Vacanțele în străinătate se vor scumpi considerabil vara asta. Anunţul vine direct de la Booking.com

Vacanțele în străinătate se vor scumpi considerabil vara asta. Anunţul vine direct de la Booking.com

Călătoriile internaționale se vor scumpi anul acesta, având în vedere că mai puține aeronave trebuie să acopere cererea mare din turism.

Acesta este avertismentul directorului executiv al Booking.com, Glenn Fogel, care a precizat că deja poate fi observată creșterea prețurilor.

Multe companii aeriene au redus cu mult flota cu care operează și, deși cererea este uriașă, incertitudinea care încă planează asupra întregii lumi în legătură cu desfășurarea pandemiei de COVID nu le dă încredere operatorilor să crească numărul avioanelor pe care le pun în circulație.

Și faptul că guvernele nu se pun de acord asupra unui certificat de vaccinare și beneficiile pe care el le va oferi celor care vor să călătorească nu ajută industria, care a fost puternic lovită de pandemie.

ADVERTISING

”Este o cerere atât de mare. Toata lumea vrea să călătorească, dar vrem să o facem în siguranță”, a spus Fogel, pentru BBC.

John Grant, un expert în aviația civilă, crede de asemenea că va exista o creștere de prețuri, mai ales că după mai bine de un an de restricții oamenii vor avea o disponibilitate mai mare să cheltuiască mai mult.

”În viitorul apropiat, vom vedea o creștere în avalanșă a cererii. Algoritmii companiilor aeriene vor detecta asta și vor crește prețurile proporțional”, a spus și Grant.

Claritate și predictibilitate

Șeful Booking.com vrea ca guvernele să se pună de acord asupra modului în care vor permite celor vaccinați să călătorească, astfel încât toată lumea să aibă măcar puțină predictibilitate.

ADVERTISING

”Atât de mulți oficiali din diferite guverne vorbesc despre programe diferite, dar nicio discuție despre cum se vor pune de acord toate acestea. Asta creează multă confuzie.

L-am ascultat pe premierul Italiei că în curând le va permite celor vaccinați să vină în țară și asta e minunat. Dar m-am gândit că ok, am vaccinul făcut, dar cum dovedesc asta? E de ajuns să vin cu cardul pe care l-am primit în SUA, va fi de ajuns? Avem nevoie de clarificări”, a explicat Fogel.

Discriminare vs. blocarea turismului

La acest moment, Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA) discută de un certificat de călătorie, ce e testat de mai multe companii, iar UE încearcă să se pună de acord asupra unui certificat de vaccinare digital care să funcționeze între toate statele membre, fără a crea însă discriminări.

ADVERTISING

Legat de discuțiile despre discriminare, Fogel spune că nu le vede sensul.

”Este adevărat că acest sistem nu le va permite să intre în anumite țări celor nevaccinați. Dar eu n-am o problemă cu asta, pentru că alternativa este ca nimeni să nu poată să meargă în acele țări”, a subliniat expertul, adăugând că și la acest moment sunt state în care nu ai voie să intri dacă, de exemplu, nu ai făcut vaccinul împotriva febrei galbene.

Veniturile Booking.com au fost afectate puternic din cauza pandemiei. De exemplu, în primul trimestru din 2021, veniturile au fost cu 50% mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Fogel este însă optimist că, deși la nivel global vaccinarea merge extrem de greu, în SUA și UE lucrurile stau mai bine și măcar aici lucrurile vor începe să se miște curând.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇