Un mic orășel din SUA a înlocuit polițiștii cu medici și psihologi. Sistemul funcționează deja de 30 de ani

Un mic orășel din SUA a înlocuit polițiștii cu medici și psihologi. Sistemul funcționează deja de 30 de ani

Un orășel cu cu 170.000 de locuitori din SUA schimbă complet modul în care se face dreptate pe continentul american, oferind un model aparte: polițiștii sunt solicitați doar în cazuri violente, lăsând restul situațiilor pe mâna unor specialiști în comportamentul uman în fața cărora oamenii reacționează mult mai bine.

În urmă cu 30 de ani, autoritățile din Eugene au transformat un vechi microbuz, l-au ”dotat” cu medici tineri și consilieri psihologici și i-au trimis să ”intervină” la apelurile 911 care nu necesitau efectivele poliției, relatează CNN.

ADVERTISING

Astfel, ei au început să răspundă crizelor datorate instabilității mentale, celor cauzate de abuzurile de substanțe, suicid sau chiar persoanelor fără adăpost. Probleme care, ajunse în mâna poliției, luau o turnură violentă.

Model de schimbare

Astăzi, programul, care poartă numele CAHOOTS, dispune de trei vehicule speciale și transferă o parte din responsabilitățile poliției către civili neînarmați, făcând deja ceea ce multe voci cer, și anume schimbarea sistemului de justiție american.

Și orașele mai mari decât Eugene au cerut ajutorul CAHOOTS pentru a-și crea versiunea lor a programului, dar se pare că sistemul nu funcționează oriunde, cel puțin nu în forma în care funcționează in orășelul Eugene.

ADVERTISING

Cu toate acestea, programul este o variantă bună pentru orașele în care efectivele poliției sunt limitate.

O abordare holistică

CAHOOTS a fost inventat în 1989 de White Bird Clinic, un centru de servicii sociale care funcționa deja in Eugene de la sfârșitul anilor '60.

Majoritatea celor care ajungeau la centrul White Bird - fie oameni fără adăpost, fie cu probleme mentale - nu aveau o reacție bună la confruntarea cu poliția. Și, pentru că mai erau încă mulți care aveau nevoie de ajutor, au vrut să facă un „departament mobil”, spune David Zeiss, co-fondatorul programului.

ADVERTISING

La început, echipa era mică, formată din câțiva paramedici dispuși să lucreze 40 de ore pe săptămână.

Astăzi, echipa este mereu formată dintr-un medic și un specialist în terapie comportamentală. Aceasta abordare holistică este modelul de succes, povestește unul dintre fondatorii proiectului.

Cum funcționează?

Dispecerii de la numărul de urgență 911 filtrează apelurile primite, iar dacă e vorba despre oameni violenți sau criminali, apelurile sunt redirecționate către poliție. Dacă intră în sfera de responsabilitate a CAHOOTS, preiau ei legătura și se deplasează la locul apelului.

Acești oameni au au răspuns, doar în 2019, la 24.000 de apeluri, reprezentând 20% din apelurile la 911. Dintre acestea, doar 150 de cazuri au necesitat și intervenția poliției.

Potrivit celor de la CAHOOTS, programul contribuie la o economie de 8,5 milioane de dolari din costurile anuale cu siguranța populației, plus 14 milioane de dolari din cheltuielile cu ambulanța și UPU.

Citește și:

Concluzia poliției britanice după ce s-au redeschis pub-urile: „Oamenii beţi nu pot respecta distanţarea socială”

Focurile de armă fac victime în zona fără poliţie din Seattle

Șeful Poliției din Minneapolis: Moartea lui George Floyd a fost crimă. Polițistul știa exact ce face


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇