Pelerinajul de Sf. Parascheva a început mai devreme: Oamenii vin acum la moaște, de teama restricțiilor

Pelerinajul de Sf. Parascheva a început mai devreme: Oamenii vin acum la moaște, de teama restricțiilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pelerinajul de Sf. Parascheva a început încă de duminică, mai devreme decât se anunțase oficial. Credincioșii au făcut deja coadă să se închine la celebrele moaște – asta pentru că se tem că vor fi impuse noi restricții și nu vor mai putea participa la marele pelerinaj de la Iași.

Asaltată de credincioși, Mitropolia a amenajat spațiul din curte astfel încât să existe un singur culoar pe care pelerinii să intre în biserică, iar mai mulți voluntari s-au asigurat că oamenii păstrează distanța și poartă masca sanitară. Coada formată a ajuns și la un kilometru, potrivit TVR.

ADVERTISING

În acest moment, pelerinii pot intra fără restricții la moaștele Sfintei Parascheva.

Deocamdată, nu a fost stabilită ziua în care moaștele Sfintei Parascheva vor fi scoase din catedrală, însă, cel mai probabil, aceasta va fi 8 octombrie. Data va fi devansată de pe 14 octombrie, cum era până în pandemie.

Pelerinajul ar avea loc în contextul în care rata de infectare cu noul coronavirus a depășit în Iași 5 cazuri la mia de locuitori, iar în județ sunt chiar localități cu o incidență peste 8.

Mitropolia Moldovei: Nu dorim niciun fel de restricționare a pelerinilor la Sf. Parascheva

Amintim că reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au transmis că sunt pregătiți să organizeze Hramul de Sf. Parascheva în cele mai bune condiții, dată fiind situația epidemiologică.

ADVERTISING

„Nu dorim niciun fel de restricționare a pelerinilor, pe nici un fel de criterii. Pelerinajul se va desfășura în aer liber, accesul se va face, ca și anul trecut, pe culoar unic, de o persoană, la distanță una de cealaltă, cu respectarea regulilor specifice acestei perioade, cu flux de intrare separat de cel de la ieșire șamd. Nu ar trebui, așadar, să fie nici un fel de pericol din punct de vedere epidemiologic”, au precizat acum câteva zile reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Aceștia vor discuta despre organizarea evenimentului cu autoritățile locale.

ADVERTISING

Întrebat de jurnaliști dacă la hramul Sfintei Parascheva vor putea participa doar cei care au buletin de Iași, primarul orașului, Mihai Chirica, a spus, joi, că ceea ce s-a întâmplat anul trecut a fost un abuz.

Organizatorii ar trebui să-și asume răspunderea

Astfel de manifestări trebuie foarte bine organizate și foarte bine controlate, a susținut dr. Vasile Cepoi, șeful DSP Iași, pentru SpotMedia.ro:

Cei care își asumă să organizeze aceste activități, trebuie să răspundă în fața legii, nu doar moral, în cazul în care aceste manifestări au loc fără respectarea regulilor.

Noi avem experiența de anul trecut, de la Sf. Parascheva, când am mizat pe descurajarea participării, pe interdicții. Acest lucru nu ne-a reușit și eu cred că era mai bine dacă acceptam organizarea, dar cu niște reguli foarte stricte și cu un număr mare de voluntari și de jandarmi și polițiști, care să supravegheze îndeaproape participarea fiecăruia.

Vom vedea anul acesta ce se va întâmpla. Dar depinde și de incidență. Dacă incidența va fi peste 6 la mie la data respectivă (lucru care nu este exclus), atunci legea este clară: Nu se poate face nimic.

Dar ar trebui să existe și niște sancțiuni foarte drastice pentru a putea opri manifestările cu risc mare”, a precizat medicul.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇