Bagajul de mână pentru avion: Ce poți și ce nu ai voie să iei cu tine când călătorești

Bagajul de mână pentru avion: Ce poți și ce nu ai voie să iei cu tine când călătorești
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Planificarea unei călătorii cu avionul poate fi relaxantă, însă partea ce ține de făcutul bagajelor îți poate da mari bătăi de cap. În funcție de durata călătoriei, vei ști și de ce tip de bagaj vei avea nevoie.

Dacă pleci doar într-o călătorie de afaceri pentru câteva ore, vei avea nevoie doar de un bagaj de mână în avion. Iar dacă ai de gând să călătorești mai multe zile, cu siguranță îți va fi necesar și un bagaj la cală. În orice caz, bagajul de mână îți trebuie în ambele situații.

Companiile aeriene pot avea reguli diferite în privința dimensiunilor și, bineînțeles, a conținutului bagajului de mână. Dacă urmează să călătorești cu un avion al unei companii cu care nu ai mai avut contact până acum, trebuie să consulți lista de reguli cu privire la bagajul de mână.

În acest articol îți vom vorbi despre ce bagaj se poate lua în avion, dar și despre principalele reguli de care ar trebui să ții cont atunci când îți pregătești bagajul de mână, astfel încât să n-ai nicio problemă la următoarea ta călătorie. Ce ai voie și ce nu ai voie să pui într-un bagaj de avion? Afli dacă citești în continuare articolul nostru.

1. Bagaj de mână pentru avion: ce ai voie să iei cu tine?

Dacă te întrebi ce poți pune în bagajul de mână la avion, trebuie să știi că lista este destul de lungă.

bagaj in mână
Foto: Freepik

Pentru început, vom vorbi despre lichide. Sunt permise aproape toate tipurile de lichide: băuturi, alimente, geluri, lichide neinflamabile și lichide utilizate pentru îngrijirea personală și igienă. Lista este destul de lungă și conține: șampon, lac de unghii, băuturi răcoritoare, parfum, machiaje, dezinfectant pentru mâini, pastă de dinți, gel pentru păr, seruri și tonere pentru față, antiperspirant, șampon uscat.

ADVERTISING

Deși ai posibilitatea de a lua foarte multe lichide cu tine, trebuie să te asiguri că recipientele în care acestea sunt puse nu depășesc volumul maxim admis de 96 de mililitri. De reținut: recipientul trebuie să aibă acest volum maxim și nu lichidul conținut. Cu alte cuvinte, nu poți avea în bagajul de mână 50 de mililitri de șampon, spre exemplu, într-o sticlă de 250 de mililitri.

Există, însă, și excepții, iar acestea se aplică atunci când este vorba despre lichide absolut necesare în tratarea problemelor de sănătate (cum este insulina, spre exemplu) sau pe care trebuie să le folosești pentru hrănirea copiilor mici (lapte).

În al doilea rând, poți lua cu tine chiar și unelte sau scule de mici dimensiuni, dacă lungimea acestora nu depășește pragul de 7 inchi (17,78 centimetri). Aici sunt incluse cheile, șurubelnițele și cleștii. De asemenea, poți lua cu tine instrumente pentru realizarea manichiurii și pedichiurii (unghiere, forfecuțe și altele), în cazul în care acestea au lamele de cel mult 4 inchi (10,16 centimetri).

În bagajul de mână poți avea și brichete sau chibrituri, doar că acestea din urmă trebuie să fie dintre cele mai sigure, care nu prezintă un risc de aprindere spontană. În schimb, în bagajul de cală nu ai voie să introduci chibrituri.

Poți lua în bagajul de mână și baterii (de tipul C, D, AAA și AA), precum și baterii cu litiu de 100 de ore, atât timp cât acestea sunt introduse în dispozitivele care funcționează cu ajutorul lor. Tot aici îți vom povesti și despre electronicele portabile, de dimensiuni mici.

În cazul în care îți iei cu tine telefonul, tableta sau alte electronice de dimensiuni mai mici decât un laptop standard (de 15,6 inchi), nu este necesar să le scoți din bagajul de mână pentru verificare. În schimb, dacă îți iei cu tine laptopul, consola de jocuri video sau un DVD player de mari dimensiuni, atunci va fi nevoie să le scoți din bagaj și să le pui în tăvițele speciale pentru controlul de securitate. În plus, atât aparatele de ras de unică folosință, cât și cele electrice sunt permise în bagajul de mână.

bagaj deschis mână care arată pașapoarte
Foto: Freepik

Poți introduce în bagajul de mână și cadouri ambalate, cu condiția să respecte toate regulile privind securitatea și siguranța impuse la aeroport.

ADVERTISING

În bagajul de mână mai poți pune și ace de cusut sau andrele pentru tricotat, dar trebuie să te asiguri că sunt înfășurate bine, astfel încât cei care îți verifică bagajul să nu se înțepe în timpul controlului.

Ești părinte și urmează să ai primul zbor cu bebelușul? Atunci stai fără griji, poți lua cu tine lapte matern, lapte praf, alimente pentru cel mic (gătite, conservate, la borcan), sucuri sau geluri speciale pentru momentele în care copilului îi cresc dinții.

Toate aceste alimente și produse nu trebuie să respecte regulile impuse pentru categoria lichidelor, însă tot trebuie declarate și scoase din bagajul de mână pentru a fi verificate. În plus, în cazul în care călătorești cu copiii, trebuie să știi că poți lua cu tine în avion șervețele și chiar și scaune auto.

Atât medicamentele eliberate pe bază de rețetă, cât și medicamentele eliberate fără prescripție medicală pot fi transportate în bagajul de mână fără a exista o limită în ceea ce privește cantitatea. Poți lua cu tine inclusiv echipamente medicale precum inhalator, baston, cârje, truse pentru diabet și altele, însă toate acestea trebuie declarate dinainte, astfel încât să poată fi controlate și verificate suplimentar înainte de a te îmbarca.

Poți să iei la bord țigări electronice sau alte dispozitive de vaping. Singura condiție pe care trebuie să o respecți este legată de recipientul în care pui lichidul. Așa cum am spus și la începutul acestui capitol, limita maximă admisă este de 3,4 oz (96 mililitri).

Pentru obiectele de valoare (bijuterii, ceasuri sau bani) nu există reguli specifice, însă este recomandat să le porți în bagajul de mână în locul celui de cală pentru un plus de siguranță.

ADVERTISING

Iar dacă nu te poți despărți de animalul tău de companie, îl poți lua în avion dacă acesta e de talie mică și este transportat în cușca lui. Totuși, pentru a nu te pune în situații neplăcute, îți recomandăm să contactezi compania aeriană înainte de a te prezenta la aeroport pentru a fi sigur că poți lua animăluțul cu tine.

2. Bagajul de mână în avion: ce nu ai voie să pui în bagajul de mână în avion?

Ajungem și la partea în care vom vorbi despre ce nu ai voie la bagajul de mână în avion, la care îți recomandăm să fii foarte atent, pentru a nu-ți cauza singur neplăceri înainte de călătoria mult visată.

femei studiază hartă
Foto: Freepik

Pentru început, vom vorbi despre obiectele ascuțite, iar în această categorie intră cuțitele, deschizătoarele de conserve, topoarele, lamele și foarfecele ale căror lame depășesc lungimea de 4 inchi (10,16 cm).

Dacă ți-ai plănuit o excursie la schi sau să faci drumeții, trebuie să știi că nu poți lua cu tine în avion articole și echipamente sportive. Totuși, ai voie să iei cu tine racheta de tenis sau lansete și undițe pentru pescuit. Băuturile cu un conținut de alcool de peste 70% nu pot fi luate în bagajul de mână.

Sunt absolut interzise armele și muniția. Muniția, arme de foc, arme cu aer comprimat și diferite tipuri de pistoale pot fi puse în bagajul de cală, dar trebuie declarate la check-in. Conform reglementărilor TSA privind armele de foc, acestea trebuie transportate în saci verificați, trebuie să fie descărcate, ambalate într-un container închis și declarate companiei aeriene la check-in.

Muniția pentru armele mici trebuie să fie ambalată în siguranță în cutii de lemn sau metal sau în alte ambalaje special concepute pentru a transporta cantități mici de muniție. Te sfătuim să iei legătura cu compania aeriană pentru a afla toate detaliile despre transport, restricții și eventualele taxe.

Există și câteva elemente care nu vor fi niciodată permise la bordul unei aeronave, indiferent dacă vorbim despre bagajul de mână ori despre cel de cală.

Aici facem referire la băuturile alcoolice cu o concentrație de peste 70%, la elemente explozive (artificii, grenade, dinamită, rachete de semnalizare și altele), la substanțele chimice (clor, înălbitor, vopsea pulverizată, îngrășăminte, gaze lacrimogene și stingătoare de incendiu) și la elementele inflamabile (butan, combustibili, benzină, pistolete cu gaz, vopsele inflamabile, terebentină, diluant de vopsea, brichete cu arc electric, brichetele electronice etc.), pentru că sunt considerate periculoase atât pentru pasageri și pentru personalul de zbor, cât și pentru siguranța aeronavei.

3. Dimensiuni pentru bagajul de mână în avion: care sunt limitele în care trebuie să te încadrezi?

Deși s-ar putea să găsești mici diferențe de la o companie aeriană la alta, noi îți vom spune ce dimensiune ar trebui să aibă geanta de bagaj de mână în avion.

Există și un standard de dimensiune pentru bagajul de mână în avion, iar acesta este de 55 x 40 x 20 centimetri. Dar atenție: în aceste limite trebuie să intre inclusiv roțile și mânerul.

femeie vorbește la telefon geamantan
Foto: Freepik

Companiile aeriene impun aceste limite (sau cu un centimetru sau doi în plus ori în minus) pentru a se asigura de faptul că fiecare pasager va beneficia de același spațiu de depozitare în avion.

De asemenea, în acest fel, operatorul aerian își asumă responsabilitatea că bagajul tău de mână încape în spațiul pus la dispoziție deasupra capului, astfel încât să nu cadă în timpul zborului sau aterizării și să lovească vreun pasager.

Avantajul este reprezentat de faptul că poți lua cu tine cele mai importante lucruri (din lista celor permise la bord) fără să stai cu grijă că bagajul se va pierde sau deteriora.

În ceea ce privește greutatea bagajului de mână, te poți întâlni cu două dintre cele mai comune situații, și anume: poți călători cu o companie aeriană care impune o limită de greutate de 10 kilograme sau cu o companie care îți impune să te încadrezi doar în limitele de dimensiuni, pentru greutate, nefiind un maxim specificat. Din acest motiv, asigură-te că verifici toate aceste detalii înainte de a pleca spre aeroport.

Pot exista și situații în care să fii nevoit să plătești o taxă în cazul în care depășești maximul de greutate admis de compania aeriană.

În general, limitele de greutate există doar la avioanele de mici dimensiuni, adică la cursele interne, însă nu strică niciodată să verifici înainte, astfel încât să fii sigur că nu vei fi pus în situații neplăcute. Așadar, la întrebarea cu ce bagaj am voie în avion sau ce bagaj pot să iau în avion, îți pot răspunde în mod sigur cei de la compania aeriană.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇