Salvați Copiii strânge bani pentru singura secție din țară care tratează copii cu arsuri extensive, orice donație este binevenită

Salvați Copiii strânge bani pentru singura secție din țară care tratează copii cu arsuri extensive, orice donație este binevenită
Foto: Facebook Salvați Copiii

Salvaţi Copiii România a demarat, la Semimaratonul Bucureşti, campania pentru dotarea Secţiei de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri a Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu”.

Este vorba de singura clinică din ţară care tratează cazurile de copii cu arsuri extensive, care au peste 20% din suprafaţa corpului arsă, şi care va fi dotată cu aparatură medicală performantă, care să le permită medicilor o îngrijire cât mai bună a copiilor, a transmis, sâmbătă, organizaţia.

Pentru a strânge fondurile necesare, 100.000 euro, peste 550 de susţinători ai Salvaţi Copiii România au luat startul la Semimaratonul Bucureşti.

S-a dat startul curselor la SemiMaratonul București! Echipa Salvați Copiii aleargă pentru Secția Clinică de Chirurgie…

Publicată de Salvati Copiii Romania pe Sâmbătă, 7 mai 2022

Secţia respectivă deserveşte întreaga ţară, iar dintre cazurile grave care ajung la acest spital, doar 10-12% sunt din Bucureşti şi Ilfov.

Secţia Clinică de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" a fost înfiinţată în 1998, fiind, în acelaşi timp, clinică universitară de chirurgie plastică şi arsuri.

Anual sunt îngrijiţi în regim de spitalizare aproximativ 1.200 de pacienţi, dintre care 400 cu arsuri, restul cazurilor fiind traumatisme, sechele postcombustionale şi posttraumatice, malformaţii congenitale de părţi moi, tumori. În plus, sunt urmăriţi în regim ambulatoriu 5.000 - 6.000 de pacienţi pe an, cu patologie de urgenţă (arsuri şi traumatisme), precizează sursa citată.

Salvaţi Copiii România vrea să cumpere videolaringoscop, aparat portabil EKG, electrocautere şi soluţii IT pentru stocarea analizelor, investigaţiilor paraclinice şi a celor imagistice.

Cei care vor să sprijine echipa Salvaţi Copiii care aleargă la Semimaratonul Bucureşti şi să contribuie, astfel, la asigurarea de condiţii de tratament mai bune pentru copiii care ajung cu probleme grave la această secţie pot dona pe pagina special creată: Evenimente fundraising - Galantom - Comunitatea oamenilor de bine.

"Secţia de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă şi Arsuri a Spitalului "Grigore Alexandrescu" are nevoie de echipamente noi, de multe ori cele vechi sunt uzate sau apar tehnologii noi, care pot oferi medicului posibilitatea de a interveni mai rapid şi mult mai precis. Mizăm pe oameni, pe companiile responsabile, pe întreaga societate, pentru a reuşi să punem la dispoziţia medicilor aparatură medicală de ultimă generaţie", afirmă Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România.

Salvaţi Copiii a dotat anterior secţiile de Terapie Intensivă Nou-născuţi, ORL şi ATI, precum şi Clinica de Ortopedie Pediatrică ale Spitalului "Grigore Alexandrescu" cu echipamente performante şi două ambulanţe, în valoare totală de 540.000 euro.