La mulți ani, domnilor Ion și doamnelor Ioana!

Victor Pițigoi
Senior Editor
“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)

Statistica spune că aproape două milioane de români își serbează onomastica în ziua de 7 ianuarie. Și tot statistica observă că aproape 650.000 de femei şi peste 1,3 milioane de bărbaţi poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.

Așadar,  aproape 10% din români își spun Ion sau Ioana. Niciun alt nume nu înregistrează o asemenea performanță. Să fie cu noroc și la mulți ani, tuturor!

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ioan

Ion este un nume universal și frecvent la multe popoare. Francezii îl au pe Jean, germanii pe Johann, rușii pe Ivan, englezii pe John, spaniolii pe Juan, maghiarii pe Janos, italienii pe Giovanni, cehii și polonezii pe Ian, olandezii tot pe Ian, irlandezii pe Sean, armenii pe Ovanés, grecii pe Iannis, albanezii pe Gjoni și toate derivă de la ebraicul Yôḥānān. Sunt nume îndrăgite și intrate demult în legendă.

Legenda aș începe-o cu numele istorice, ca: Johann Wolfgang von Goethe, don Juan, țarul Ivan cel Groaznic, numeroși regi al Franței, Spaniei sau Portugaliei și numele multor personalități din istoria României, pe care îmi permit să le amintesc mai departe.

De altfel, și numele de familie al președintelui actual al nostru derivă tot de la un fel de Ion, dacă ținem seama de echivalentul său german Johann, care a generat numele Iohannis. Este similar cu Ionescu, derivat din Ion.

În mod ciudat, mai mulți demnitari de-ai noștri, botezați Ion, își cam ascund numele. În fruntea lor, îl observ pe domnul Marcel Ciolacu, înscris pe lista oficială a demnitarilor Ion-Marcel Ciolacu. La mulți ani, nea Ioane! 

Nu este singurul caz când demnitarii își etalează doar o parte din nume. Doamna Vasilica-Viorica Dăncilă și-a ales să-și spună doar Viorica, socotind că sună mai ca la oraș. Cam la fel gândea și domnul Liviu-Nicolae Dragnea, iar domnul Eugen-Orlando Teodorovici, dimpotrivă, a gândit că-i prea ca la oraș și prea sună ca din gondolă să-și spună Orlando și preferă Eugen, deși nici acesta nu-i chiar ca la țară.

Dar să nu ne îndepărtăm de numeroșii noștri Ion și să mergem pe firul istoriei în sus, începând cu primul Ion de seamă din istoria recentă, ați ghicit, Ion Iliescu.

Tradiții și obiceiuri de Bobotează

Ar fi inutil să comentez ceva despre dânsul, vom vedea comentarii oficiale, bune sau rele, când se vor da sentințele în cele două dosare-mamut ale țării: „Revoluția” și „Mineriadele”.

În deceniile comuniste, Ion Gheorghe Maurer a fost singurul premier purtător al acestui nume. Anterior comunismului, istoria vorbește de numele tragic al mareșalului Ion Antonescu. Autocrat desăvârșit, a vrut să fie o mână de fier, mergând până la a-și atribui aproape toate prerogativele regale.

A hotărât singur intrarea României în război, fără consultarea regelui țării, care a aflat dimineața, ascultând știrile la radio, că armata sa a început să lupte.

Mergând mai departe tot pe firul  istoriei, îl descoperim pe predecesorul mareșalului la cârma guvernului, un alt Ion marcant, fostul premier Ion Gigurtu, care a gestionat Guvernul în tragicele zile când România pierdea importante teritorii (Basarabia, nordul Bucovinei, Ardealul de Nord, Cadrilaterul Dobrogei), până la abdicarea regelui Carol al II-lea, în septembrie 1940.

Istoria mai amintește și de un alt prim-ministru, tot fără noroc, pe Ion Gheorghe Duca, cunoscut mai mult ca I.G,Duca,  personalitate deosebită la timpul său, dar care a avut un sfârșit tragic, fiind asasinat de legionari pe peronul gării Sinaia, în decembrie 1933.

Și tot istoria, mergând pe firul ei în sus, vorbește de figurile strălucite ale liberalilor Brătieni. În anul 1927, la puțin după moartea regelui Ferdinand, în condițiile noului rege minor și ale unei regențe departe de menirea sa, conducerea guvernului este preluată de seniorul Ion I.C. Brătianu (cunoscut și ca Ionel Brătianu), la al cincilea său mandat, după cel din 1922, cel din 1918, din 1914 și 1912.

Ionel Brătianu a fost conducătorul delegației române la Conferința de Pace de la Versailles, premergătoare tratatului de la Trianon, unde s-a desenat harta României Mari.

O altă personalitate notorie a fost Ion C. Brătianu, de numele căruia se leagă războiul din 1877 și dobândirea independenței țării, iar mai departe, prin anii 1870-1871 îl aflăm ca prim ministru pe cărturarul Ion Ghica.

Ion Ghica este definit în enciclopedie ca economist, matematician, scriitor, pedagog, diplomat și om politic. Nu degeaba. Era o somitate notorie, iar memorialiștii consemneză trecerea deosebită de care se bucura la marile cancelarii europene ale timpului său.

Ion Ghica a deținut cinci mandate: de trei ori în Guvernul României, o dată premier al principatului Moldova și o dată al principatului Țara Românească, acestea două înainte de Unire.

Aici se opește șirul prim-miniștrilor cu nume de Ion, dar apare primul domnitor al Principatelor Unite,  Alexandru Ioan Cuza. De la Cuza în sus, numele de Ion, atât de frecvent în calendarul ortodoxiei și destul de numeros printre liderii de până atunci ai țării, este aproape inexistent la nivelul domnitorilor în principatele române.

În Moldova apare doar Ioan Vodă, cel căznit năpraznic de turci în anul 1574, un oarecare Ioan Joldea, care a domnit exact două zile în anul 1552 și fanariotul Ioan Sandu Sturza, în 1822-1828. Dar cel mai de mirare este că în lunga listă de domnitori Țării Românești găsești tot felul de nume, dar absolut niciun Ion.

Dacă asta este o întâmplare sau dacă are vreo explicație, asta numai istoricii ar putea ști. Iar dacă nu știu, au aici o temă de cercetare, ca să afle cum se face că niciunul de la cârma țării n-a purtat de-a lungul veacurilor numele pe care îl poartă 10% dintre cei cârmuiți.

Până atunci, să ne bucurăm cu vreo două milioane de români și românce, purtătoare ale numelui lui Ioan Botezătorul, care își serbează onomastica, primind desigur cadouri și felicitări.

Citește și alte texte semnate de Victor Pițigoi