Veste bună pentru copiii din Sectorul 2: Primăria finanţează programul „Școala după școală”. Până acum, părinții "donau" bani pentru asta

Veste bună pentru copiii din Sectorul 2: Primăria finanţează programul „Școala după școală”. Până acum, părinții "donau" bani pentru asta

Toate școlile din Sectorul 2 care organizează activități în cadrul programului „Școala de după școală” pot cere bani de la primărie ca să finanțeze supravegherea copiilor, în loc să se bazeze pe donațiile părinților.

Printr-un proiect adoptat de Consiliul Local la inițiativa viceprimarului Alexandra Chirilă (USR), primăria de sector va aloca 4 milioane de lei pentru supravegherea și îndrumarea, după orele de curs, a 1.200 de copii, în semestrul al doilea din acest an școlar.

Încă de la începutul lunii octombrie, cititori ai Spotmedia.ro ne-au semnalat că sunt școli în Sectorul 2 care le percep părinților bani – inclusiv sub formă de donații – pentru a le oferi elevilor asistență de tip ”Școala de după școală”.

ADVERTISING

La acel moment, Spotmedia.ro a întrebat-o pe Alexandra Chirilă, viceprimarul Sectorului 2, cine stabilește cum se finanțează aceste proiecte și dacă modalitatea legală de a finanța programul „Școala de după școală” include donații din partea părinților.

Viceprimarul Sectorului 2 ne-a spus atunci că există 14 școli în sector care „au primit avizare în conformitate cu Ordinul MECTS nr. 5349/ 07.09.2011 privind aprobarea Metodologiei de organizare a Programului «Școală după școală» cu modificările și completările ulterioare și a procedurii operaționale ISMB nr. 857/ 18.01.2021”.

Aceste școli își organizează programul „Școala de după școală” în regie proprie.

ADVERTISING

„Nu le avizăm noi și nu le organizează primăria. Fiecare școala împreună cu asociația de părinți își organizează « Școala de după școală », iar costurile variază de la școala la școală, în funcție de ceea ce cuprinde programul”, a precizat Alexandra Chirilă pentru Spotmedia.ro, la începutul lunii octombrie.

Tot atunci, viceprimarul ne-a spus că „primaria lucrează la un proiect pentru « Școala de după școală» care o să vină în sprijinul părinților, după ce va fi aprobat de Consiliul Local.

După o lună de la acele declarații ale viceprimarului, pe 4 noiembrie, primarul Radu Mihaiu a pus pe ordinea de zi a Consiliului Local un proiect inițiat de Alexandra Chirilă și menit să sprijine părinții care își înscriu copiii în programul „Școala de după școală”.

ADVERTISING

Proiectul prevede că Primăria Sectorului 2 va aloca, pentru semestrul II al anului școlar în curs, un buget total de 4 milioane de lei pentru a acoperi „contravaloarea serviciilor educaţionale, de supraveghere şi îndrumare sau
furnizare hrană contractate de către beneficiari (elevi care sunt înscriși în program – n.red.)”, se arată în proiectul de hotărâre.

Care sunt condiţiile

Pentru fiecare elev se poate finanța asistență în cadrul programului „Școala de după școală” în valoare de 35 de lei și în cuantum maxim de 700 de lei pe lună.

Condițiile sunt ca unitatea de învățământ să le ofere celor mici o masă caldă pe zi și să poată oferi supraveghere și îndrumare până la ora 18:00.

Potrivit viceprimarului Alexandra Chirilă, școlile pot organiza și un program de supravegehere mai scurt, pe care să îl poată extinde, la cerere, până la ora 18.00, la cererea părinților.

Și să se înscrie în program până pe 17 decembrie.

Banii ajung pentru a asigura accesul la „Școala de după școală” a 1.200 de elevi.

Consilierul liberal Claudiu Săftoiu a propus ca banii să fie alocați pentru anul școlar viitor, 2022 – 2023, în condițiile în care, probabil, bună parte din semestrul II al acestui an se va desfășura în mediul online.

Consilierul local Radu Nedelcuț a explicat că bugetul de 4 milioane de lei va fi disponibil pentru situația în care se vor desfășura cursuri cu prezență fizică. În cazul în care cursurile vor fi online, banii se vor reporta și se vor acorda în semestul I din anul școlar 2022 - 2023.

Grupul PNL a depus un amendament prin care a solicitat ca banii să fie alocați începând din anul școlar următor. Consilierul Claudiu Săftoiu (PNL) a spus că - de vreme ce oricum Consiliul Local se va reuni lunar - va putea oricând să voteze bani pentru acest proiect, când se va relua școala cu prezență fizică.

Acest amendament a fost respins prin vot de Consiliul Local.

Proiectul inițiat de Alexandra Chirilă (USR) a fost adoptat cu 20 de voturi pentru și 6 abțineri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇