Mica istorie: ziua de 25 martie în lume

Mica istorie: ziua de 25 martie în lume

Anul 1 Î.Hr. Bunavestire: Îngerul Domnului o vestește pe Preacurata Fecioară că, fix peste 9 luni, va naște un fiu. Așa povestește legenda biblică. Istoria nu povestește nimic. Nu că ar infirma faptele, dar pur și simplu, din lipsă de probe.

Anul 101: Împăratul Traian a părăsit Roma, îndreptându-se spre Moesia Superioară pentru a începe luptele cu dacii conduși de regele Decebal. Această dată marchează începutul primului război daco-roman (101102).

A urmat al doilea război, cucerirea Daciei și întoarcerea acasă a armatei romane, încărcată cu glorie, pradă și sclavi, așa cum rezultă, dacă privim documentul sculptural de pe Columna lui Traian, înălțată la Roma.

Anul 1245: O scrisoare a papei Inocențiu al IV-lea (1234-1254) menționează existența românilor în spațiul danubiano-pontic. Scrisoarea este adresată regelui Ungariei Bela, căruia papa îi cere să sprijine înființarea unui episcopat în zona dunăreană, pentru a-i „întoarce” la catolicism pe „Walati” (de bună seamă, vroia să spună pe Valahi), întrucât aceștia se închină după alte rituri (desigur se referă la ortodoxie).

Este greu de spus ce a vrut să puncteze papa Inocențiu când s-a referit la „întoarcerea” valahilor la credința catolică. Să fi fost respectivii valahi cândva catolici? Să-i confunde papa cu alții? Sau este doar o exprimare greșită, într-o vreme, când erau destule alte griji, ca să nu-ți mai ardă și de acuratețea exprimării?

Deocamdată, nu știu dacă există vreun răspuns la atâtea întrebări. Scrisoarea poate fi consultată, împreună cu un facsimil după original, scris în limba latină, cu caractere gotice, AICI.

Anul 1646: Se încheie un tratat de alianță între principele Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi I, și domnul Moldovei, Vasile Lupu.

ADVERTISING

Anul 1807: A fost abolit comerțul cu sclavi în Anglia. În evul mediu, comerțul cu sclavi era una din cele mai înfloritoare afaceri de pe mapamond.

Milioane de africani erau prinși și transportați peste Oceanul Atlantic către America de Nord sau cea de Sud, depopulată după invazia marilor expediții ale exploratorilor. Africanii erau vânduți ca sclavi și forțați să lucreze în cele mai solicitante munci din acea vreme: plantațiile și minele.

Sclavia este cunoscută din vremuri imemorabile, dar comerțul cu sclavi lua proproții abia spre sfârșitul secolului al XV-lea, când exploratorii portughezi au început să exploreze coasta Africii de Vest. Sclavii erau tranzacționați pentru bani, aur sau pentru bunuri: blănuri, textile, fildeș, arme sau cai.

Comerțul cu sclavi a devenit o afacere foarte profitabilă, comercianții europeni cumpărând sclavi de la comercianții africani și transportându-i peste ocean în condiții greu de imaginat. Ajunși peste ocean, sclavii erau vânduți în oboruri, ca animalele, pentru a fi folosiți în servicii casnice, la munci grele sau pentru scopuri sexuale.

Dar comerțul cu sclavi producea efecte devastatoare în țările de unde erau luați aceștia. Populația scădea dramatic, economia - și așa primitivă - se prăbușea spre zero și se deschidea perspectiva pustiirii chiar și a regiunilor înfloritoare de altădată.

Pe de altă parte, comerțul cu sclavi, deși aducător de beneficii întreprinzătorilor, aducea și în America (apoi în Europa) nenorocirile sale: boli grave, adesea letale, încă necunoscute pe noile tărâmuri, multe din ele cu transmisie sexuală.

Ca urmare, abolirea sclaviei - desfășurată treptat, în funcție de interesele fiecărui stat în parte - a fost determinată nu numai de principii sociale, etice sau morale ale societății, ci și de pericolele la care se expunea lumea „civilizată” prin contactul cu cei a căror viață se situa în cea mai cruntă mizerie.

ADVERTISING

Anul 1821Grecia își declară independența față de Imperiul Otoman. A fost recunoscută oficial, însă, doar în anul următor, 1822, la Conferința de la Londra.

Dar, deși s-a proclamat statul independent grec, marile puteri susținătoare ale acestei independențe - Franța, Anglia și Rusia - și-au arogat un rol major în viața politică a țării. A fost adus în fruntea statului un monarh german, iar politica țării începea să fie monitorizată de cele trei puteri.

Ca urmare, țara s-a văzut lovită și de lupte interne, timp de un deceniu și mai bine. Pe de altă parte, mulți greci și-au părăsit țara, fie lansându-se în afaceri pe alte meleaguri, fie angajându-se în diverse specialități, fiind buni profesioniști, fie plecând în neștire să-și caute norocul, căci mulți s-au căpătuit doar ajutați de soartă, de talentul sau de inteligența de care nu duceau lipsă.

Cert este că anii de lupte interne au produs valuri succesive de refugiați în timp ce proprietățile lor sau ale turcilor - fugiți și ei din noul regat al Greciei - au fost părăsite. A durat mult până când Grecia s-a pus din nou pe linia de plutire, ca țară europeană și independentă.

Anul 1857: S-a născut o soprană de mare renume mondial, craioveanca Elena Teodorini, vedetă a secolului XIX a muzicii de operă, una din foarte puținele care au pășit treptele teatrului Scala din Milano încă de la vârsta de 22 de ani. A debutat acolo cu unul din cele mai sensibile și mai dificile roluri de soprană lirică, Margareta din Faust de Gounod.

A urmat în 1858 un rol de asemenea dificil, cel al Valentinei, din opera Les Huguenots de Mayerbeer.

Elena Teodorini a fost o excepție nu numai prin calitatea vocii, ci și prin performanța întinderii de registru, putând interpreta atât roluri de soprană lirică, precum cel al Margaretei, cât și roluri de mezzo soprană, precum Carmen de Bizet, Azurcena din Trubadurul de Verdi sau Amneris din Aida. A murit la 68 de ani, în 1926, la București. În semn de omagiu, Teatrul de Operă și Operetă din Craiova îi poartă numele.

ADVERTISING

Anul 1867: S-a născut dirijorul Arturo Toscanini, unul dintre cei mai apreciați și influenți muzicieni de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, renumit pentru sensibilitatea sa artistică, perfecționismul, urechea muzicală și pentru arta de a trata detaliile, în acord cu evoluția expresiei armonizată a orchestrei.

Anul 1881: Se naște Bela Bartok, compozitor maghiar, pianist și folclorist, unul dintre marii creatori ai muzicii moderne, contemporan și prieten cu compozitorul român George Enescu.  

Anul 1882: Mitropolitul primat al Ungro-Vlahiei, Calinic -Miclescu, săvârșește în premieră la București sfințirea marelui mir, pas care a însemnat autocefalia (independența) Bisericii Ortodoxe Române față de Patriarhia de Constantinopol. Patriarhia de Constantinopol a recunoscut explicit autocefalia Bisericii Ortodoxe Române abia după trei ani, în 25 aprilie 1885.

Anul 1885: S-a născut Mateiu Caragiale, scriitor român, descendent din I.L.Caragiale.

Anul 1911: Incendiul Triangle Shirtwaist Factory, o fabrică de confecții textile din New York, a provocat moartea a 146 de lucrători în confecții - 123 de femei și fete și 23 de bărbați - care au murit prin inhalare de fum sau au sărit de la etaj. A fost cel mai mortal dezastru industrial din istoria orașului și unul dintre cele mai mortale din istoria SUA.  

Focul a pornit de la un coș de gunoaie (deșeuri textile), unde, probabil, cineva a aruncat un muc de țigară (sau poate chiar un chibrit aprins - nu este clar).

Deoarece ușile de la casele scărilor și ieșirile erau încuiate - o practică obișnuită la acea vreme pentru a împiedica lucrătorii să ia pauze neautorizate și pentru a preveni furtul de produse - mulți dintre muncitori nu au putut scăpa din clădirea în flăcări decât sărind de la ferestrele înalte.

În clădire nu existau extinctoare, nici norme de securitate împotriva incendiilor nu prea existau în acea vreme, iar cantități importante de marfă și material se aflau în atelier și nu în depozite anume amenajate. Totul a contribuit la propagarea rapidă a incendiului și la panica generală.  

Erau 500 de angajați și au fost 146 de morți, dezastrul a ucis aproape 30% din angajații aflați atunci în ateliere, situând evenimentul, sub acest aspect, ca unul dintre cele mai atroce produse vreodată în lume.

Anul 1913: După patru zile de furtuni și ploaie, fluviul Ohio s-a revărsat și a inundat Dayton, Ohio. Peste 350 de oameni mor și aproximativ 65.000 rămân fără adăpost.

Anul 1921: Se naște Simone Signoret, actriță franceză de mare renume la timpul său.

Anul 1942: Se naște Ana Blandiana, poetă română, cunoscută dizidentă din perioada dictaturii comuniste.  Ana Blandiana este dintre puținii scriitori din acea vreme care a reușit să  publice poezii cu tentă ironică fină, la adresa dictaturii și a liderului absolut, Ceaușescu.

Anul 1957: A avut loc semnarea Tratatului de la Roma, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958, prin care s-au pus bazele Comunității Economice Europene, CEE, devenită Uniunea Europeană de la 1 noiembrie 1993, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht.

Anul 1975: Regele Faisal al Arabiei Saudite a fost asasinat de către unul din nepoții lui, Faisal bin Musaid.

Totul s-a petrecut în ziua când nepotul s-a prezentat la rege, dar, în loc să-l sărute pe frunte, în semn de respect, prințul a scos un revolver din halat și l-a împușcat pe rege, cu două gloanțe trase în cap. Al treilea glonț a fost un rateu, iar prințul a aruncat numaidecât pistolul. Regele Faisal a căzut la podea, iar personalul de pază l-a arestat pe prinț. Echipajele de televiziune saudite au surprins întregul asasinat cu camerele de filmat.

Primele documente medicale arătau că prințul este „deranjat mental”, dar altele ulterioare l-au găsit sănătos și a fost prezentat instanței, pentru judecată. Instanța l-a găsit vinovat și l-a condamnat la moarte cu executare, prin decapitare, iar sentința a fost executată în aceeași zi, în piața publică.

Nici până azi, nu se cunosc motivele pentru care prințul l-a asasinat pe rege. Sunt multe ipoteze, foarte multe, chiar atât de multe, încât aș ocupa aici întregul spațiu numai ca să le enumăr, darmite să le și descriu.

Anul 1998Comisia Europeană recomandă adoptarea monedei unice, Euro, de către 11 țări. A fost cea mai îndrăzneață, dar și cea mai reușită reformă monetară din toate timpurile.

Astăzi, 20 de țări membre ale UE utilizează oficial moneda comună: Austria, Belgia, Cipru, Croația, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de Jos.

România și Bulgaria mai așteaptă. În opinia mea - dar acesta este un punct de vedere strict personal! - dacă România ar fi avut prim miniștri de talia profesionistului Mugur Isărescu de la BNR, ar fi operat demult cu moneda euro, iar puterea de cumpărare a populației ar fi fost mult, chiar foarte mult, superioară celei de azi. Părerea  mea!

Anul 1999: Revoltă anti NATO la Skopje. Aproximativ 10.000 de protestatari au atacat cu cocktailuri Molotov Ambasadele Statelor UniteGermaniei și Marii Britanii, precum și Hotelul Aleksander (unde erau găzduiți verificatorii OSCE evacuați din Kosovo) și Hotelul Continental, sediul NATO la Skopje, provocând pagube clădirilor și incendiind automobilele diplomatice.

Anul 2002: Se are în vedere începerea lucrărilor de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului în perimetrul cuprins între străzile Nerva Traian, Mircea Voda și Bulevardul Mărășești din București. Catedrala patriarhală va purta hramul Înălțarea Domnului și Sfântului Apostol Andrei, iar ansamblul arhitectural va include două pasaje subterane semi-îngropate și o piață pietonală.

Astăzi, după peste două decenii, lucrările de construcție a catedralei sunt foarte avansate, dar nu terminate.

Anul 2005: Se deschide Expo Aichi 2005 - prima expoziție mondială a secolului XXI, având ca temă Înțelepciunea naturii (JaponiaAichi)

Anul 2020: Moare Paul Goma, scriitor român, dizident din perioada Ceaușescu, refugiat politic la Paris, anticomunist, liderul Mișcării pentru drepturile omului din 1977 în România

Anul 2023: Un asteroid de aproximativ 70 de metri în diametru, denumit 2023 DZ, a trecut la aproximativ 174.600 km de Pământ la  o distanță mai mică decât jumătate din distanța Pământ-Lună.

  • Sărbătoare religioasă creștină:

Buna Vestire (anglicană, catolică, evanghelică, ortodoxă)

  • Sărbători de stat

Grecia: Ziua Independenței (1821)

România:

Ziua Poliției Române (din 2002)

Ziua Națională a Pădurilor (din 2017)


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇