Noua listă a țărilor cu risc Covid. Mai multe state care erau verzi săptămâna trecută acum sunt roșii (Document)

Noua listă a țărilor cu risc Covid. Mai multe state care erau verzi săptămâna trecută acum sunt roșii (Document)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, vineri, lista ţărilor considerate cu risc epidemiologic.

Pe noua listă care intră în vigoare pe 23 ianuarie, la ora 00:00, Cuba, Republica Moldova, Mexicul, Republica Dominicană și Brazilia au trecut din zona verde direct în cea roşie.

Reguli la intrarea în România

Amintim că de două săptămâni sunt în vigoare noi reguli de intrare în România, mai ales în ce privește carantinarea.

Iată ce trebuie să faci dacă vii în România:

Rămâne obligatorie și completarea, de preferat prealabilă, a Formularului de Localizare. Documentul e disponibil AICI.

ADVERTISING

Dacă vii dintr-o țară UE, Norvegia, Islanda, Lichtenstein sau Elveția:

  1. Dacă țara e în zona galbenă sau verde:
  • Cei vaccinați sau care au trecut prin boală în ultimele 6 luni nu intră în carantină.
  • Cei nevaccinați și care nu au trecut prin boală trebuie să prezinte un test PCR cu rezultat negativ făcut în ultimele 72 de ore pentru a nu intra în carantină. Dacă nu îl prezintă, intră în carantină 10 zile.

2. Dacă țara este în zona roșie:

  • Cei vaccinați sau care au trecut prin boală în ultimele 6 luni nu intră în carantină.
  • Cei care nu sunt vaccinați și nu au trecut prin boală în ultimele 6 luni dar au un test PCR cu rezultat negativ făcut în ultimele 72 de ore intră în carantină 10 zile.
ADVERTISING

Dacă vii dintr-o țară alta decât statele UE, Norvegia, Islanda, Lichtenstein și Elveția:

  • Cei vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 6 luni care au un test PCR cu rezultat negativ făcut cu cel mult 48 de ore înainte nu intră în carantină. Dacă nu au testul, intră în carantină 5 zile.
  • Cei nevaccinați sau care nu au trecut prin boală dar au un test Covid cu rezultat negativ stau în carantină 10 zile.

Așadar, atenție la diferența de interval pentru testare: 72 de ore pentru țările UE, Spațiului Economic European și Elveția, dar 48 de ore dacă vii din celelalte state. Amintim că Marea Britanie este de un an stat terț, pentru că nu mai este în UE și nici nu este membră în Spațiul Economic European.

ADVERTISING

Care sunt excepțiile de la carantinare:

  • copiii până la 12 ani, inclusiv
  • copiii între 13 și 16 ani, dacă au test PCR negativ făcut cu 72 de ore înainte dacă vin din țări UE, din Spațiul Economic European sau Elveția sau 48 de ore înainte în cazul celorlalte state.
  • persoanele care sunt în tranzit și părăsesc teritoriul României în cel mult 24 de ore.
  • persoanele care nu stau mai mult de 3 zile (72 de ore) pe teritoriul României, dar fac au test PCR negativ (făcut cu 72 de ore înainte dacă vin din țări UE, din Spațiul Economic European sau Elveția sau 48 de ore înainte în cazul celorlalte stat). Dacă depășesc cele 3 zile, stau în carantină 14 zile, fără a fi luate în considerare aceste prime 3.
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate. Trebuie făcută dovada angajării.
  • studenți care fac dovada că deplasările sunt legate de studii și prezintă test PCR negativ.
  • membrii delegațiilor sportive, artiști și staff-ul lor, membrii misiunilor diplomatice, tot pe bază de test PCR negativ.
  • anagajații din sistemul de apărare care se întorc din misiuni scurte din state considerate cu risc crescut, dar doar dacă sunt vaccinați sau au tecut prin boală.
  • șoferii de camioane de marfă cu capacitate maximă de 2,4 tone.
  • șoferii microbuzelor sau autocarelor cu mai mult de 9 locuri pe scaune, doar dacă au certificat verde care să ateste că sunt vaccinați, au trecut prin boală sau au test negativ de Covid făcut în ultimele 48/72 de ore, în funcție de zona din care vin.
  • personalul navigant maritim român și personalul care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze în zona exclusivă economică a României.

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇