Simona Halep așteaptă cu mare înfrigurare verdictul final de la TAS, acolo unde a compărut în fața curții cu juri în perioada 7-9 februarie, pentru a ataca printr-un apel sentința de suspendare cu 4 ani primită de la tribunalul Sports Resolution.
Chiar dacă acest apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) pare ultima cale și ultima speranță a Simonei, chiar și într-o eventualitate nefavorabilă ei, mai există o cale de atac pentru românca de 32 de ani.
Și anume, decizia TAS poate fi atacată la Curtea Supremă Federală din Elveția, cu adevărat ultimul atac posibil pentru ea, din punct de vedere juridic. Dacă Halep nu va obține măcar reducerea pedepsei sale, ea va mai avea la dispoziție această ultimă variantă, o variantă la care au mai apelat în trecut și alți sportivi. Vestea tristă este însă că, aceste contestații formulate împotriva deciziilor pronunțate de TAS nu au succes, de regulă.
La Curtea Supremă nu se mai judecă procesele pe fondul lor, se verifică doar dacă, în general, au fost îndeplinite procedurile și dacă hotărârea este compatibilă cu politicile publice. O singură dată însă în istorie un sportiv a avut câștig de cauză și împotriva TAS.
Se întâmpla în cazul fotbalistului brazilian Matuzalem, care era obligat de TAS la plata unor despăgubiri de 12 milioane de euro, după ce și-a reziliat unilateral contractul cu Șahtior Donețk, apoi Curtea Supremă a anulat sancțiunea, în 2014.
În cadrul audierilor de la TAS, antrenorul Patrick Mouratoglou și-a asumat răspunderea pentru situația în care a ajuns Simona Halep. Audierile s-au încheiat, iar Simona s-a declarat mulțumită de modul în care au decurs lucrurile în ultimele zile. TAS a comunicat că întreaga procedură s-a încheiat, însă nu a anunțat un termen pentru momentul în care va fi dat verdictul.