Seară emoționantă la New York: După 35 de ani, Fantoma de la Operă s-a jucat ultima oară pe Broadway (Video)

Seară emoționantă la New York: După 35 de ani, Fantoma de la Operă s-a jucat ultima oară pe Broadway (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Musicalul „Fantoma de la Operă” a încheiat duminică un parcurs record pe Broadway când, după 13.981 de reprezentații în 35 de ani, cortina a coborât definitiv la New York pentru acest spectacol, victimă a audienţelor prea scăzute după pandemie.

Compozitorul Andrew Lloyd Webber a dedicat ultima reprezentaţie de pe Broadway fiului său Nicholas, care a murit anul trecut de cancer gastric.

„În ultimele luni, nu cred că ... vreunul dintre noi s-a gândit că 'Fantoma' nu se va mai juca. Şi poate se va întoarce, nu se ştie niciodată...", le-a spus Lloyd Webber spectatorilor care au asistat la ultima reprezentaţie.

ADVERTISING

„Vă mulţumesc tuturor, mulţumesc New York pentru că a fost o casă grozavă pentru noi", a mai spus el.

Webber, care a fost uns și lord de regina Elisabeta, a primit primit duminică cheia orașului New York de la primarul Eric Adams.

Andrew receives the key to New York City

It was such an honour to receive the key to New York City yesterday from Mayor, Eric Adams. Broadway always has and always will have a very special place in my heart. I ❤️ NY!

Publicată de Andrew Lloyd Webber pe Sâmbătă, 15 aprilie 2023

Producţia, a cărei reprezentaţie finală a fost stabilită anul trecut după o scădere bruscă a vânzărilor de bilete, se bazează pe un roman de Gaston Leroux.

Spectacolul a fost regizat iniţial de Harold Prince şi legende ale Broadway-ului, printre care Michael Crawford, primul care a interpretat personajul Phantom, Sarah Brightman şi Judy Kaye, au avut roluri principale în cel mai longeviv musical de pe Broadway.

ADVERTISING

Punct culminant al spectacolului, candelabrul greu şi maiestuos al Operei a căzut pentru ultima dată duminică la Teatrul Majestic, decorul istoric de lângă Times Square al operei create de Andrew Lloyd Webber.

Chandelier Rises over Broadway

A little illumination! Our chandelier rises on Broadway for the final time 🌹

Publicată de The Phantom of the Opera pe Duminică, 16 aprilie 2023

În prezenta creatorului său, echipa spectacolului a primit ovaţii din partea publicului, în timp ce faimosul candelabru şi-a făcut ultima apariţie în sala de 1.600 de locuri.

Chandelier Fall

Already wishing you were somehow here again….

Publicată de The Phantom of the Opera pe Duminică, 16 aprilie 2023

În total, de la premiera sa din New York în 1988, povestea fantomei care trăieşte ascunsă în subsolurile Operei din Paris şi se îndrăgosteşte de balerina Christine a adus venituri de 1,4 miliarde de dolari (1,27 de miliarde de euro), a atras aproape 20 de milioane de spectatori şi a antrenat aproximativ 6.500 de angajaţi, inclusiv 450 de actori, potrivit echipei de producţie.

ADVERTISING

De acum înainte, cel mai longeviv musical interpretat la New York va fi „Chicago", care a avut premiera în 1996, înaintea „The Lion King".

Plămânul cultural şi turistic al New York-ului, cele 41 de teatre de pe Broadway, unde vin în fiecare săptămână între 200.000 şi 300.000 de spectatori, aduc în medie venituri săptămânale de peste 30 de milioane de dolari.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇