mai are acum acest cătun.
Dacă unii se bucură de liniște și izolare, alții sunt bucuroși de oaspeți și te invită la masă și la povești de cum te zăresc pe cărarea Via Transilvanica.
Este și cazul lui Nea Fane, un bărbat pe la vreo 40 și ceva de ani, care ne-a strigat din depărtare să-l vizităm și să bem împreună o țuică făcută de el.
Am refuzat alcoolul, pentru că ne așteptau mașinile Opel gata pentru următoarele aventuri, dar am acceptat cu plăcere poveștile. Am aflat că are curent după ce primăria comunei de care aparțin a avut grijă să aducă panouri solare în vârf de munte.
Și-a pus și o antenă satelit ca să nu se rupă complet de ce se mai întâmplă în lume, dar veștile cu adevărat importante vin din gură-în-gură, în cătunul Ineleț. Așa s-a dat și vestea că este mare petrecere în sat, lângă dispensar, acolo unde mai ajunge medic doar prin grija unui ONG la câteva săptămâni.
Un nou venit în Ineleț voia să-și facă intrarea în ”familie”, așa că a chemat pe toată lumea la un pahar și un cântec popular românesc. Locuitorii toți s-au adunat într-o grădină, iar turiștii au fost rugați să le îngăduie mai întâi să se cunoască ei mai bine. Cu alte cuvinte, într-o comunitate izolată, în vârf de munte, am văzut și cum se ține o petrecere privată.
Intrarea în Ineleț se face după un drum de aproximativ 1,5 - 2 ore de urcat intens pe munte, pe poteci înguste și alunecoase, dar și pe patru rânduri de scări puse la vertical pe versant.
Par mai greu de urcat și înspăimântătoare în povești decât sunt în realitate. Important este să nu te uiți în jos și să te ții bine tot timpul, pentru că nu există vreo asigurare, iar Salvamontul de la Băile Herculane are nevoie de ceva timp să ajungă aici, dacă are cine să dea alarma.
Prima imagine la capătul urcării este cu o pajiște superbă cu deschidere spre Cheile Cernei, iar în capătul ei biserica satului.
Am căutat în cimitir să văd care este cea mai veche cruce, dar informațiile sunt prea șterse. Am căutat să văd și dacă sunt unele recente și am găsit morminte din anii noștri îngrijite și cu flori proaspete, semn că dispariția bătrânilor nu oprește cu totul poveștile unor familii din Ineleț.
Unul dintre cele mai izolate locuri din România este un loc unde natura este în armonie cu omul, lucrurile simple sunt la mare preț, iar viața pentru a fi fericită are nevoie de foarte puține lucruri. Aici pare că ai ajuns în locul din țară în care câștigi timp și afli că România este mai surprinzătoare decât se știe.
Cronicari Digitali și Raiffeisen Bank România adună poveștile în Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica cu susținerea TRUST MOTORS, partener de mobilitate, GO PRO, partener de video storytelling și al partenerilor media Rock FM, SpotMedia, Dilema Vecheși PressOne.
Ce este ”Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica”
În 2022, Rucsacul cu Povestiri de pe Via Transilvanica continuă povestea celui mai amplu proiect de storyteling digital dedicat comunităților locale. Experiențele și descoperirile jurnaliștilor și creatorilor de conținut pot fi urmărite cu ajutorul #cronicaridigitali, pe www.cronicaridigitali.ro, dar și într-un jurnal zilnic de călătorie pe spotmedia.ro.
Despre rezidența itinerantă de digital stoytelling pe Via Transilvanica
Din 2021, Cronicari Digitali derulează, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, un proiect multianual tip rezidență itinerantă de digital storytelling pentru a pune în valoare patrimoniul cultural și antreprenoriatele în dezvoltare de pe Via Transilvanica. Astfel a fost realizată prima monografie digitală de pe Via, odată cu parcurgerea ei în premieră, de la un capăt la celălalt, într-un Heritage Trip special, la care au participat peste 20 de creatori de conținut (blogeri, vlogeri, instagrameri), producători video și soundtrack, jurnaliști, copywriters, fotografi profesioniști. Povestea Via Transilvanica a atins în 2021 10% din totalul utilizatorilor de rețele social media din România. 1 din 2 utilizatori de Instagram din România a fost pe Via Transilvanica pe parcursul proiectului. Peste 20 de materiale multimedia au spus povestea comunităților de pe Via, majoritatea necunoscute publicului larg.
Via Transilvanica, proiect al organizației Tășuleasa Social, este cel mai puternic traseu de călătorii tematice din România. Pe un parcurs de aproximativ 1.400 de kilometri, unește România de la Putna, la Drobeta Turnu‑Severin printr-o cărare marcată și amenajată. Acest traseu poate fi parcurs după voia călătorului, fie pe etape, fie în întregime, pe jos, cu bicicleta, sau chiar și călare. Drumul traversează zece județe, 60 de comunități și promovează valorile culturale, etnice, istorice și naturale și diversitatea României în spiritul „turismului lent”.
Raiffeisen Bank România, partener strategic al Via Transilvanica, s-a implicat în derularea proiectului încă de la momentul ideii lui, în 2018, prin sponsorizări și voluntariat. La intersecția dintre responsabilitate și asumarea rolului de facilitator al prosperității unei societăți, banca contribuie prin Via Transilvanica la două obiective de dezvoltare durabilă - SDG 10 „Până în 2030, susținerea și atingerea progresivă a creșterii veniturilor unui procent de 40% din populația cu venituri reduse, la o rată mai mare decât venitul mediu la nivel național”, prin facilitarea dezvoltării rurale și urbane durabile și SDG 11 Consolidarea eforturilor pentru protejarea patrimoniului cultural și natural al lumii” prin învățare, educare și susținerea proiectelor strategice pe această coordonată.