Ministrul Apărării: Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Un sindicat amenință că dă în judecată Parlamentul și pe Iohannis

Ministrul Apărării: Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale. Un sindicat amenință că dă în judecată Parlamentul și pe Iohannis

Pensiile militarilor nu sunt pensii speciale, susține ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, după ce Parlamentul a decis miercuri impozitarea acestora cu până la 85%.

El subliniază că spre deosebire de orice alte categorii de salariați, îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă.

Totodată, spune ministrul Apărării, în timpul activității militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari.

De la Alexandru Ioan Cuza până în prezent militarii au beneficiat de pensii de serviciu. Îndatoririle legale ale militarilor față de țară continuă și după ce trec în rezervă, spre deosebire de orice alte categorii de salariați.

Pe timpul activității, militarii au aproape cea mai mică grilă de salarizare dintre bugetari, cu toate că sunt permanent la ordin, stau aproape toată viața departe de familie, participă la misiuni de război sau sunt prin poligoane și, foarte important, au restrânse mai multe drepturi constituționale”, scrie ministrul Apărării într-o postare pe Facebook.

ADVERTISING

Nicolae Ciucă continuă comparația cu celelalte categorii de bugetari, precizând că, spre deosebire de ei, militarii nu beneficiază de libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales.

Militarii nu au voie să aibă încă un serviciu sau propria afacere, nu au dreptul să se asocieze în sindicate, nu pot face grevă, iar libertatea lor de circulație este restrânsă pentru că au nevoie de aprobări când părăsesc garnizoana sau țara.

Spre deosebire d celelalte categorii de bugetari, militarii nu beneficiază de: libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare și dreptul de a fi ales.

Militarii sunt pregătiți să intervină în orice oră din zi sau din noapte în sprijinul populației la pace, pe timp de război sau în situații speciale și, dau aici un singur exemplu, situația pe care o trăim în prezent, generată de pandemia Covid-19”, afirma Ciucă.

ADVERTISING

Ministrul Apărării consideră că regulile nu pot fi schimbate fără să fie analizate implicațiile, precizând că nu se referă doar la cele financiare.

Ciucă subliniază, totodată, că impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar.

Cred că este foarte important să înțelegem că nu putem schimba regulile fără să analizăm nici sistemul în sine, nici implicațiile, și nu mă refer aici doar la cele financiare, ci la întreaga funcționalitate și particularitate a sistemului, la resursa umană - pentru că specialiștii se formează în timp, cu efort și costuri – și, peste toate, impactul bugetar al acestei modificări nu este relevant în tot ansamblul financiar.

Fiecare militar este conștient că, atunci când depune jurământul, își asumă riscurile, își asumă responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştie care sunt limitările, constrângerile şi, din nou, drepturile restrânse, că va avea o viață plină de privațiuni, pentru că asta este viaţa de militar. Militarii înțeleg situația dificilă generată de actuala pandemie, dar au încredere că țara îi respectă pentru sacrificiul lor”, scrie ministrul.

ADVERTISING

La final, ministrul Apărării se întreabă dacă nu cumva este corect sa fim egali și pe timpul vieții active, dacă se dorește egalitate la pensionare.

”După ce am prezentat aceste informații, conchid cu o întrebare: dacă trebuie să fim egali la pensionare, nu ar fi corect să fim egali și pe timpul vieții active?”, conchide Nicolae Ciucă.

Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă vrea să dea în judecată Parlamentul și pe Iohannis

Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă (SCMD) amenință că va da în judecată Parlamentul și pe președintele Klaus Iohannis, dacă promulgă Legea privind impozitarea pensiilor speciale, pentru „înaltă trădare și încălcarea Tratatului de aderare la NATO”.

”Legea va fi atacată la CCR de magistrați, prin ICCJ și de SCMD, prin Avocatul Poporului, Președinte sau Tribunal (dacă tot dăm în judecată Guvernul României pentru discriminare, vom da în judecată și Parlamentul României și Presedintele, dacă promulgă, pentru înaltă trădare și încălcarea Tratatului de aderare la NATO)”, se arată într-un comunicat al Sindicatul Cadrelor Militare în Rezervă.

Sindicaliștii sunt convinși că legea va fi declarată neconstituțională de CCR și spun că, deși proiectul va fi respins, ura nejustificată împotriva rezerviștilor va rămâne.

”Proiectul va fi respins la CCR, dar ura nejustificată împotriva rezerviștilor va rămâne! Mai trist este că, datorită manipulării, lașității și prostiei fudulilor, ura a pătruns și între noi. Se aud, deja, sute de voci zicând ”Lasă-i să le taie, că pe noi, marea majoritate, nu ne atinge!””, se mai arată în comunicat.

Pensiile speciale vor fi impozitate cu până la 85%

Deputații au votat miercuri impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%. Au fost 307 de voturi pentru și un singur vot împotrivă.

Urmează ca legea să meargă la președintele Klaus Iohannis, care va decide dacă o promulgă sau o retrimite în Parlament. Totodată, rămâne de văzut dacă legea va fi atacată la CCR si ce va decide Curtea în acest caz.

Potrivit legii, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 se impozitează cu 10%, iar cele de peste 7.001 lei se impozitează cu 85%.

Citește și analiza scrisă de Emilian Isăilă pe această temă: Moment rar în Parlament: politicienii, strâns uniți în lupta cu pensiile speciale. Ce va spune Dorneanu?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇