Nicușor Dan vrea să împiedice construcția unui bloc de 26 de metri, pe spațiu verde, într-o zonă de case din Primăverii. A depus plângere penală împotriva fostului arhitect al Capitalei

Nicușor Dan vrea să împiedice construcția unui bloc de 26 de metri, pe spațiu verde, într-o zonă de case din Primăverii. A depus plângere penală împotriva fostului arhitect al Capitalei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Nicușor Dan a depus plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva fostului arhitect-șef al Capitalei, Ștefan Călin Dumitrașcu.

Primarul general îl acuză Dumitrașcu – în prezent angajat la Primăria Sectorului 3 – că a emis acte care încalcă legea și favorizează ridicarea unei construcții de mari proporții pe spațiul verde de pe Strada Primăverii Nr.1.

Mai exact, în perioada administrației Firea, Călin Ștefan Dumitrașcu „a emis avizul arhitectului șef și raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General al Municipiului București a aprobat HCGMB 713/18.12.2018, privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) strada Primăverii nr. 1”, se arată în textul plângerii penale formulate de Nicușor Dan.

ADVERTISING

PUZ-ul pentru Strada Primăverii nr. 1 prevede că acolo se poate construi o clădie de 26,5 metri înălțime, cu două subsoluri, parter, 3 etaje și mai multe retrageri (etaje cu suprafață mai mică - n.red), la care se adaugă un etaj tehnic.

captura-hotarare-PUZ

În Planul Urbanistic General (PUG) zona în care se află strada Primăverii nr. 1 este notată la Lb2 - „subzonă de locuințe individuale mici”.

Iar potrivit PUZ Zone Protejate ale Municipiului București, terenul se află într-o zonă „cu grad maxim de protecție – spațiu verde amenajat”.

ADVERTISING

Potrivit OUG 114/2007, însă, spațiile verzi trebuie înregistrate ca atare atunci când sunt identificate – chiar dacă în documentele anterioare de urbanism nu aveau această calitate. Odată ce au fost înregistrate, spațiilor verzi nu li se poate schimba destinația.

Cu toate astea, fostul arhitect șef al Capitalei a considerat că e oportun să se construiască o clădire mare pe spațiul verde deja înregistrat în documentele de urbanism.

„S-a creat un folos necuvenit proprietarilor de cel puţin 3 milioane de euro, întrucât terenul în suprafaţă de 1.326 de mp a devenit construibil din (practic) neconstruibil, iar valoarea de piaţă a terenurilor construibile în zona menţionată este de cel puţin 2.500 euro/mp”, a mai scris Nicușor Dan, în plângerea penală.

ADVERTISING

Nicușor Dan a precizat că a sesizat și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) cu privire la acestă situație. Dar că se așteaptă, mai degrabă, ca ISC să îl amendeze pentru că nu continuă seria de ilegalități decât să îi dea dreptate și să împiedice construcția abuzivă de pe Primăverii nr. 1.

Beneficiarul PUZ-ului care să permită ridicarea respectivei clădiri uriașe pe spațiul verde, într-o zonă de case, este Practic SA.

Beneficiarul real al acestei societăți este Radu Dimofte, potrivit portalului cu informații de business Listăfirme.ro.

Presa a relatat, în repetate rânduri, că Radu Dimofte este partener de afaceri cu Puiu Popoviciu, condamnat definitiv, în 2017, la 7 ani de închisoare pentru dare de mită. Popoviciu se sustrage executării pedepsei.

Potrivit Economedia.ro, Practic SA se pregătea, la începutul acestui an, să vândă terenul de pe Primăverii nr. 1 către mai mulți oameni de afaceri israelieni care dețin firma Hagag.

Pentru reluarea terenului, aceștia au înființat firma Hagag Primăverii 1 SRL. Beneficiarii reali ai acestei societăți se numesc Machat Shahar și Yizhaq Hajaj, iar firma are ca unic asociat o companie înregistrată în Cipru: Larpida Holdings LTD.

Gabriel Kolbay
Reporter Special
A obținut una dintre bursele pentru jurnalism civic Oana Livadariu (oferită de Ovidiu RO în 2016), Bursele Europene JTI pentru jurnaliști (ediția 2016 - 2017) și Bursa Liviu Iancu (acordată de Profit.ro, aprilie 2021). A fost jurat în cadrul Galei Societății Civile, Edițiile 2023 și 2024.
Reporter pasionat, convins că lumea e mai frumoasă și mai sigură atunci când o înțelegi. Așa că încearcă să o înțeleagă și să le transmită și celorlalți ce află. A scris cu gândul că cititorului trebuie să-i fie de folos articolele. A realizat interviuri și podcast-uri și a pus bazele unei comunități online în care oamenii să afle cum își pot face viața mai frumoasă, în oraș. Moderează conferințe și evenimente, ca să-i ajute pe ceilalți sa înțeleagă mai multe despre lucrurile complexe, cum ar fi sectorul energetic sau cum mersul digitalizării, în România.
Expertiză: Documentări complexe, Realizare de materiale jurnalistice scrise, audio și video, Administrație, Energie, Digitalizare
Scrie Despre: Social, Economie, Politică
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri