De la ora 9 la ora 17, copilul ar trebui să fie la școală, în corespondență cu timpul de lucru al părintelui, iar accentul să fie pus pe educație, cunoaștere, cu oferirea unei mese calde.
Propunerea pentru extinderea duratei școlare a venit de la Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii România, prezentă, alături de profesorul Marcel Bartic, la dezbaterea despre educație organizată de spotmedia.ro.
"De la 9 la 17, copilul ar trebui să fie la școală, în corespondență cu timpul de lucru al părintelui, să se extindă durata școlară.
Țin foarte mult la această idee de extindere a programului școlar. De fapt, școala să fie mult mai întinsă ca ore și să ofere mult mai multă cunoaștere, dar și o masă sănătoasă, pentru că este importantă pentru mulți copii.
Școala după școală, într-adevăr, trebuie să fie un serviciu public acordat copiilor, care să vină în completarea cunoașterii lor de la școală, pentru că se uită că mulți copii nu au părinții lângă ei. Sunt, din analiza noastră, peste jumătate de milion de copii care în ultimul an au avut un părinte sau pe amândoi plecați în străinătate să muncească. Școala trebuie să fie un izvor din care copilul să ia tot ce are nevoie pentru viața lui.
Este important ca programele acestea de tip Școală după școală să nu graviteze numai în jurul mesei. Sigur, copilul trebuie să mănânce, pentru că știm că avem mulți copii care nu mănâncă cum trebuie, dar e clar că trebuie să avem cursuri de pregătire remedială gratuite pentru copii.
Nu s-au făcut, s-a promis că după pandemie, după ce s-au închis școlile, să fie cursuri remediale. Au fost făcute subțire și de către cine trebuia, ca să ia niște bani în plus", a spus Gabriela Alexandrescu.
ASTĂZI PE SPOT:
Urmărește video dezbaterea pe tema școlii românești:
Profesorul Marcel Bartic a remarcat că avem nevoie de un sistem public puternic, eficient, care să știe ce vrea de la copii.
"În acest moment ne mișcăm de colo-colo, ca bezmeticii, fără niciun scop, altul decât acela de a livra niște diplome, niște hârtii. Observați, vă rog, cum toată lumea se dă peste cap, inclusiv cu o industrie de meditații, un fenomen paralel cu sistemul nostru de învățământ, pentru a-i aduce pe copii în punctul în care trebuie să ia niște examene cu note cât mai mari. Cele mai mari.
Știți, mă gândeam de multe ori, poate ar trebui la un moment dat să punem o pauză și să întrebăm, “De ce ne trebuie școala asta? De ce facem lucrul ăsta?"
Pentru ca fiecare dintre copiii noștri peste 10-20 de ani să ajungă un adult independent, capabil să ia decizii, să se descurce singur, să mai ajute și pe alții, la rândul lui. Nu e mare filozofie ce ne dorim noi de la școală, nu e complicat deloc, trebuie doar să vedem lucrul ăsta.
Numai că între timp ne-am pierdut în povestea cu olimpicii, ne-am pierdut în povestea cu o grămadă de hârtii și nu mai știm ce vrem de la școală. Vrem diplome și certificate. Ok, hai să luăm o pauză de la toată nebunia asta și să ne aducem aminte că fiecare copil care intră pe poarta școlii are nevoie de ajutorul nostru. Sistemul de învățământ este un serviciu public, este un serviciu public plătit din taxele și impozitele noastre.
Am mai auzit povestea asta: copiii trebuie să vină educați de acasă. Adică, dacă se poate, la clasa pregătitoare să-l fi citit pe Dostoievski complet. Ar fi de dorit să avem sprijinul părinților. Ar fi ideal. Dar uite, nu se întâmplă întotdeauna. Ce facem? Îi dăm afară pe copii? Trebuie să-i ajutăm.
Or, pentru asta trebuie gândite programe de educație remedială, de pildă.
Am predat în mediul rural și erau copii care veneau pentru amărâtul acela de lapte și corn la școală. Ți se rupe inima. Eram de serviciu pe școală într-o zi și unul dintre copii s-a strecurat în pauza mare în sala de clasă și a strâns, săracul a strâns de pe masă. Erau copii care veneau la școală doar pentru asta. Și ți se rupe inima când vezi lucrurile astea. Și atunci poate că era nevoie să ne mai gândim și la școala de după școală, poate la o masă caldă în școala respectivă".