Vrei să schimbi aspectul termopanelor? Iată 2 modalități pe care le poți lua în considerare!

Vrei să schimbi aspectul termopanelor? Iată 2 modalități pe care le poți lua în considerare!

Geamurile termopane cu tâmplărie din PVC sunt cele mai uzuale modele de ferestre la care apelează românii când intenționează să-și construiască o casă nouă sau când, pur și simplu, doresc să-și renoveze vechiul cămin, prin creșterea confortului termic și a aspectului vizual. Chiar dacă inițial alegerea unui termopan și a culorii acestuia este o decizie bună și asumată împreună cu echipa tehnică de construire, în timp gusturile de schimbă: „oare cum ar arăta fereastra aceasta pe altă culoare?” sau „uite, culoarea asta albă deja s-a învechit și aș dori una mai vie, să aducă un suflu nou clădirii!”.

ADVERTISING

După ce decizia schimbării a fost luată, cum procedezi practic? Prin ce modalități concrete poți schimba aspectul ferestrelor din PVC, fără mult efort și cu cheltuială minimă?

Evident, cea mai bună, dar și cea mai costisitoare metodă din punctul de vedere al bugetului alocat și al deranjului provocat, este schimbarea integrală a ferestrelor cu unele noi, pe culoarea și aspectul dorit. Avantajul acestei metode este că poți să „upgradezi” indicatorii de performanță al profilelor, al sticlei și al coeficienților de transfer termic și să montezi tot ce e mai nou pe piață. Dezavantajul principal e cel legat de costurile ridicate, care uneori nu justifică schimbarea integrală, dar și deranjul provocat de scoaterea geamurilor vechi, praful rezultat, montarea noii tâmplării și reparațiile inerente.

ADVERTISING

Însă, pentru a nu trece peste tot calvarul unor asemenea modificări, există cel puțin 2 modalități prin care aspectul tâmplăriei din PVC poate fi schimbat rapid și ușor, cu un minimum de costuri:

1.     Vopsirea PVC-ului

Noile tehnologii de preparare a vopselelor și compușilor din acestea au evoluat foarte mult. Piața din România s-a aliniat și ea trendului vestic, motiv pentru care au apărut și la noi vopsele speciale, foarte rezistente, care aderă foarte bine pe PVC sau pe policlorura de vinil. O astfel de vopsea PVC, de uz profesional, care poate fi folosită atât în aplicații industriale cât și la proiectele casnice DIY, este și cea comercializată de furnizorul feyro.ro, specializat în finisaje industriale, dar nu numai! 

ADVERTISING

Pentru a vopsi un profil din PVC, primul pas este curățarea suprafeței, prin folosirea unui burete sau lavetă neabrazivă, înmuiată doar în apă și detergent. Este necesară o desprăfuire consistentă, astfel încât fereastra să fie perfect curată și uscată. Ulterior, în funcție de tipul de aplicare – cu pensula sau cu spray-ul, se vor acoperi eficient suprafețele din jur folosind doar bandă de hârtie. Ulterior se va aplica vopseaua, în maxim 3 straturi, cu pauze de uscare de minim 2 ore.

2.     Colantarea PVC-ului

O altă metodă des folosită pentru schimbarea nuanței ferestrelor din termopan, este colantarea. Aplicarea de folii speciale pe suprafețe din policlorură este o procedură mai rapidă, dar și puțin mai costisitoare decât vopsirea. Un alt avantaj e acela că profilul va avea un aspect unitar și uniform, pe care, probabil, nu-l vei putea întâlni în contextul aplicării straturilor de vopsea, decât în cazul în care operația se realizează într-un mediu controlat, la un atelier de profil.

Înainte de demararea oricărui proiect de reamenajare este important să calculezi suprafața pe care o ai de acoperit și, în funcție de asta, să cauți cea mai bună alternativă. De exemplu, dacă termopanele vizate sunt mai înguste și au unele striații, este indicat să apelezi la vopsea, mai degrabă decât la procedura de colantare. Este important de știut că foliile au dimensiuni mai mari, standard, astfel încât acestea devin eficiente doar dacă se pot folosi pentru acoperirea de suprafețe mai mari, plane.