Localnicii din Roşia Montană, anunțați că se pot întoarce în siguranță în casele lor, dar pericolul nu a fost îndepărtat în totalitate

Localnicii din Roşia Montană, anunțați că se pot întoarce în siguranță în casele lor, dar pericolul nu a fost îndepărtat în totalitate

Localnicii din comuna Roşia Montană care s-au evacuat preventiv, la recomandarea autorităţilor, după ce o avarie a fost semnalată la barajul Tăul Mare se pot întoarce la casele lor, anunţă autorităţile din judeţ, vineri după amiază.

Autorităţile din judeţul Alba anunţă că vineri, la ora 14:00, nivelul apei din lacul de acumulare Tăul Mare de la Roşia Montană a scăzut cu 4,8 metri faţă de nivelul înregistrat duminică şi cu 5,25 metri faţă de nivelul normal de retenţie a apei în lac, atingându-se astfel nivelul la care „riscul unui accident grav” la baraj să fie diminuat. În acest context, autorităţile au comunicat că localnicii care s-au autoevacuat din zona din avalul lacului pot reveni în casele lor. 

ADVERTISING

„Inclusiv astăzi, toţi cei în măsură au evaluat situaţia şi au luat măsuri (...) Pot să vă spun că cea mai importantă pentru noi este măsura comunicării că se pot întoarce oamenii acasă în siguranţă. Obiectivul pe care noi ni l-am propus a fost atins. Asta nu înseamnă că, începând de astăzi, nu vom luate măsurile pentru a preîntâmpina asemenea lucruri, până la urmă interesul tuturor este să găsim cele mai bune soluţii de punere în siguranţă a localităţii”, a afirmat prefectul judeţului Alba, Nicolae Albu.

Reprezentantul Comisiei tehnice de analiză a situaţiei de la Roşia Montană a anunţat că în cel mult două săptămâni vor fi prezentate variante posibile de stabilizare în regim de urgenţă, inclusiv evaluări financiare şi propuneri pe termen mediu.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Acestea vor fi întocmite de firme specializate în asemenea lucrări. În aceste condiţii, membrii comisiei formate din experţi care au analizat situaţia de la Roşia Montană au propus Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă evacuarea în continuare a debitelor prin sifonare, fiind permisă o creştere de nivel de cel mult doi metri faţă de situaţia actuală, caz în care nu mai este necesară evacuarea populaţiei.

Dacă nivelul în lac va creşte cu peste doi metri faţă de cel măsurat vineri după amiază, recomandarea experţilor este de „reactivare a IJSU Alba cu forţe şi mijloace de intervenţie pentru suplimentarea capacităţii de evacuare a apei şi reanalizarea situaţiei”.

ADVERTISING

Situaţia va fi în continuare monitorizată de către administraţia locală, care va fi informa operativ şi prin orice mijloace autorităţile. 

Reprezentantul comisiei tehnice a subliniat că, indiferent de soluţiile tehnice propuse, în cel mai scurt timp se vor realiza drumurile de acces pentru facilitarea intervenţiilor de orice tip.

La rândul său, şeful ISU Alba, Ovidiu Costea, a subliniat că pompierii vor rămâne în Roşia Montană cu patru pompe de mare capacitate pentru evacuarea apei din baraj pentru menţinerea nivelului apei la cel indicat de specialişti pentru stabilizarea situaţiei. 

Primarul comunei Roşia Montană, Eugen Furdui, a mulţumit autorităţilor care au intervenit, dar şi localnicilor care au înţeles situaţia, acestora din urmă edilul recomandându-le !prudenţă şi atenţie” şi transmiţându-le că „pericolul nu a fost îndepărtat în totalitate”.

Autorităţile au constatat, sâmbătă după-amiază, apariţia unei pâlnii de eroziune, cu diametrul de 60 de centimetri şi adâncime de 1,5-2 metri, în coronamentul barajului lacului piscicol Tăul Mare, baraj care datează din anul 1908 şi este deţinut de Primăria comunei Roşia Montană. Autorizaţia de funcţionare pentru acest obiectiv, care este folosit pentru piscicultură, este valabilă până la sfârşitul anului 2024, a transmis Ministerul Mediului.

La recomandarea experţilor, după constatarea avariei a început evacuarea parţială a apei din lac, pentru a preveni ruperea barajului.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇