Datorită măsurilor foarte stricte pe care le-a luat de la debutul pandemiei, Noua Zeelandă raportează acum, zilnic, doar câteva zeci de infectări cu noul coronavirus.
Iar imunizarea se desfășoară într-un ritm foarte alert, la care România nici măcar nu poate aspira, momentan.
Primele trei valuri ale pandemiei nu i-au creat Noii Zeelande prea mari probleme. Nu din cauză că virusul n-ar fi avut cum să ajungă pe insule, ci pentru că guvernul neozeelandez a luat măsuri stricte.
Iar rezultatele s-au văzut. Pe 4 septembrie, spre exemplu, țara a raportat primul deces cauzat de Covid 19 din ultimele 200 de zile, care a survenit la o femeie de peste 90 de ani, care suferea și de alte boli.
Tulpina Delta pune, însă, unele probleme Guvernului de la Wellington. Dar nici acum problemele nu sunt atât de mari ca în restul lumii.
Spre exemplu, sâmbătă, pe 16 octombrie, s-au raportat doar 41 de cazuri noi în întreaga țară. Dintre ele, 40 erau în Auckland, cel mai populat oraș din Noua Zeelandă, potrivit Reuters.
Cu toate acestea, restricții dure sunt încă în vigoare în țară. În plus, Guvernul a demarat o campanie intensivă de vaccinare anti Covid19. Și care a dat rezultate spectaculoase, potrivit Reuters.
Mai exact, într-o singură zi, medicii au reușit să vaccineze 124.669 de persoane. Adică 2,5% din populația țării.
Dar premierul Jacinda Ardern susține că se poate și mai mult de atât.
„Ne-am fixat un țel, Aotearoa (numele tradițional, dat Noii Zeelande de populația băștinașă Maori – n.red.). Și ai reușit să-l atingi. Dar haide să continuăm. Hai să ajungem la 150.000 (de persoane imunizate zilnic – n.red.)”, a spus Jacinda Ardern.
Premierul a anunțat că atunci când 90% din populația țării va fi vaccinată, unele restricții vor fi eliminate.
Acel moment nu e foarte departe. Potrivit raportărilor de vineri, 15 octombrie, 62% din populație era imunizată cu ambele doze de vaccin antiCovid 19, iar 83% din locuitorii țării făcuseră prima doza din schema de vaccinare.
Cum își convinge Noua Zeelandă populația să se vaccineze?
Guvernul neo zeelandez găsește soluții - „minunate și tot mai ciudate”, potrivit jurnaliștilor de la The Guardian – pentru a convinge populația să se vaccineze.
Spre exemplu, compania Air New Zealand a pus la dispoziție un avion Boeing 787 Dreamliner, pe care autoritățile sanitare l-au transformat în centru de vaccinare.
Oamenii care vor să se imunizeze urcă în avionul de mari dimensiuni și se opresc, mai întâi, la Clasa I, unde sunt imunizați cu o doză de Pfizer. Apoi merg la clasa a II-a, unde îi așteaptă gustări și un spectacol de divertisment tradițional, pe durara celor 30 de minute de monitorizare post vaccin.
Un alt stimulent foarte eficient la care Noua Zeelandă apelează pentru a-și convinge populația să se vaccineze este ... puiul.
Spre exemplu, un supermarket din lanțul Papatoetoe le oferă clienților care se vaccinează câte un pui rotisat, la fiecare doză care li se administrează.
Dar alte magazine oferă, tot pentru fiecare doză de vaccin, câte un meniu, mare, tip family, de la KFC.
Există și orașe în care oamenii se pot vaccina la drive through, la McDonalds.
Sau – așa cum se întâmplă în Christchurch – celor vaccinați li se oferă gustări tip fast-food din bucătării mobile.
Se amenajează și spații în care, cu ajutorul iluminatului și al muzicii, celor veniți la vaccinare să le fie mai ușor să se relaxeze. Scopul acestora este, în special, să încurajeze vaccinarea la persoane cu autism sau diverse tulburări neuro-psihice.
Iar în regiunile mai sălbatice ale Noii Zeelande, rangerii care se ocupă, de regulă, de acțiuni de conservare a naturii, transportă acum gratuit, cu vehiculele lor de teren, persoane care vor să se imunizeze până la centrele de vaccinare.