Obiective turistice Suceava: Cele mai frumoase locuri de vizitat în oraș și împrejurimi

Obiective turistice Suceava: Cele mai frumoase locuri de vizitat în oraș și împrejurimi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Suceava are o mare însemnătate în istoria României, fiind asociată cu mari domnitori precum Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru cel Bun. Orașul a fost în trecut timp de două secole capitală a Principatului Moldovei. Datorită istoriei frumoase, Suceava este un loc care merită vizitat. Întreg județul Suceava are numeroase atracții turistice precum cetăți, muzee și mânăstiri, toate acestea într-un peisaj de poveste. Dintre toate, Suceava este unul dintre cele mai frumoase și mai vechi orașe din Bucovina. Descoperă în acest articol care sunt cele mai interesante obiective turistice din Suceava și ce le face atât de deosebite!                                 

1. Suceava - obiective turistice și peisaje care te poartă în trecut

Cum spuneam mai devreme, Suceava are o bogată istorie fiind unul dintre cele mai vechi orașe din Bucovina. Oamenii și-au făcut simțită prezența în acest oraș în perioada paleoliticului. Dacii liberi și-au format o așezare în Suceava în secolele II-III, iar în Evul Mediu a luat naștere Cetatea de Scaun a Sucevei, una dintre cele mai importante atracții ale acestui loc. În timp ce domnea Petru I s-a construit o cetate din pământ, Cetatea Șcheia, care fost părăsită și înlocuită de una din piatră, anume Cetatea de Scaun a Sucevei. Dacă plănuiești să vizitezi orașul nu trebuie să ratezi această cetate care îți oferă o frumoasă priveliște și o lecție prețioasă de istorie.

ADVERTISING

Cetatea de Scaun a Sucevei

Cetatea a găzduit timp de 200 de ani domnitorii Moldovei, are rol de apărare și prezintă numeroase aspecte interesante gândite special pentru a-i proteja pe cei din interior de inamici. La intrare se află un pod care în trecut se putea ridica pentru momentele în care veneau musafiri nepoftiți, alături de o capcană prin care cineva își putea pierde viața. Construcția a suferit mai multe modificări de-a lungul istoriei, fiecare domnitor încercând să o facă și mai puternică împotriva inamicilor. Cele mai importante lucrări au fost făcute în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. Cetatea a fost asediată de otomani și aproape distrusă de aceștia, dar și de cutremure. Începând cu anul 1895 s-au început lucrările arheologice de degajare a ruinelor. Astăzi poți admira zidurile cetății, pivnița, închisoarea, camerele străjerilor, baia cu abur și capela. An de an, la Cetatea de Scaun a Sucevei se organizează Festivalul  de Artă Medievală “Ștefan cel Mare” destinat ilustrării momentelor din istorie prin diverse expoziții, demonstrații de luptă și lecții de mânuire a armelor din trecut.

Cetatea Scheia

Cetatea Scheia deși este o ruină, reprezintă o fărâmă de istorie ce poate fi vizitată în Suceava. Aceasta este localizată la 2 km de oraș, în nord-vest, tot pe un deal care oferă o frumoasă priveliște. Cetatea chiar dacă a fost abandonată, s-a păstrat destul de bine astfel încât încă se pot observa detalii arhitecturale de la vremea aceea. Construcția are formă de romb și are turnuri în fiecare colț. Ruinele oferă o idee asupra istoriei și păstrează vie amintirea unei epoci de aur a orașului.

ADVERTISING

2. Locuri de vizitat în Suceava – ce activități poți face ca turist

Ca turist în Suceava nu te vei plictisi. Te poți plimba pe străzile istorice din centrul orașului, admirând arhitectura clădirilor. Dacă ești pasionat de natură te poți relaxa în parcul Șipote-Cetate, iar apoi poți să faci o vizită Muzeului Satului Bucovinean aflat în aer liber. Un alt obiectiv turistic interesant este Planetariul și Observatorul Astronomic din Suceava, pentru pasionații de știință. În afara orașului, în județul Suceava se află numeroase zone cu peisaje ce îți vor tăia răsuflarea. Trebuie doar să le descoperi!

Muzeul Satului Bucovinean este unul dintre principalele atracții din Suceava. Este un loc unde poți descoperi cum trăiau în trecut oamenii din Bucovina, ce fel de case aveau, ocupațiile lor, meșteșugurile, meseriile și modul lor de viață. Muzeul ilustrează perfect satul bucovinean, mai exact gospodăriile, biserica, crâșma și școala, Există un pârâu care străbate muzeul, iar pe valea acestuia se află o moară, daracul pentru lână și piua de sumane. Numeroase meșteșuguri sunt arătate prin intermediul unor ateliere la care pot participa atât copii, cât și adulții. O vizită la acest muzeu te va face să descoperi frumusețea Bucovinei! Dacă îți place să vizitezi muzee mai poți vedea în Suceava următoarele: Muzeul de Istorie Muzeul Etnografic, Muzeul de istorie naturala al Sucevei și Muzeul Național al Bucovinei unde sunt prezentate obiecte care aparțin patrimoniului României.

Planetariul este un alt loc pe care îl poți vizita în orașul Suceava. Acesta este cel mai mare din țară ca dimensiune. În sala principală se află un proiector de ultimă generație care poate să afișeze aproximativ 6000 de stele. În anumite nopți se proiectează în direct adevărate spectacole cu stele. Planetariul este locul în care poți admira inelele lui saturn, nebuloase și suprafața lunii cu detalii nemaivăzute.

ADVERTISING

3. Ce poți vizita în Suceava – mănăstiri celebre din județul Suceava

Județul Suceava este recunoscut pentru numărul mare de biserici și mânăstiri ce se deosebesc prin arhitectura, peisaje de poveste și încărcătură istorică. Multe dintre aceste lăcașe de cult sunt încadrate ca obiecte de patrimoniu sub egida UNESCO. În rândurile următoare vă sunt prezentate câteva dintre aceste locuri pline de spiritualitate, mănăstiri și biserici deopotrivă. Așadar, dacă aveți șansa să ajungeți în Suceava, merită să vizitați cel puțin aceste obiective: Voroneț, Putna, Humor, Sucevița, Probota, Slatina, Dragomirna etc.

Mănăstirea Voroneț este printre cele mai populare din țară, nu doar din Suceava. Este cunoscută chiar la nivel mondial prin prisma pigmentului folosit la pictarea pereților, un albastru intens care s-a păstrat extraordinar peste ani. Voroneț este un ansamblu medieval ce înglobează: Biserica ”Sf. Gheorghe” (anul 1488), ruine ale chiliilor, clopotniță construită în același an cu biserica și un zid de incintă. Mănăstirea se află în localitatea Voroneț, componentă a orașului Gura Humorului din județul Suceava.

Pigmentul folosit la realizarea picturilor mănăstirii se numește albastru de Voroneț și din păcate, compoziția și meșteșugul acestei culori s-a pierdut prin istorie. În nenumărate rânduri specialiștii au încercat să afle compoziția în laborator, însă picturile sunt atât de vechi încât este greu fie identificată cu exactitate rețeta. Astfel, pe lângă pelerini, anual mii de turiști curioși vin să viziteze această ”minune” care-și păstrează frumusețea ani la rând.

Mănăstirea Putna este un obiectiv turistic de referință în Suceava pentru faptul că în acest lăcaș își duce odihna veșnică Ștefan cel Mare, domn al Moldovei și al Țărilor Române, totodată ctitor al acestei mănăstiri. Construcția s-a început în anul 1466 și în primă fază mănăstirea era gândită ca loc de veci pentru familia domnitorului. Însă, pe perioada vieții acest lăcaș a devenit loc de refugiu pe Ștefan cel Mare, loc unde se retrăgea pentru a-și limpezi mintea și de a căuta cele mai bune decizii. Astfel, Putna devine un ansamblu monahal care cuprindea o casă în slujba domnitorului, chilii, fortificații și o școală de mare valoare culturală pentru faptul că se studiau: limba greacă, slavonă, logică, muzică, logică și astronomie. Astfel, Putna pe lângă valențele spirituale, dobândește și recunoaștere la nivel internațional prin educație și cultură. Devenind, în felul acesta, a doua școală ca valoare, după Constantinopol.

Mănăstirea Putna a trecut prin nenumărate încercări de atunci și până în zilele noastre, incendii, războaie. Totodată, mânăstirea a fost reconstruită și restaurată de mai multe ori, iar în urma săpăturilor arheologice s-a dovedit că forma actuală respectă întocmai vechiul plan al bisericii. Turiștii cel calcă pragul mănăstirii Putna au șansa să vadă: o cruce cu trei brațe(cea mai veche la nivel național),  manuscrisul ”Evangheliarul de la Humor” sau ”Tetraevangheliarul”, acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și mormântul lui Ștefan cel Mare alături de soția sa Maria.

Mănăstirea Dragomirna este dintre cele mai valoroase lăcașuri de cult ce se evidențiază printr-o arhitectură atipică. Biserica are dimensiuni neobișnuite construcțiilor de acest tip, fiind o construcție mult mai înaltă și totodată, mult mai îngustă/strâmtă. Biserica este lipsită de picturi, în schimb pereții sunt gravați. Mănăstirea se află în apropierea orașului Suceava, in localitatea Mitocu Dragomirnei. A fost construită în 1602 și ctitor îi este Anastasie Crimca al Moldovei (Mitropolit). Lăcașul de cult face parte dintr-un ansamblu monahal ce cuprinde biserica, paraclis, egumenia, trapezul și zidul de incintă. Ansamblul, ca multe altele din Suceava, este construit sub formă de cetate.

4. Ce poți face în județul Suceava? – cele mai importante atracții

În județul Suceava se află numeroase puncte de interes care merită vizitate. În funcție de preferințe poți alege destinația preferată, de la bisericile importante din Gura Humorului sau Putna, la munții Rarău și salina Cacica. Suceava este pentru toată lumea, pentru pasionații de drumeții și natură, pelerini, cei care iubesc istoria și tradițiile românești.

Salina Cacica este una dintre cele mai vechi explorări de sare recristalizată din Europa, datând din perioada neoliticului. Aceasta se află în județul Suceava, localitatea Cacica, așa cum îi spune și numele. O vizită la această salină te va surprinde cu sculpturi deosebite în sare, o sală de dans cu balcoane și un lac artificial.

Rezervația naturală Tinovul mare este un alt obiectiv care merită trecut pe lista ta de vizitat. Aceasta se află în depresiunea Dornelor pe o suprafață de 600 de ha și reprezintă cea mai mare rezervație naturală de turbă din țară. Aici vei găsi un pod cu o lungime de 1km care străbate rezervația oferindu-ți cele mai frumoase peisaje cu putință care nu par din România. Tinov înseamnă mlaștină, așadar vei descoperi un sol în moale în care te poți afunda, acoperit de mușchi de un verde intens.

Dacă îți place să olărești sau vrei să încerci această nouă experiență poți vizita comuna Marginea. Aceasta se află în județul Suceava la doar câțiva kilometri de Mănăstirea Sucevița. Satul Marginea și-a câștigat popularitatea prin crearea obiectelor de ceramică negre din lut, tradiție ce datează de peste 300 de ani. Culoarea închisă se obține printr-un proces de ardere fără oxigen, într-o ultimă etapă de coacere. Familiile din satul Marginea păstrează tradiția de olărit din generație în generație, ducând mai departe acest frumos obicei.

Pe malul râului Moldovița, șerpuiește sprinten de pe un deal pe altul mocănița Huțulca. Acest tip de transport îl regăsim în anumite zone de deal/munte fiind utilizat în trecut pentru lemne, hrană și bineînțeles ca mijloc de transport dintr-o localitate în alta. Mocănița din Moldovița a aparținut lui Louis Ortlieb, proprietarul unui gater ce avea nevoie să transporte cu ușurință lemnele prelucrate. Mocănița a început să funcționeze în anul 1888 sub administrația gaterului, după care în 1909 este preluată de biserică. Din anul 2005 mocănița a intrat sub administrația Calea Ferată Îngustă SRL.și este utilizată în scop turistic. Hutulca pleacă din Gara Moldovița și finalizează traseul la Argel.

Așadar, dacă îți dorești să experimentezi vremuri ce poate doar străbunicii noștri le-au mai prins și povestit, vremuri pe când trenurile mergeau cu aburi, Moldovița și a sa mocăniță sunt de neratat. Chiar dacă peisajul este rural, pitorescul locului te face să-ți imaginezi că te-ai întors în timp și ești un mic boier ce cutreieră locurile. Vagoanele și-au păstrat specificul, astfel că încălzirea se face prin sobe pe lemne, un lucru inedit pentru mulți. Pentru cei care au avut ocazia să petreacă măcar o săptămână undeva la țară într-o casă unde încă există o sobă acest lucru este normal. Ușor de imaginat cum ar fi să privești pe geam iarna și să te bucuri de albul zăpezii, peisaje de poveste și căldura perfectă emanată de soba pe lemne, și toate acestea într-un vagon de tren.

În concluzie, județul Suceava este un loc care merită vizitat pentru a descoperi frumusețea Bucovinei. Istoria frumoasă, peisajele și tradițiile locului te vor cuceri din primul moment. Având în vedere numeroasele obiective turistice din zonă, în mod cert va fi necesar să te întorci în vacanță pentru a descoperi și mai mult din frumusețea Sucevei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇