Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au ajuns deja la destinatari

Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au ajuns deja la destinatari

Compania Naţională ”Poşta Română” a anunțat că peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au ajuns deja la destinatari, fiind distribuite de poştaşi, vineri, în prima zi în care are loc această acţiune.

Reprezentanţii Companiei Poşta Română arată, într-un comunicat de presă transmis vineri seară, că peste 10.000 de poştaşi aflaţi în cursul zilei pe teren au reuşit să înmâneze beneficiarilor din toate judeţele ţării un număr record de plicuri: peste 500.000 de decizii de recalculare a pensiilor.

ADVERTISING

”Compania Naţională «Poşta Română» le mulţumeşte pentru profesionalism şi implicare tuturor angajaţilor angrenaţi în această acţiune amplă care au distribuit încă de la primele ore deciziile de recalculare către beneficiari.

Asigurăm toţi pensionarii că vor primi documentele mult aşteptate până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2024”, a adăugat compania.

În cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poştal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude.

ADVERTISING

Dacă nici aceştia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poştal la care este arondat.

Cum arată documentul primit de pensionari

În prima parte a documentului vor fi prezente datele personale (CNP, nume, data înscrierii la pensie) și denumirea categoriei de pensie. 

Apoi, va apărea suma punctajelor anuale realizate de titular, adică numărul de puncte realizate pe contributivitate, cât a muncit persoana respectivă.

ADVERTISING

Tot acolo va fi scrisă şi actuala pensie, înainte de recalculare.

Apoi, urmează o evidență a tuturor stagiilor de cotizare.

Partea a doua a documentului e împărțită în 6 puncte:

  • A) Total stagiu de cotizare realizat;
  • B) Stagiu de cotizare contributiv;
  • C) Numărul de puncte de stabilitate;
  • D) Numărul total de puncte realizate la 1 septembrie;
  • E) Valoarea punctului de referință la data de 1 septembrie
  • F) cuantumul nediminuat al pensiei la 1 septembrie;

Aşadar, la punctul F), se va găsi noua pensie recalculată.

La finalul documentului mai scrie că „decizia poate fi contestată în termen de 45 de zile de la comunicare, la instanța judecătorească competentă”.

Această recalculare costă statul 2,1 miliarde de lei pe lună, care se adaugă la cele peste 10 miliarde de lei (lunar), cât costă deja pensiile aflate în plată.

Iată și cum trebuie să procedeze pensionarii care se consideră nedreptățiți în urma recalculării pensiei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇