Protest la Casa de Sănătate: Angajații vor sista din 12 noiembrie plățile către spitale și furnizorii de servicii

Protest la Casa de Sănătate: Angajații vor sista din 12 noiembrie plățile către spitale și furnizorii de servicii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Salariații de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu vor mai face, începând de duminică, plăţile către spitale şi furnizorii de servicii, au anunțat joi reprezentanţii Blocului Național Sindical (BNS).

BNS a transmis într-un comunicat că, începând cu data de 12 noiembrie 2023, angajaţii CNAS, membri ai Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată Blocului Naţional Sindical, aflaţi în protest generalizat la nivel naţional pe perioadă nedeterminată, vor sista plăţile către spitale şi furnizorii de servicii.

Angajații Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate au protestat, joi, alături de colegii lor din Casa Naţională de Sănătate, în faţa sediului CNAS, scandând: "Vrem salarii şi dreptate Caselor de Sănătate!", "Nu plecăm, nu cedăm!", "Vrem salarii decente!", "Mereu sacrificaţi, niciodată respectaţi!".

Prezent la protest, preşedintele BNS, Dumitru Costin, a avertizat că vor fi întârzieri foarte mari la plată.

"Vor fi întârzieri foarte mari în plata serviciilor entităţilor contractante cu Casa. Discutăm de spitale publice, private, discutăm de lanţuri de farmacii, discutăm de firme care vor să-şi recupereze banii de concedii medicale pe care le-au plătit. Deci întregul sistem va fi afectat. În câteva zile, oamenii din spitale, angajaţii din toate spitalele din România, se vor duce la bancomate şi vor vedea că nu le-au fost alimentate cardurile, pentru că oamenii ăştia nu mai fac nicio plată până când problema lor nu este rezolvată.

ADVERTISING

Gândiţi-vă că au nişte salarii din 2018, nu a mai crescut cu un leu leafa, muncesc de le sar ochii din cap. 2.500 de angajaţi fac munca pentru 4.000 şi nimeni nu vrea să rezolve această problemă, care nu înseamnă un efort care să dea România peste cap, în niciun caz. Banii sunt în bugetul Casei, nu au nevoie de suplimente. (…) O să rămânem aici. Oamenii continuă protestul în toată ţara până când se găseşte o soluţie", a declarat liderul BNS.

Ce nemulțumiri au angajații de la casele de asigurări

Dumitru Costin a precizat că proiectul de lege prin care ar urma să se majoreze salariile angajaţilor Casei se află la Camera Deputaţilor, "a trecut prin toate comisiile, a luat toate avizele, are nevoie doar să fie pus pe ordinea de zi şi votat un minut colo, un minut colo".

"El a fost de două ori pe ordinea de zi, o dată în ultima săptămână a sesiunii parlamentare de primăvară, când era pe locul 1 pe agendă şi a fost dat jos şi a mai fost pus o dată în luna septembrie şi din nou a fost dat jos, fără nicio explicaţie", a susţinut el.

❗️ #LIVE: Protest cu sute de angajați din toată țara ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate în fața instituției. 📌 Detalii despre nemulțumirile lor, aici: https://shorturl.at/gC027 📎 Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la Blocul Național Sindical.#BloculNationalSindical #BNS #myBNS #CNAS

Publicată de Blocul Național Sindical pe Miercuri, 8 noiembrie 2023

Proiectul de lege prevede majorări salariale pentru toţi angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate, însă acestea sunt diferenţiate.

ADVERTISING

"Au mai rămas 2.500 de angajaţi din 4.000. Creşterile salariale sunt diferenţiate, în sensul în care unii pot avea creşteri salariale de 20%, alţii pot avea creşteri salariale de 30%. Este un mecanism care trebuie raportat la politica de salarizare de la nivelul Secretariatului General al Guvernului. Există creşteri diferenţiate per individ. Nu este o chestie generală pentru toată lumea", a explicat Costin.

Potrivit acestuia, "ultima discuţie cu domnul Ciolacu a fost săptămâna trecută, iar cu domnul Ciucă ieri (miercuri - n.red.)".

"Oamenii pe care îi vedeţi aici, şi poate pe unii dintre ei îi blamaţi, cu toate că sunt plătiţi prost pentru munca complexă şi responsabilităţile pe care le au, au avut grijă să nu aibă de suferit nicio gravidă, să nu aibă de suferit niciun bolnav de cancer, să nu aibă de suferit niciun bolnav care are nevoie de oxigen.

Tot ce a însemnat urgenţe au procesat şi le-au rezolvat pentru că nu vor să-şi bată joc de oameni dar, în momentul în care ajungi în această situaţie disperată, ce-ţi rămâne altceva de făcut?

Am încercat să găsim o soluţie civilizată, fără scandal, fără conflicte sociale, fără consecinţe în plan social pentru alţii. Ne-au împins într-acolo. N-am primit de şase zile o solicitare de întâlnire, să ni se spună: 'Veniţi să discutăm, asta e soluţia pe care v-o propunem'. Şase zile, plus încă două nelucrătoare în weekend, deci de opt zile calendaristice nimeni din zona guvernamentală nu dă niciun semn de viaţă", a mai spus Dumitru Costin.

ADVERTISING

Protestele angajaţilor din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS au început pe 2 noiembrie şi sunt susţinute de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la Blocul Naţional Sindical (BNS).

Sindicaliştii susţin că decizia de a protesta pe o perioadă nedeterminată survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite "soluţii satisfăcătoare şi imediate" pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi.

Impactul bugetar s-a mărit din cauza unor intervenții

BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi, se arată în comunicatul BNS.

"Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii. În aceste condiţii, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie) că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente.

În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluţii prin ordonanţe de urgenţă pentru alte categorii de salariaţi din sănătate, cu excepţia noastră", au explicat sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, într-un comunicat transmis la începutul acestei luni.

Aceştia atrag atenţia că, odată cu anunţul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariaţi din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene au migrat către alţi ordonatori de credite din sistemul public.

"Acest fenomen aduce grave atingeri funcţionării CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene privind relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate", afirmă reprezentanţii organizaţiei sindicale.

Din 2 noiembrie, activitatea de relaţii cu publicul a fost perturbată din cauza protestelor, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) şi din programele naţionale de sănătate.

"Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ", au mai transmis sindicaliştii.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇