UE avertizează: Giganții farma trebuie să livreze dozele de vaccin promise. Vor avea de suferit foarte mult!

UE avertizează: Giganții farma trebuie să livreze dozele de vaccin promise. Vor avea de suferit foarte mult!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Giganții farma care au promis vaccinuri UE trebuie să să-și respecte promisiunile, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, marți, în cadrul Forumului Economic de la Davos.

”UE a contribuit cu bani la susținerea capacității de cercetare și producție încă de la începuturi.

Europa a investit miliarde pentru a ajuta la dezvoltarea unuia dintre primele vaccinuri anti-COVID din lume. Pentru a crea un bun cu adevărat global.

Acum companiile trebuie să livreze dozele contractate. Tocmai de aceea vom crea un mecanism pentru transparența exportului de vaccinuri”, a spus ea.

ADVERTISING

Remarcile sale vin la o zi după declanșarea conflictului dintre UE și producătorul britanico-suedez AstraZeneca. Oficialii europeni acuză compania că își încalcă obligațiile contractuale de a livra vaccinuri pentru cele 27 de țări membre ale blocului comunitar.

Un nou mecanism de export

Comisia Europeană, cu sprijinul guvernului german, vrea să creeze un nou mecanism de export care ar impune companiilor farmaceutice să notifice executivul comunitar înainte să livreze vaccinuri țărilor non-UE.

ADVERTISING

Ca răspuns la informațiile apărute în media britanică, potrivit căreia UE vrea să blocheze livrarea dozelor de vaccin, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că nu este vorba despre blocare, ci ”despre a ști ce exportă companiile pe piețele din afara UE”.

Însă, ministrul german al sănătății, Jens Spahn, a declarat pentru Deutsche Welle că o eventuală resctricție asupra exporturilor ”ar avea sens”.

”Asta înseamnă că vaccinurile care părăsesc Uniunea Europeană necesită aprobare, astfel încât să știm ce este produs în Europa, ce pleacă din Europa, unde se duce și dacă există o distribuție corectă”, a spus acesta pentru DW.

ADVERTISING

AstraZeneca ”va avea de suferit”

Peter Liese, un oficial german membru al Parlamentului European, a avertizat compania farma AstraZeneca, într-un interviu pentru DW, că va avea de suferit dacă nu-și va corecta golul de aprovizionare cu vaccin anti-Covid pentru Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, pare că AstraZeneca favorizează Marea Britanie în fața UE, când vine vorba despre livrările de vaccinuri.

”Au un contract cu Uniunea Europeană, nu doar cu Marea Britanie iar din acest punct de vedere compania nu acționează chiar corect. Asta trebuie să se schimbe”, spune el.

”Nu-și permit să dezamăgească Uniunea Europeană în acest fel. Vor avea de suferit foarte mult dacă nu corectează asta în următoarele zile”, consideră Peter Liese, făcând o aluzie la o eventuală sancțiune comercială.

”Când cetățenii europeni și medicii se simt tratați ca de mâna a doua, de ce ar trebui să folosească alte medicamente pe care AstraZeneca le vinde? Deci nu este doar despre politică, este despre cetățenii pe care Europa vrea să-i protejeze de un tratament nepotrivit”, spune el.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇